Friday 31 January 2014

Produse de pe piata din Romania pe care TREBUIE sa le incerci #2

Hello, again! Am vorbit in postarea de ieri mai pe larg despre ceea ce urmaresc prin aceste articole, asa ca nu are rost sa mai bat campii si acum. Gasiti tot ce vreti sa stiti aici. Pe scurt, voi vorbi despre produse foarte bune care pot fi achizitionate in Romania si pe care vi le recomand din tot sufletul. 

E.l.f. Eyelid Primer. Mie tot nu-mi vine sa cred ca un produs atat de ieftin poate fi atat de bun. L-am incercat si pe cel de la Urban Decay, cel care e atat de laudat si va spun sincer ca nu exista nicio diferenta in afara de cea de pret. Primer-ul acesta de la e.l.f. costa doar 8 lei si face o treaba foarte buna. Impiedica fardul sa se mai stranga in pliurile pleoapei ore intregi. Muuulte ore. Ca sa nu mai spun ca nuanta fardului aplicat peste acest primer este mult mai intensa. 
Tot un produs e.l.f. care deja a beneficiat pe blog-ul meu de un review este Kit-ul pentru sprancene.  Contine o ceara si un fard cu care iti poti contura sprancenele facandu-le sa arate ingrijit si naturale in acelasi timp. Mi se pare cel mai usor mod de a-ti contura sprancenele intr-un timp destul de scurt. 


Mascara L`oreal Volume Million Lashes. Cred ca in Romania vine cu o denumire usor schimbata din ce am vazut eu pe site, dar nu e mare diferenta. O puteti identifica usor. Cred ca o pot numi cea mai buna mascara de tip drugstore pe care am incercat-o. Mi-a placut de la prima aplicare si asta se intampla extrem de rar in cazul meu pentru ca toate mi se par prea lichide in prima faza. Am tot incercat sa-i pregatesc un review,  dar nu-mi ies poze concludente si ar fi pacat sa nu-i scot calitatile in valoare asa cum ar merita. Alungeste, separa genele, le ofera volum si te lasa cu niste gene superbe cu aspect natural. O iubesc!


Maybelline Color Tattoo. Cateodata stau si ma gandesc ce faceam inainte sa apara aceste farduri crema... Bine, exagerez, dar vreau sa intelegeti cat de bune si utile sunt aceste produse. Nu numai ca pot fi folosite ca atare, scapandu-ne de grija de a folosi mai multe culori pe pleoapa, de fardul cazut pe pometi, de blenduit-ul cu pensula minute in sir, dar pot fi aplicate sub un fard pulbere si bum! culoarea acestuia este mult mai intensa, mai frumoasa! Le consider un must have. Puteti gasi swatch-uri si un review complet al lor aici. Aproximativ 27 de lei.


Rimmel Scandaleyes Waterproof Kohl Kajal. Este creionul dermatograf cu care ma impac cel mai bine. Mult timp am cautat un creion care sa nu dispara imediat ce-mi lacrimeaza usor ochii si care sa fie de un negru foarte intens. Acesta este perfect, foarte cremos, in consecinta se aplica extrem de usor fara sa fie nevoie sa insist, foarte pigmentat, rezista cateva ore bune, nu se intinde absolut deloc odata ce s-a uscat si este si foarte rezonabil ca pret pentru ceea ce este: 18 lei. Vine in mai multe culori dar eu il am deocamdata doar pe negru. 
La fel de bun este si creionul Avon Super Shock, pe care din pacate,  nu am reusit sa mi-l comand pentru ca nu apare in ultimul catalog. 


Produsele Sleek sunt foarte bune si rezonabile ca pret. Este musai sa incercati ceva de la ei. Fardurile sunt foarte bune, pigmentate, nu sunt prafoase, se intind usor si rezista pe pleoapa incredibil de mult. Ca sa nu mai spun cat de frumoase sunt culorile. Blush-urile sunt extrem de ieftine si la fel, pigmentate si au niste culori superbe. Eu sunt indragostita de ele. Iar rujurile sunt o surpriza nemaipomenita pentru mine, m-am ferit mult timp de ele (habar n-am de ce) iar acum vreau toate culorile care mi se potrivesc din gama lor. Au culori deosebite care rezista foarte bine pe buze si iti dau impresia ca folosesti un ruj foarte scump. Cred ca orice as incerca de la Sleek m-ar multumi. Urmatorul produs pe lista mea de la ei este kit-ul cu bronzer si iluminator. Am auzit numai lucruri bune despre el si de abia astept sa fie al meu.  


