Tuesday 29 April 2014

Ultimele produse achiziționate - Beauty haul

Pentru că e prima mea postare de acest gen, nu am avut niciun punct de reper temporal, așa că am ales să vă arăt ce mi-am cumpărat în ultima lună și nu am folosit ca nebuna, că aveam și produse de genul, dar nu s-ar mai fi încadrat în categoria "noutăți", fiind deja pe jumătate consumate. Pe acelea vi le voi arăta direct la produse terminate sau favorite, după caz... 


În ceea ce privește produsele de machiaj, mi-am mărit colecția de farduri Color Tattoo cu încă două nuanțe: Pink Gold și Turquoise Forever. Știți deja cât le iubesc iar aceste culori sunt demențiale. Pink Gold chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult și să mi se potrivească...
Rujul mat de la MUA e ciudățel, încă nu m-am convins dacă îmi place sau nu. Blush-urile (unul praf și unul cremă) sunt luate ieri, încă nu le-am testat. Voi scrie în curând un articol despre toate produsele MUA pe care le dețin, dar mai întâi trebuie să îmi formez o părere clară despre fiecare, nu vreau să vă vând gogoși. :)


De când mi s-a terminat Porefessional-ul de la Benefit am fost disperată pentru că îmi trebuia neapărat un alt primer, dar mi-a greu să dau din nou 25 de lire, mai ales când brand-urile ieftine au scos atâtea variante care se laudă că ar face aceleași lucruri, dar prin alte tehnici. Am urmărit o tonă de recenzii pe youtube și tot nu m-am hotărât între cel de la Garnier și cel de la L`oreal, așa că zilele trecute am pornit să-mi iau unul, urma să iau decizia la fața locului. Spre suprinderea mea, ambele erau la reducere, aproape la jumătate de preț. Așa că le-am luat pe amândouă. Să fie în bafta mea. :))
Fondul de ten de la MUA e destul de lăudat, cică ar menține tenul mat. Așa o fi? Sunt tare curioasă, de abia aștept să îl încerc.

Creionul pentru sprâncene face parte din colecția de makeup a magazinului Primark. L-am luat doar pentru periuță, a mea se scamoșase și mai ieftină de o liră nu găseam în altă parte.


Ojele Miss Sporty întotdeauna mi-au plăcut, sunt bunuțe și ieftinuțe. Sunt puțin dezamăgită însă de cea roz (4011), am fost nevoită să o aplic în 3 straturi pentru a deveni opacă. 
Oja Maybelline în nuanța Tutti Fruity e bestială, merge foarte bine aplicată peste o altă ojă, dar și singură, aplicată în 2 straturi. Recomand.

Cea P.S. de la Primark m-a dezamăgit. Culoare superbă, se aplică super, dar se cojește după o zi. Păcat.

Era ofertă în Boots, 2 produse Charles Worthington la 8 lire și am profitat și mi-am luat masca de păr preferată în momentul de față și un spray de strălucire.
De curând soțul meu și-a luat deodorant roll on de la Nivea și l-am folosit și eu și am fost foare impresionată. Când am văzut că e și varianta feminină nu am stat pe gânduri și mi l-am achiziționat imediat.

Iepurașul care poartă pantalonii în casă a fost foarte generos anul ăsta și mi-a dat bănuți să-mi iau parfumul după care jelesc de ceva vreme. Dar eu, rebelă din fire, mi-am luat serul de la Estee Lauder, că am zis că am mai multă nevoie de el decât de un alt parfum. 
Un alt iepuraș, cu fustiță de data aceasta, mi-a oferit acest ruj Chanel. Spuneți voi, nu-i așa că pare nuanța "Purrrs`n`boots"? Eh, nu e, e nuanța "La Diva", dar parcă m-ar fi avut pe mine în minte când au conceput-o. :P

Voi ce v-ați mai cumpărat în ultima vreme? Doriți să fac un review vreunui produs din acest articol?

