Saturday 20 December 2014

Vlogmas în imagini #10 (One day, One hour)

Pozele de ieri vor fi destul de random pentru că a fost o zi în care nimic nu a ieșit cum a trebuit. Așteptam un pachet din România care urma să vină cu un microbuz. Nu știam exact ora, dar speram să ajungă de dimineața, pentru ca apoi să merg să fac niște cumpărături de Crăciun și să trimit niște cadouri prin poștă celor dragi. Din păcate coletul s-a lăsat mult timp așteptat și... dar vă voi spune mai multe pe măsură ce vă arăt pozele...


~ 10 a.m.
Churros pentru iepuraș :D

~  11 a.m.
Dacă în ultimul articol vi l-am prezentat pe dușmanul lui Cola, acum v-o prezint pe prietena lui (nu mai știu exact dacă am făcut-o până acum). E o grațioasă și o alintată, dar nu prea îl place pe Cola. Are moment în care îl acceptă lângă ea și momente în care... nu.

~ 12
A apărut și Cola prin zonă. După cum vă spuneam, el e topit și nu-și mai ia ochii de la ea. Ea... nu dă doi bani. :))

~ 13
Am ieșit până la un magazin din apropierea casei să-mi cumpăr o cartelă pentru a-mi încărca telefonul și am primit rest două tipuri diferite de monede care au aceeași valoare. Nu mai văzusem modelul de mai sus, așa că m-am gândit că ar fi bine să imortalizez momentul. :))

Ei, și după mi-a fost extraordinar de rău. Niște dureri de burtă cumplite, ”asezonate” cu nervi pentru că nu mai ajungea pachetul de la mama. Deși soțul ajunsese acasă de la muncă și aș fi putut pleca la cumpărături, eu nu eram în stare să stau în picioare... Așa că vreo două ore nu am pozat pentru că nu aveam ce...

~ 16
Din nou, pentru că bunătățile de la mama se lăsau așteptate și nouă ni se făcuse foame, iubi a încropit ceva la bucătărie. Bun tare, dar o adevărată bombă calorică.

~ 17
Pentru că avem bradul chiar lângă calorifer, nu mai dăm drumul deloc la căldură în cameră, așa că uneori se face cam friguț. IEri am scos de la ”naftalină” păturica cu Hello Kitty.

~ 18
Vocea României!!!

~  19
Tot VR.  Apropo, v-am zis eu că va câștiga Tibi?? Yuhuu!!
Cam așa s-a încheiat ziua mea...

   ~ 3 a.m.
O, dar vai! Altă poză? :)) Păi dacă v-am tot înnebunit cu acel pachet de la mama, vreau să vă spun că pe la 2 a.m. mi-a sunat telefonul și am fost anunțată că în 5 minute ajunge pachetul la usă. Peste jumătate de oră (!) a și ajuns și mare bucurie a fost în casă. :)) Aproximativ 50 de kg de bunătăți. Am pozat o mică parte din ele, cum am apucat, cine a mai avut răbdare de cadre perfecte? :))


~ 4 a.m.
Ne-a prins ora 4 până am reușit să gustăm din toate și apoi să le punem în frigider/congelator.  Și voiam să vă arăt că pe lângă bunătăți, am primit și alte lucrușoare, cum ar fi cartea lui Iohannis pe care am vrut neapărat să mi-o trimită. De abia aștept să mă apuc de ea.

Și da, la 4.30 ne-am pus în sfârșit la somn, bucuroși că avem caltaboși și turte în bucătărie. :))

8 comments:

  1. doamne, ce dezmat culinar in bucataria ta!

    ReplyDelete
  2. sa ai parte de sarbatori linistite, cu bunatati de la mama e cel mai bine! pupp

    ReplyDelete
  3. Haioase rău pisicile! :)) Oh, și câte bunătăți ai primit de la mama ta! Abia aștept și eu să facă mama mâncărurile de Crăciun... yummy!!
    Sunt curioasă cum o să ți se pară cartea. :D
    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Încă nu am avut timp să citesc nici măcar o pagină din carte... Dar și când mă apuc nu o las din mână până nu o termin. :D

      Delete
  4. Ce mami draguta ai... ♡ Iti dai seama cu cat drag a preparat ea tot si cum le.a impachetat cu grija sa ajunga toate cu bine la copii. Ce frumos ♡♡♡
    Sa va fie sanatoasa, fericita si puternica si sa aiba mereu grija de voi asa.
    Roxanne

    ReplyDelete
    Replies
    1. Știu, Roxanne, așa e ea. Mulțumim de urări, să dea Domnul! :)

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...