Aceste fonduri de ten trebuie musai incercate. Sunt total diferite dar satisfactia e aceeasi. Recomand fondul de ten Revlon Colorstay in special persoanelor cu tenul gras. Dar nu numai, pentru ca din cate stiu eu vine si cu o formula pentru ten normal. E cel mai rezistent fond de ten pe care l-am detinut vreodata, nu stiu ce m-as face fara el. Cel de la Rimmel, Wake Me Up, e minune in sticluta, in special pentru persoane cu ten uscat-normal. Pana si eu cu tenul gras il iubesc. E diferit fata de altele, ofera un look foarte fresh si chiar merita sa faca parte din colectia voastra.
As fi vrut sa-l includ aici si pe iubitul meu True Match de la L`oreal dar sincer, nu stiu daca se comercializeaza in Romania. Daca da, la urmatoarea postare de acest gen va fi primul pe lista. :)


Tratament Farmec cu vitamina B5. Daca aveti unghii care se rup sau se exfoliaza usor acesta este produsul perfect pentru voi. Nu stiu cum reuseste, dar de cate ori ma tin de tratamentul cu el unghiile mele arata altfel. Nu trebuie decat sa fie aplicat pe unghia curata timp de cateva zile si veti vedea schimbarea. O sa va treziti cu unghii lungi si sanatoase. Drept sa spun eu l-am folosit si pe sub oja si tot si-a facut efectul. Prima data l-am folosit dupa ce mi-am dat jos unghiile cu gel care imi distrusesera unghia naturala. Si imediat si-au revenit. Mie nu-mi va mai lipsi niciodata acest produs. 8,9 lei.


Si daca tot a venit vorba despre produse pentru unghii, sa va spun cate ceva si despre oje. Mie mi-e tare drag sa-mi cumpar ojele din Romania, sunt mult mai ieftine decat in Anglia si selectia e foarte mare. Am inclus in poza marcile care-mi plac cel mai mult (trebuia sa apara si Colorama de la Maybelline dar cred ca s-a jucat motanul meu cu sticluta si nu am sesizat ca nu am pus-o la pozat). Printre marcile preferate mentionez: Farmec, Golden Rose, Farmasi, Astor, Miss Sporty, Rimmel. Oje bune, rezistente, culori moderne si preturi foarte decente. 


Pensulele Real Techniques. Daca iti place sa te machiezi, iai nevoie de pensule bune. Iar in ceea ce priveste raportul calitate-pret acestea sunt cele mai rentabile. Unde mai pui ca sunt si cruelty free? Absolut fiecare pensula RT isi face treaba bine. Sunt moi, deci delicate cu zonele pe care le folosesti si sunt astfel concepute incat sa serveasca fiecarui scop. Doar sunt create de un make-up artist de renume. Le iubesc si nu ma las pana nu am toata colectia. Imi sunt tare dragi. 


Asadar, acestea au fost propunerile mele de produse pe care trebuie neaparat sa le incercati. Mi-e greu sa cred ca nu veti fi multumite de vreunul dintre ele, dar nu se stie niciodata. Insa merita riscul, credeti-ma. 


Va face cu ochiul vreun produs mentionat in acest articol? La figurat vorbind, oricat ar fi ele de bune, cu ochiul nu au invatat sa faca. :D