Monday 28 April 2014

Produse folosite pentru a obține păr roșu

În sfârșit vă prezint și ultimul articol din serie, în care vă voi vorbisc despre produsele folosite pentru a obține roșcatul cu care mă tot vedeți defilând. Dacă ați ratat primele două articole despre cum am ajuns de la brunet la roșcat și despre cum îmi mențin culoarea părului, vă invit să le citiți aici și aici.

O dată la o lună, o lună și jumătate îmi fac rădăcinile cu  Majicontrast Red (uneori mai folosesc și L`oreal HighColor Highlights for Dark Hair only, dar este mai greu de procurat) în amestec cu peroxid de 20%. Nu-mi decolorez părul în prealabil pentru că această combinație decolorează și colorează în același timp. 
Pentru că deja părul meu e decolorat pe lungime, nu aplic acest amestec decât la rădăcini, unde e culoarea naturală a părului, care trebuie făcută roșie!! Astfel evit să-mi degradez și mai tare podoaba capilară cu decolorări lunare. 

Nu folosesc vopsea obișnuită, pentru că nu am găsit până acum nuanța de roșu care îmi place și pentru că utilizarea unei astfel de vopsele ar presupune să îmi decolorez rădăcinile înainte. Too much work!


Pe lungimea părului folosesc nuanțator, nu vopsea. Oricum se duce din culoare la fiecare spălare, așa că nu are rost să atac părul cu un astfel de produs. Nuanțatoarele sunt mai blânde și nu mă pișcă la inimă dacă le folosesc mai des. 
După cum am explicat și în articolul de ieri, de câte ori îmi spăl părul amestec șamponul și masca de păr cu puțin nuanțator pentru a reaplica pe păr culoarea pierdută prin spălare. Când mi se pare că părul nu e destul de roșu pentru că s-a dus prea mult din culoare, aplic nuanțatorul ca la carte și-l las să acționeze după instrucțiuni. Nuanțatorul meu preferat este cel de la Loncolor, nuanța Roșu Tehno. Cum, din păcate, nu mi-l pot procura de aici, sunt obligată să folosesc altul, și anume Crazy Color, nuanța Fire. Am mai folosit și câteva nuanțe de la Directions în trecut, dar Fire de la CC e nuanța cea mai potrivită pentru mine de pe piața englezească.

Mai multe nu am de zis, acestea sunt produsele pe care le folosesc penru a obține "păr de foc".

Nu am ce să vă întreb, dar nu mă supăr dacă îmi lăsați un comentariu despre...orice! :))

Sunday 27 April 2014

Cum să-ți păstrezi culoarea roșie a părului

Dacă ieri v-am explicat cum am ajuns de la brunet la roșcat (citește articolul aici), astăzi vă voi vorbi despre toate măsurile care trebuie luate pentru a păstra intactă culoarea roșie a părului. Fie că optați pentru un roșu la fel ca al meu, sau altul mai puțin intens, sfaturile sunt la fel de valabile.
Am văzut foarte multe persoane care au renunțat repede la roșcat "pentru că iese imediat din păr" sau și mai rău, persoane care defilează cu un roșcat spălăcit pentru că nu știu ce trebuie să facă pentru a-i păstra intensitatea. 
Ceea ce trebuie înțeles încă de la început este că roșcatul se întreține foarte greu. Nu ține de norocul fiecăreia sau de tipul firului de păr. Se comportă exact la fel indiferent cum te cheamă. Chiar nu exagerez când spun că dacă ai păr roșcat e ca și cum ai avea un job. Căldura și chimicalele aplicate pe păr sunt principalii inamici. Explicația e simplă: moleculele din vopseaua roșie sunt mai mari ca moleculele din celelalte vopsele. În momentul în care părul este spălat cu apă fierbinte și cu un produs necorespunzător, cuticulele de pe firul de păr se ridică, iar moleculele fiind atât de mari, alunecă pur și simplu.
(Unele sfaturi pot fi utile și pentru persoanele care au alte culori de păr și vor ca intensitatea culorii să țină cât mai mult timp)