Thursday 30 January 2014

Produse de pe piata din Romania pe care TREBUIE sa le incerci #1


Nu am mai scris pe blog de aproape o saptamana dar i-am simtit lipsa de parca  ar fi trecut o luna. But life got in the way.  :)
Planuiesc acest articol de ceva timp, si chiar mi-am facut temele  pentru a fi sigura ca va prezint exact ceea ce trebuie si cum trebuie. Nu stiu cate ati citit prima mea postare de pe acest blog si stiti  faptul ca eu locuiesc in Anglia dar o data la cateva luni  vin pentru cateva saptamani in Romania. Astfel ca am acces la foarte multe produse care inca nu au ajuns pe piata romaneasca. Cu toate acestea, sunt anumite produse care se gasesc in Romania si care sunt extraordinar de bune. Produse pe care de abia astept sa le cumpar cand vin in tara si carora le duc lipsa acolo. Si m-am gandit sa le impartasesc cu voi. Deci nu e vorba de produse 100% romanesti, ci produse care se pot cumpara in tarisoara noastra. Voi include si produse care se gasesc atat aici, in Romania, cat si in Anglia, pentru ca si ele fac parte din produsele "de la noi" pe care trebuie neaparat sa le incercati. Pe toate le-am incercat si le iubesc, pentru ca din acest motiv scriu acest articol: chiar le iubesc!

Sunt destul de multe produse, asa ca am decis sa le impart in doua categorii, urmand ca a doua sa fie publicata maine pe blog. Astazi  voi vorbi despre produsele de ingrijire s.a.  si maine despre oje si make-up. 

In no particular order...
Masca de par cu placenta de la Kallos. Este cea mai ieftina masca de par pe care am folosit-o si una dintre cele mai eficiente. Lasa parul incredibil de moale si hidratat. Bate lejer la fundulet alte masti de par care la un pret de 3-4 ori mai mare, nu fac nimic in plus. Are un miros placut si o consistenta perfecta, se clateste usor dupa ce a fost aplicata, fara a lasa parul gras. Un borcan cu 275 ml costa 6 lei. V-am zis ca e cea mai ieftina. Chiar merita incercata.


Daca tot am inceput cu un produs pentru par voi continua in aceeasi nota. Lotiunea Tonifianta Contra Caderii Parului cu Ardei Iute de la Cosmetic Plant. Cred ca toate trecem prin perioade ale anului in care ne cade parul foarte mult. Mi-am cumparat acum cativa ani aceasta lotiune fara sa ma gandesc ca va avea vreun efect la mine, dar a avut. Si a fost eficienta si pentru alte persoane carora le-am recomandat-o ulterior. Nu o folosesc in mod constant, ci doar atunci cand simt ca e nevoie, ca imi cad mai multe fire de par decat de obicei. Culmea e ca de ceva timp s-a nimerit sa am acele perioade exact cand nu eram in Romania si nu aveam acces la ea, dar acum nu am lasat-o sa-mi mai scape. Este sub forma de pulverizator, se aplica la radacina parului si se maseaza scalpul. Nu ingrasa deloc parul, poate pentru ca al doilea ingredient dupa apa este alcoolul. Deci poate fi folosita fara grija intre spalari. Se recomanda a fi folosita dimineata si seara zilnic, dar eu am folosit-o numai seara timp de o saptamana si de fiecare data i-am constatat efectul. 


Cred ca nu mai e nicio surpriza faptul ca sunt mare fan sampoane uscate. Am vrut neaparat sa-l incerc si pe acesta de la Balea (Trend it Up) pentru a putea face o comparatie intre el si cel de la Batiste pe care il folosesc mereu si care nu se gaseste in Romania ( sau se gaseste online la preturi nesimtite :) ). Diferentele nu sunt enorme, asa ca il pot recomanda cu caldura si pe acesta. Costa in jur de 11 lei si se gaseste in magazinele DM. Face toti banii aceasta versiune, am inteles ca sunt si altele care nu sunt la fel de bune si pe care nu le-am incercat). Adio par gras si adio par fara volum. Planuiesc in viitorul apropiat o postare care il va avea drept vedeta. Stay tuned!


Deodorant & AntiPerspirant Roll-On de la Amway. De cand l-am descoperit l-am folosit ani de zile, astfel  ca la un moment dat am simtit ca mi s-a obisnuit pielea cu el si am luat o pauza de cateva luni. L-am primit cadou de Mos Craciun si i-am mai dat o sansa si e la fel de eficient ca in tinerete. Trebuie sa mentionez faptul ca nu transpir in mod excesiv, dar imi place sa fiu 100% sigura ca orice activitate as intreprinde nu o sa ajung sa miros. Asa ca imi pun toata baza in el. Nu m-a lasat la greu nici macar in ziua nuntii asa ca am tot dreptul sa vi-l recomand din toata inima. Costa in jur de 35 de lei dar il aveti cam 5-6 luni. Este foarte spornic. 