  • Părul roșcat NU trebuie spălat cu apă fierbinte. Nici măcar cu apă caldă. Cu cât e mai rece apa, cu atât culoarea se va păstra mai bine. Pentru că apa rece nu va permite firului de păr să se dilate și în consecință moleculele roșii vor sta la locul lor. Nu vorbesc de apă rece ca gheața, nu vrem să ne îmbolnăvim, ci să fie suportabil de rece.
  • Șampoanele cu sulfați sunt interzise. Spală imediat culoarea. Paradoxal, șampoanele care se laudă că sunt concepute pentru menținerea culorii au printre primele ingrediente sulfații. Nu sunt bune. Uitați-vă pe ingrediente și nu vă lăsați păcălite de reclame. Șampoanele anti-mătreață conțin cea mai mare cantitate de sulfați. Nu puteți să aveți părul roșcat și să încercați să eliminați mătreața cu produse speciale. Dacă suferiți de această problemă, aveți de ales: ori păr roșcat și mătreață, ori altă culoare de păr și luptă împotriva mătreții.
  • Cu cât vă spălați părul mai rar, cu atât mai bine. V-am mai spus, apa e inamicul numărul unu. Recomandat e să vă spălați de maxim 3 ori pe săptămână. Maxim!! Dacă puteți doar de 2 ori e și mai bine. Între spălări folosiți șamponul uscat, ajută foarte mult. 
  • Pentru că la fiecare spălare se pierde mai mult sau mai puțin din culoare, aceasta trebuie adăugată iar în păr pentru a evita să-l vopsim des. De aceea trebuie folosit un șampon care adaugă culoare în păr. Nu trebuie să aibă ambalajul roșu, trebuie ca însuși produsul să fie roșu. Din păcate aceste șampoane sunt destul de scumpe și cam greu de procurat, iar varianta mai ieftină și mai simplă este să adăugați în șamponul și balsamul sau masca de păr pe care le folosiți, nuanțator roșu. Eu nu pun nuanțatorul în tuburi, ci îl amestec în palmă cu șamponul, respectiv masca de păr. O parte șampon/mască de păr/balsam, o parte nuanțator. Și le folosim exact cum le-am folosi în mod normal.
    P.S. Da, la fiecare spălare. Eu v-am zis că e ca și cum ați avea un job.
  • Evitați pe cât posibil să aplicați căldură pe păr. Uitați de uscătorul de păr, folosiți-l doar în caz de urgență. La fel placa sau ondulatorul, limitați-vă la maxim două utilizări pe lună. Și neapărat cu spray protector folosit în prealabil. Spray-ul protector e indicat să fie folosit pe timp de vară chiar și înainte de a ieși din casă, pentru a proteja părul împotriva razelor UV.
    Mai spun? Mai vreți păr roșcat? :))

    Alte lucruri care trebuie avute în vedere:

Dacă aveți părul roșu nu puteți înota, adică nu puteți băga  capul în apă. Nu numai că veți pierde foarte multă culoare, dar îi veți speria și pe cei din jur pentru că apa se va face ROȘIE instantaneu.

Aveți grijă cu ploile, mai ales dacă purtați obiecte vestimentare în culori deschise. Dacă părul vi se udă, culoarea va intra imediat în haine și nu va mai ieși. Eu i-am stricat soțului o pereche de pantaloni pentru că am pus peste ei prosopul cu care mi-am uscat părul. Da, s-a făcut o pată mare roșie care nu a mai ieșit. Da, încă mă iubește! :D

Trebuie să aveți un prosop al vostru,  într-o culoare închisă, cu care să vă stergeți mereu părul. Roșul pătează foarte tare, nu e indicat să folosiți un prosop  de culoare deschisă. Îl veți strica.