Asta vara cand erau acele calduri infernale simteam ca nicio crema de fata nu-mi mai place asa ca in disperare de cauza am cumparat-o pe aceasta de la Elmiplant: Skin Control Crema-Gel Matifianta. Sincera sa fiu nu aveam mari asteptari, dar am zis ca decat sa dau bani multi pe creme care oricum imi fac fata sa luceasca intr-o ora, mai bine sa dau bani putini pentru acelasi rezultat. Doar ca aceasta crema chiar nu lasa tenul lucios. Il hidrateaza, intra foarte repede in piele si il mentine mat ore bune. E un produs extraordinar de bun si il recomand persoanelor care se confrunta cu un ten foarte gras. Pret: 18 lei


Tot de la Elmiplant si tot din gama Skin Control recomand Gelul Exfoliant Zilnic. Am incercat foarte, foarte multe exfoliante atat de pe piata romaneasca, cat si din cea straina si putine m-au impresionat. Cu siguranta acesta de la Elmpiplant este unul dintre cele mai bune. Contine micro-particule naturale de bambus care sunt foarte delicate pe ten dar in acelasi timp elimina celulele moarte, curata porii si elimina punctele negre. Lasa fata improspatata si curata. Mi-e tare drag sa-l folosesc atunci cand am ocazia. Costa in jur de 12 lei.


Crema contur ochi Q10 si ceai verde de la Cosmetic Plant. O crema destul de laudata in blogosfera si pe buna dreptate. Mereu am schimbat cremele de ochi pentru ca  nu am gasit una care sa ma dea pe spate. Sunt sigura ca acele creme minune care estompeaza ridurile si liniile fine sunt cele cu preturi foarte, foarte ridicate si inca nu am cine stie ce riduri ca sa justific investita intr-o astfel de crema . Pe aceasta o recomand pentru ca la pretul ei (15-16 lei) se comporta mai bine decat s-au comportat altele mai scumpe. Hidrateaza foarte bine zona din jurul ochilor si acest lucru se observa in special atunci cand rad. Sunt foarte multumita. Intra foarte repede in piele, are o textura lejera si nu trebuie insistat cu masatul, mai ales in acea zona atat de delicata. Nu lasa zona in care a fost aplicata grasa, drept urmare nu mi se intinde dermatograful apoi sau nu mi se strange anticearcanul in liniile fine . E chiar o crema foarte buna pentru hidratarea de zi cu zi.


Lotiunea micelara. Fie ca e de la Garnier, fie ca e de la L`oreal sau chiar Bioderma, trebuie incercata. E cel mai placut si usor mod de a te demachia. Sunt sigura ca oricine a incercat apa micelara a devenit dependenta. Nu ai cum sa n-o iubesti. 


Cu siguranta mai sunt multe alte produse foarte bune de ingrijire care se gasesc la noi dar ori nu le-am incercat eu inca, ori nu le mai am acum si nu avea rost sa va vorbesc despre ele. Dupa cum am spus si la inceputul articolului, maine urmeaza partea a doua, una mai colorata. :)



Ati incercat vreun produs din cele mentionate de mine aici?  Ati vrea sa mai adaugati si altele?

Saturday 25 January 2014

Leapsa: Culorile curcubeului

Pentru ca zilele astea vom auzi numai despre zapada in jurul nostru, m-am gandit sa va aduc in atentie curcubeul!
Nu stiu daca acest tag a fost "in voga" in blogosfera romaneasca. Avand in vedere ca eu sunt relativ noua in breasla, mi-au scapat multe lucruri. Cu toate acestea, stiu ca a fost foarte popular pe youtube si m-am gandit ca ar fi amuzant sa-l fac si eu.
Practic, trebuie sa alegem cate un produs preferat care sa fie reprezentatul fiecarei culori din curcubeu. Nu trebuie sa aiba culoarea respectiva produsul in sine, ci chiar si ambalajul.