Oricât de atente și organizate veți fi, veți păta cada sau cabina de duș. E un lucru cu care trebuie să vă obișnuiți. Și voi, și persoanele cu care împărțiți baia. Roșul va ieși în câteva săptămâni dacă nu veți mai folosi respectiva cadă/cabină de duș. 


Încă un lucru care trebuie menționat: părul roșu atrage atenția! Nu mi-aș fi imaginat, cel puțin nu la acest nivel. Partea masculină te va remarca cu siguranță, îți va face complimente și te va invita la cafea (*cough-cough*), partea feminină îți va face complimente și te va întreba ce vopsea ai folosit, iar copiii vor fi hipnotizați și nu-și vor lua ochii de la părul tău. 
Părul roșu presupune sacrificii, timp și bani investiți. Ready? :)

Saturday 26 April 2014

Cum am ajuns de la brunet la roșcat


Întrebarea pe care o primeam cel mai des acum câțiva ani era: "porți lentile de contact??", fiind urmată după alți câțiva ani de: "porți extensii"?? Acum întrebarea pe care o primesc mereu, mai ales de la persoanele care mă știu de ceva timp este: "cum ai ajuns de la negru la roșcat"? Și încerc să le explic, dar nu a fost doar un singur pas, sunt multe de zis, multe produse folosite, nu a fost ușor. Așa ca voi încerca să răspund cât mai detaliat acestei întrebări. 
Pentru că am foarte multe de spus în această privință, voi împărți subiectul în 3 articole pentru că nimeni nu ar avea răbdare să citească tot deodată. Așadar în acest articol voi discuta despre cum am ajuns de la părul negru la roșcat, urmând ca în articolul de mâine să discut despre ce presupune părul roșcat și cum trebuie avut grijă de el, iar în cel de poimâine, despre produsele pe care le folosesc pentru a păstra culoarea vibrantă a părului.

Nu știu pe câte interesează această poveste lungă, dar  celor care cochetează cu ideea de a fi roșcate, chiar și într-o altă nuanță, cu siguranță aceste articole le vor fi utile. De asemenea, știu că această culoare nebună nu poate fi pe placul tuturor, dar este ceea ce eu mi-am dorit foarte mult și ceea ce îmi doresc în această perioadă. Nu voi rămâne roșcată pentru totdeauna, dar este culoarea care momentan mă face fericită. :)

Prin anul 2012 (da, atunci începe ”povestea”) am început să-mi doresc o schimbare de look. Cum de o tunsoare diferită nu se punea problema (duh!), schimbarea culorii era singura variantă rămasă. M-am gândit la un roșcat, și cu ajutorul soțului m-am hotărât si la o nuanță: Rihanna red! Odată ce mi-a intrat această culoare în minte, nimeni nu a mai putut să mi-o scoată. M-am chinuit foarte mult să o obțin și dacă nu mi-aș fi dorit-o îndeajuns, aș fi renunțat de mult la idee. 
După ce am știut ce fel de culoare vreau am dat fuga la salon să mă ajute să o obțin. Silly me, crezând că va fi atât de simplu... Cu un an în urmă încercasem să-mi decolorez părul pentru a aplica o nuanță diferită dar nu s-a putut. Timp 5 ani nu folosisem decât vopsea neagră pe păr și cred că știți cât de dificil este să o scoți. De data aceasta credeam că va fi diferit pentru că de câteva luni nu folosisem decât nuanțator pe păr, vopsea deloc. Dar nu a fost să fie. Șuvița pe care făcuse testul abia dacă se decolorase la rădăcină. Să obțin o nuanță aprinsă peste ar fi fost imposibil. Și nici nu eram dispusă să-mi distrug părul folosind decolorant în concentrații mari și în repetate rânduri.
Am fost tare dezamăgită și faptul că nu puteam obține culoarea dorită mă făcea să mi-o doresc și mai mult.
Și o poză cu mine brunetă ca să vedeți cum a evoluat culoarea. Ați fi suprinse cât m-am chinuit să găsesc o poză cu mine brunetă în care să mi se vadă tot părul fără să fie prins în vreun fel...