Rosu 
Primul impuls a fost sa aleg rujul rosu preferat, apoi mi-am dat seama ca produsul rosu pe care il iubesc cel mai mult, e cel care imi ofera culoarea rosie a parului. Logic, nu? Asa ca am sa aleg vopseaua Majicontrast (o alternez cu L`oreal HiColor Highlights for Dark Hair Only. Fac acelasi lucru, dar o folosesc pe cea pe care o pot procura mai usor si mai repede. Pe ambele le comand online). Nu e cea cu care ma vopsesc  pe lungimea parului mereu, ci cea cu care imi vopsesc radacinile. Nu e o vopsea obisnuita, care doar coloreaza firul de par. Majicontrast se amesteca cu un decolorant si aplicata pe par decoloreaza usor si in acelasi timp vopseste parul rosu. Cool, nu?


                                                                          Orange
Nu m-as fi asteptat ca aceasta sa fie cea mai grea categorie. Chiar m-am chinuit sa aleg pentru ca aveam foarte multe preferate... portocalii. Castigator a iesit fondul de ten Wake Me Up de la Rimmel. L-a invins la mustata pe rujul portocaliu de la Sleek (Papaya Punch). Imi place la nebunie efectul pe care mi-l ofera acest fond de ten. Si chiar daca mi se ingrasa tenul mai repede decat atunci cand folosesc alte fonduri de ten, tot il iubesc. E perfect pentru zilele in care tenul e lipsit de viata, in care eu sunt obosita si nu am chef de machiaj. Ma arata mai treaza, exact cum sugereaza si numele.


Galben
Alta categorie grea, desi nu am foarte multe produse galbene. Aici am ales fardul crema Color Tattoo de la Maybelinne in nuanta On and on Bronze. Nu e un galben propriu-zis, ci un bronz-auriu. Eu spun ca se incadreaza :P Ador aceasta nuanta pentru ca merge oricand, in timpul zilei sau seara, nu conteaza. Si e o nuanta care scoate in evidenta nuanta ochilor mei. Despre calitatea acestor farduri nu mai are rost sa vorbesc, am un review complet daca va intereseaza -> click pentru review.


Verde
Pentru verde am ales primer-ul Porefessional de la Benefit. Mi-am dat seama ca desi nu e perfect si nu-mi camufleaza porii in totalitate, sunt dependenta de el. Sa va zic si o povestioara: intr-o zi ma grabeam foarte, foarte tare si nu stiam ca urma sa ies. Asa ca nu am mai avut timp sa aplic acest primer. Pe drum, am tot vazut-o pe mama ca se uita stramb la mine si ma gandeam ca iar nu-i place rujul pe care l-am folosit (asta se intampla destul de des... ). Pana la urma am intrebat-o ce nu-i place si mi-a zis ca e ceva ciudat cu fata mea, ca pometii arata ciudat si ca nu am intins bine fondul de ten in acele zone. Mi-am dat seama imediat ca de fapt lipsa primer-ului Porefessional lasa porii mei sa se arate cu nerusinare si aspectul general al tenului nu mai era unul placut. Pana nu apare un primer de genul acestuia mai bun, acesta nu-mi va mai lipsi.


Albastru
Desi pare boring si mai bine ar fi dat un fard albastru (pe care le ador, nu ma intelegeti gresit), am fost nevoita sa aleg cu capul si nu cu inima si am ales acest exfoliant de la Garnier. Am mai vorbit despre el si cand am mentionat favoritele anului 2013. Produsul dinauntru + periuta din capat au facut minuni pentru tenul meu si am ajuns dependenta de acest produs.


Violet/mov
Aici nu voi un include un produs anume, ci fardul mov in general, fie ca vine sub forma de praf, gel sau pigment. Ador sa port farduri mov la orice ora din zi si din noapte, asa ca aceasta era o alegere evidenta.


Tag-ul cere sa includem si categoria "multicolor" sau o alta culoare care ne place.
Eu voi alege multicolor si aici voi include samponul uscat Batiste. Daca ati mai citit din postarile mele v-ati saturat sa-l tot mentionez. Daca sunteti cititoare noi... va rog sa cititi si alte postari din urma ca sa nu le exasperam pe cele deja fidele. :))


Le invit pe cele care nu la-u facut, sa-l faca. Nici de data asta nu voi numi anumite persoane, poate ca l-au facut deja. :)
Voi ce optiuni ati avea pentru fiecare culoare?