La sfârșitul verii lui 2012 m-am mutat în Anglia și așa am aflat de produsul Color B4. Acest produs reușește să scoată ultima culoare aplicată pe păr, dacă respectiva culoare nu a fost aplicată pe părul decolorat. Am zis că merită să încerc deși eu mă vopseam de ani buni cu negru. Surprinzător, a funcționat. Nu mi-a venit să cred, dar mă reîntorsesem la culoarea mea naturală, și anume un șaten spălăcit. Nu am respectat instrucțiunile de pe ambalaj care precizau că pot avea loc nu știu ce reacții chimice dacă după utilizare se aplică o vopsea care conține nu știu ce ingredient, așa că după două zile ce credeți? Am aplicat vopsea roșie, evident. Parcă Feria. Roșcată nu am ieșit, dar mi s-a închis puțin nuanța părului. Buuuu!! Nu prea am poze relevante din acea perioadă, în toate îmi ieșea părul mai inchis decât era. Singura în care se vede clar că nu mai eram brunetă este aceasta, deși soarele puternic face să pară că aveam și șuvițe blonde. Nu aveam, era șaten închis all over.

Până în iarnă, când am fost în țară, am tot încercat să folosesc vopsea roșie dar nu reușeam decât în cel mai rău caz să mă pricopsesc cu păr șaten și rădăcini roșiatice.
Ajunsă în țară m-am dus din nou plină de încredere la salon să încerc din nou marea cu sarea, cu mai multă încredere în mine pentru că acum nu mai eram brunetă. Din păcate rezultatul a fost exact același, părul s-a decolorat foarte puțin. Îmi explicase coafeza că negrul deși nu se mai vedea intrase nu știu cum în firul meu de păr. Prea complicat pentru mine. Trecuse aproape un an și eu nu reușeam nicicum să obțin acea schimbare de look, așa că i-am propus să-mi facă un ombre, să încerce să-mi decoloreze vârfurile căci la urma urmei dacă le ardea, le tăiam că aveam de unde. Și așa a făcut. Mare mi-a fost dezamăgirea când am văzut că erau roșiatice și nicidecum blonde dar mai mult nu se putea. Și o poză făcută la o zi după, parcă.

Foarte puține persoane observau faptul că eu eram în trend și aveam ombre, dom`le! Voiam vârfuri blonde dacă roșcată nu puteam fi, nu cărămizii. Chiar nimic din ce-mi doream nu se putea obține?? Mi-am luat inima în dinți și mi-am cumpărat un kit de decolorare de la Syoss pe care l-am aplicat peste ceea ce era deja decolorat și puțin mai sus. Arăta mai bine părul. Tot nu era cum voiam eu așa că după o lună am mai folosit un astfel de kit. Și încă unul, până când părul meu arăta ceva de genul.

Am învățat cum să-l tratez ca să scap tonurile porocalii dar am mai băgat și vreo două cutii de decolorant de fiecare dată urcând tot mai mult, iar în vară arăta exact cum îmi doream. Era ombre adevărat!

Nu vreți să știți cât de mult am iubit eu această variantă. Câteva luni m-am bucurat de ea, dar eu știam că trebuie să ajung roșcată așa că pasul următor a fost să vopsesc partea blondă cu vopsea roșie. În felul acesta am învățat mai bine și ce înseamnă să ai păr roșcat și cum trebuie menținut. Teorie știam multă, practica îmi lipsea.

Dacă veți căuta pe youtube "cum am ajuns de la brunet la roșcat" veți vedea că toate acele persoane au reușit cu vopseaua Loreal HiColor Highlights for dark hair. Bineînțeles că mi-am comandat-o și eu și mă certam că nu aflasem mai devreme de ea și că mă chinuisem degeaba atâta timp. Dar ca să vezi, la mine nu a funcționat. Nu vă miră, nu? În cazul meu lucrurile nu sunt niciodată simple, indiferent de domeniu. Așa că m-am trezit cu rădăcinile roșcate și cealaltă jumătate de păr care era deja roșcată și mai roșie. Dă-i plânsete și urlete, am zis că nu am folosit destul (Apropo, această vopsea despre care vă vorbesc se amestecă cu decolorant. Decolorează părul și îl vopsește în același timp). Am mai încercat o tură și...același rezultat. Deja simțeam că sunt cel mai ghinionist om de pe Pământ.
Mi-am lăsat părul să respire câteva săptămâni, timp în care am realizat: dacă partea care a fost deolorată în repetate rânduri nu a suferit aproape deloc, de ce ar suferi cealaltă?? Așa că mi-am luat inima-n dinți, am cumpărat un kit de decolorare și l-am aplicat pe porțiunile de culoare închisă. Nu vă spun că tremuram, și cât am lăsat decolorantul să acționeze m-am uitat numai în oglindă să nu care cumva să mi se topească părul, la câte povești auzisem despre părul decolorat... Phahahahaha!! Cred că l-am lăsat pe păr maxim 15 minute deși se cerea mai mult. L-am clătit, uscat, apoi am aplicat vopseaua minune al cărei nume mi-e lene să-l rescriu. Și da, în sfărșit puteam spune că sunt roșcată. Se întâmpla asta exact de Halloween, anul trecut. După mult chin și bani aruncați degeaba, mi s-a îndeplinit visul. Eram roșcată!!

Dar... fericirea nu a durat prea mult pentru că în anumite lumini se vedea clar că bucățile închise încă mai erau închise. Am zis să trec cu vederea dar când de sărbători am fost în țară și mama mi-a confirmat că se vede clar o diferență de nuanțe, am luat iar un kit de decolorare de la Syoss și cu foarte mulți nervi l-am aplicat pe acele porțiuni. Abia după am răsuflat ușurată și am putut spune ca sunt 100% roșcată.

Nuanța roșcatului diferă în funcție de nuanțatorul pe care îl folosesc, de cât l-am lăsat să acționeze, de lumina în care este pozat. De aceea mai mereu pare că am altă nuanță de roșu în păr în poze. Dar el este un roșu aprins. 
După cum am precizat și la începutul articolului, mâine vă voi spune ce presupune părul roșcat și cum trebuie menținut. Și credeți-mă, sunt foarte multe de spus!

V-ați dorit vreodată să fiți roșcate?

Friday 25 April 2014

Fashion Haul de primăvară

Umblă vorba prin târg că vă place să vedeți ce-și cumpără celelalte fete. Și mie îmi place, recunosc, deși nu am văzut astfel de postări foarte des și de aceea acesta este abia primul meu haul. Dar pe youtube, de exemplu, haul-urile sunt videoclipurile mele preferate. 
Nu am cumpărat foarte multe în ultimul timp, dar am observat că am destul de multe lucruri încă nepurtate, luate în ultimele săptămâni, așa că am decis să vi le arăt, plus câteva care au fost purtate o singură dată. Nu sunt cele mai minunate, că pe alea deja le-am purtat de câteva ori și nu mai avea rost să vi le arăt. 
Așept sugestii de la voi legate de acest tip de articol, preferați ca produsele să fie pozate individual sau în grup, să pun sau să nu pun prețurile, chestii de astea...

H&M. Am luat această ie de 1 martie, de ciudă că eu nu am parte de mărțișoare și nu am apucat să o port decât în weekend-ul ăsta. Foarte comodă și lejeră.

Următoarele 3 produse le-am cumpărat pentru că aveam un voucher de la ei și expira. Mi-a atras atenția acest top, evident, deși nu mă omor după cum îmi vine. Merge sub o geacă.

Aceste 2 topuri le-am luat pentru că la acel moment eu nu aveam deloc tricouri simple, uni în garderobă. Mare greșeală, bine că am reparat-o. Astea vin foarte bine și cred că o să-mi mai iau și alte culori.