Thursday 23 January 2014

L`oreal vs. Garnier - Demachierea cu apa micelara


Imi amintesc ca prima data cand am auzit de o apa miraculoasa (micelara) cu care te demachiezi foarte usor chiar fara a mai fi nevoie sa te clatesti dupa, mi s-a parut incredibil, am fost sigura ca e doar chestie de marketing. Cum sa stai in pat si sa te demachiezi si sa nu mai fie obligatoriu sa te clatesti dupa? Apoi am incercat the oh-so-famous Bioderma si am inteles de ce era atata valva in jurul ei. Great stuff! M-am indragostit iremediabil si chiar am renuntat la un demachiant separat pentru ochi, cum foloseam inainte, pentru a o folosi pe aceasta pentru a indeparta intreg machiajul. Celelalte brand-uri nu s-au lasat mai prejos si dupa ceva timp, au inceput sa scoata pe rand propria versiune de apa sau lotiune micelara (tot aia!). 
Am tot vorbit pe acest blog despre apa micelara de la L`oreal. E mult mai ieftina decat cea de la Bioderma asa ca atunci cand a aparut, nu am stat pe ganduri si "m-am mutat" catre aceasta. Cheep and cheerful!
Dar acum o saptamana-doua, am aflat ca a mai aparut una. De la Garnier. Evident, nu m-am putut abtine si am zis sa o incerc sa vad care e diferenta, daca exista vreuna. 


O sa incep cu conluzia, pentru ca e mai simplu. Poate va surprinde sau poate ca nu (avand in vedere faptul ca L`oreal detine Garnier): nu exista nicio diferenta! Amandoua curata la fel de usor tenul, trebuie insistat la fel de mult sau putin, in functie de cantitatea de machiaj de pe fata, nu irita ochii, curata si machiajul waterproof, nu lasa fata lipicioasa sau grasa, nu necesita clatire (aici e dupa preferinte, daca simtiti nevoia sa va si clatiti, nu strica. Dimpotriva!) nu au niciun fel de miros, cu ambele folosesc acelasi numar de dischete demachiante. Deci clar, in ceea ce priveste produsul in sine si capacitatile acestuia, nu exista nicio diferenta. Le-ar diferentia, totusi, alte lucruri, pe care le voi mentiona imediat. Inainte vreau sa preciez altceva: pe blogurile straine aceste ape micelare devin un subiect controversat. Pentru ca sunt persoane care sustin ca nu e corect sa folosim doar o astfel de apa pentru curatare, ca ne mai trebuie si un demachiant propriu-zis dupa. Eu folosesc ape micelare cred ca de mai bine de doi ani si nu am avut probleme. Le-am mai alternat cu uleiuri de demachiere sau discuri demachiante, dar fara indoiala, serile in care am folosit doar astfel de ape pentru demachiere au predominat. Nu am cel mai fericit ten, e predispus la acnee dar cu toate astea, nu mi s-a parut niciodata ca m-ar afecta faptul ca ma demachiez cu micelare, nu am avut niciodata vreo reactie urata. Ramane la latitudinea fiecareia daca doreste sa isi indeparteze machiajul strict cu vedeta acestei postari, voi va cunoasteti tenul cel mai bine si puteti lua cele mai bune decizii pentru voi. Eu va vorbesc din experienta mea. :)
 Si acum, diferentele: daca un lucru nu-mi placea la lotiunea de la L`oreal, era orificiul de scurgere. Pur si simplu mi se pare imposibil sa nu risipesti produs la fiecare demachiere. Ba dai pe langa, ba curge prea mult. Ceva nu e bine acolo. Am sperat ca in aceasta privinta, Garnier-ul va fi mai presus, avand in vedere ca are alt tip de orificiu. Dar nici aici nu s-au dezmintit. Se pierde la fel de mult produs, cu mentiunea ca daca sunt foooooarte atenta si ma misc cu grija, am sansa sa nu pierd deloc produs cu Garnier. Dar e greu!