John Rocha. Am văzut ia asta într-un mall la raionul cu reduceri și mi-a luat mințile. Mai ales că era redusă de la 40 de lire la 20. Nu am mai stat pe gânduri și am luat-o. Acum de abia aștept să se încălzească s-o port. Nu mă îndur să o port sub o geacă, e prea frumoasă.

Primark. Mi-am luat acest top din aceleași motive pentru care mi le-am luat și pe cele de la H&M. Prima dată mi-am luat unul albastru și l-am tot purtat, apoi mi l-am luat și pe acesta gri. Le iubesc!


Cel mai enervant cardigan din lume. Cade mereu de pe umeri. O să fie bun la vară. Aici verile sunt răcoroase, nu am luat-o eu razna.

Cred că ați observat că iubesc fustele midi iar când am văzut-o pe asta nu i-am putut rezista. E perfectă și pentru o ținută de seară pentru ca are banda aceea neagră din dantelă, dar cred că ar merge și la o ieșire în oraș pe timp de zi.

M-am îndrăgostit pe loc de imprimeul acestei fuste și după ce am și probat-o am iubit-o și mai mult. Păcat că în poze nu arată așa de bine nici pe umeraș, nici pe mine...

Tot de la Primark mi-am luat și următoarele genți.
Aceasta se găsea în vreo 3 culori printre care și un bej. Bineînțeles că până m-am hotărât eu să o cumpăr bejul nu mai exista pe raft, așa că am luat această minunată culoare. Următoarea dată când am fost băgaseră bejul din nou. Așa am eu bafta mereu. Dar acum mă bucur că am luat-o pe asta, nu aveam niciuna nuanța asta.

Asta mi-a plăcut din prima și i-am cumpărat și mamei mele una și i-am trimis-o de ziua ei. Din fericire am reușit să pun și eu mâna pe ultima bucată, yayyy!!

Parcă v-am mai spus că atunci când merg în club îmi place să dansez, nu să sau să studiez lumea, iar gențile oricât de mici mă încurcau. Așa că am luat chestiuța asta în care nu încape decât telefonul și niște bănuți, perfectă pentru club, am zis eu. Dar tot mă enervează că trebuie s-o țin în mână!

Sports Direct. Adidași Nike pentru sală. Foarte comozi. I-aș fi vrut într-o culoare mai aprinsă, turcoaz, galben sau chiar portocaliu. Dar bafta mea, nu aveau așa că i-am ales cu accente portocalii.

Primark. Săndăluțe comode cu fundițe. Nuf said!

 Iubesc acest colier la nebunie. La nebunieee!! Și inelele midi. Erau la set toate și numai cel cu love nu-mi place și n-o să-l port.

Flori în păr. Cum să le reziști? Bentița am luat-o azi și sunt mega încântată. Iar clămițele erau la set și sunt adorabile și ele.

Cam atât am avut să vă arăt pentru moment. De abia aștept feedback-ul vostru. 
Ce articol v-a plăcut cel mai mult dintre toate? If any... :))

Thursday 24 April 2014

One day, One hour #9

După cum v-am promis ieri, astăzi voi publica încă un articol pentru această rubrică, începând ca de mâine să reintrăm în normal cu postările de beauty și fashion. Cred că pentru articolul de astăzi mi-a fost cel mai greu să aleg deoarece a fost o zi plină în Londra, am umblat toată ziua și am făcut o mulțime de poze frumoase. Și poate în anumite ore nu am văzut mare lucru, iar în altele o grămadă de minunății din care am fost nevoită să vă arăt doar una, pentru că așa e regula.
Dar gata cu lamentările, să trecem la ce ne interesează de fapt.

~ 10 a.m.
Am uitat că trebuia să fac poze din oră în oră și deși mă trezisem de la 8, nu am decât această poză de la ora 10, înainte de plecare. Classy!

~ 11 a.m.
Am ajuns în Camden Market pentru că acolo era restaurantul la care ne invitaseră prietenii la care am stat. Superbă zonă, cu o grămadă de lucruri interesante. Păcat că eram pe fugă, ne era tuturor foarte foame. :))

~ 12 p.m.
Vorbind de restaurant... acesta este. Cu specific asiatic. Mi s-a părut minunat, iar mâncarea absolut delicioasă!

~ 1 p.m.
Când am plecat  de la restaurant am văzut acest tricou și soțul meu a fost fericit să și-l cumpere. Atât de fericit, că în fața magazinului și-a dat jos tricoul pe care îl avea pe el și și l-a pus pe acesta în loc. Cum să nu-l iubești? :))

~ 2 p.m.
Trafalgar Square. Ador această zonă, în special pentru că se văd foarte multe avioane decolând și aterizând în fiecare minut. În acest loc am conștientizat acum câțiva ani cât de sigur este să zbori cu avionul. Cât de multe zboară și cât de rar auzi de un accident aviatic...

~ 3 p.m.
Buckingham Palace.

~ 4 p.m.
La ora asta deja străbătuserăm toate zonele importante, parcul memorial al prințesei Diana, Big Ben-ul, Ochiul Londrei. Aici eram pe Hungerford Bridge și-mi luam rămas bun de la frumusețile alea. Apropo de London Eye, fața soțului meu când i-am zis să-mi facă o poză la "ochi" a fost priceless. Înțelesese cu totul altceva.. :))

~ 5 p.m.
Am fost în China Town dar din nu știu ce motiv era cam pustie zona... Și m-am și certat cu o chinezoaică de la un magazin de suveniruri care pretindea că nu i-am plătit produsele pentru că nu erau puse în pungă. Că toate lucrurile cumpărate din magazin trebuie puse în pungă după ce sunt plătite și că dacă eu le aveam în mână însemna că nu le plătisem. Asta la mai puțin de 2 minute după ce i le plătisem și-mi dăduse și rest. Cum, deci cum?? Acum îmi pare rău că nu i-am dat produsele înapoi să-mi returneze banii. Nu merita nici acei 5 lire ai mei!

~ 6 p.m.
Și am ajuns în sfârșit pentru prima oară și la muzeul Madame Tussauds. Ne-a plăcut la nebunie, a fost o experiență foarte frumoasă, plină de surprize neașteptate. M-am pozat cu toate personalitățile pe care le admir și iubesc, dar nu vă pot arăta decât două. :)

~ 7 p.m.
Nu știți voi ce mega fan Britney Spears am fost eu până acum câțiva ani. Vai de cel care îndrăznea să zică ceva rău despre ea! Și acum mi-e dragă Britnuța, deși muzica ei din ultimul timp nu este genul meu...

~ 8 p.m.
După ce am ieșit de la muzeu am fos să mâncăm o pizza că deja ni se făcuse foame. Bună tare!!

~ 9 p.m.
Și am schimbat 2 metrouri pentru a ajunge acasă.

~ 10 p.m.
Planul era să ne întoarcem înapoi în orașul nostru pentru ca soțul meu să ajungă de dimineață la muncă. Eu m-am pregătit, am făcut bagajul, iar el s-a dus să aducă mașina din parcarea în care o lăsase. Dar s-a întors cu "mâna goală" pentru că parcarea era închisă, așa că am fost nevoiți să mai stăm o noapte în Londra.

~ 11 p.m.
Am jucat câteva jocuri de cârți apoi ne-am culcat pentru că nu mai judecam de obosită ce eram...

Și cu asta s-a încheiat și aventura noastră la Londra și bineînțeles că acum de abia așteptăm să ajungem iar și să facem alte lucruri pentru care nu a fost timp acum. 
Vouă ce v-ar plăcea să vizitați/faceți cel mai mult dacă ați ajunge în Londra? Iar dacă ați fost, ce v-a plăcut cel mai mult?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...