Alt lucru care le diferentiaza ar fi pretul. Micelara L`oreal costa aproximativ 16 lei pentru 200 ml, in timp ce micelara de la Garnier costa aproximativ 23 de lei pentru 400 ml. Concluzia o trageti voi. :) 

Ati incercat vreo apa micelara? Aveti vreo preferata?
  

Wednesday 22 January 2014

Golden Rose Ultra Rich Color Lipstick - review

Trebuie sa recunosc faptul ca nu am mai incercat niciodata un ruj de la Golden Rose, dar cum l-am tot vazut ridicat in slavi pe bloguri, am devenit foarte curioasa, si cand am dat de el intr-un magazin nu am mai stat pe ganduri. Mi-am ales nuanta 10 din gama Ultra Rich Color Lipstick si m-a costat doar 16 lei. Este un roz deschis, sidefat. Nu aveam niciun ruj cu o astfel de culoare. :D

Am ramas placut surprinsa de ambalaj, mai ales ca este vandut si intr-o cutiuta tare dragalasa, ceea ce e surprinzator pentru un ruj atat de ieftin.


M-am abtinut cu greu sa nu-l aplic pe buze pana sa-i fac pozele, dar am acceptat fapul ca aceasta este una dintre corvoadele la care sunt supuse cele care au un blog de beauty (chinuite mai suntem!). Asteptarea a meritat pentru ca dupa ce l-am aplicat pe buze, am uitat imediat de tot chinul.
Este foarte, foarte cremos, se aplica usor si uniform pe buze, are o textura consistenta, daca pot spune asa. Rezista destul de mult pe buze si desi la inceput pare usor lipicios, senzatia aceea se duce treptat. Astfel ca dupa ceva timp de purtare nici nu l-am mai simtit si am ramas surprinsa cand am observat uitandu-ma in oglinda, ca inca mai aveam ruj pe buze.


Swatch pe mana in 2 lumini diferite (pozele sunt facute fara blit)


Altceva nu mai am de adaugat, in afara de faptul ca sigur voi mai trece pe la standul Golden Rose sa vad daca ma atrag si alte nuante.

Voi ati incercat rujurile Golden Rose? Va plac?

Tuesday 21 January 2014

Machiajul zilei & manichiura zilei (Orange lips & purple flowers)

   Nu am mai facut de mult o postare tip "face of the day". De fapt, daca stau bine si ma gandesc mai am doar una de acest gen, asa ca astazi mi-am propus sa imi si pozez machiajul inainte de a iesi din casa. Am decis sa combin aceasta postare si cu cea tip "manichiura zilei", pentru ca ma simt darnica. *luati de la Diana!*
   Nu stiu cum a fost ziua de ieri pentru voi, dar pentru mine a fost una foarte, foarte deprimanta, fara vreun motiv anume. Pur si simplu m-am trezit botoasa si asa am tinut-o toata ziua. Ca sa aflu la un moment dat ca e declarata "cea mai deprimanta zi din an". Nu stiu daca a avut vreo legatura cu starea mea de ieri acest lucru, dar, mai sa fie, ce s-au potrivit! Asa ca mi-am propus ca astazi sa fie exact opusul. Sa ma trezesc vesela si sa fiu zambareata toata ziua. Vremea de afara tot posomorata si friguroasa era si ca sa-i fac in ciuda si sa nu intru in tiparele - vreme inchisa = machiaj serios in culori neutre -, am ales sa folosesc un ruj portocaliu pentru o pata de culoare. Nu, culoarea parului nu era de ajuns! 






Produse folosite:
Fata
Primer Benefit Porefessional
Fond de ten Revlon Colorstay
Anticearcan MAybelline Instant Age Rewind
Pudra Soap&Glory One Heck of a Blot
Bronzer MUA
Blush 17 Blush&Glow nuanta Peachy
Ochi
Primer pentru ochi e.l.f.
Kit pentru sprancene de la e.l.f, nuanta medium
Fard nuantele Verve si Busted din paleta NAKED 2
L`oreal Paris Gel Intenza Eyeliner
Creion Rimmel Scandaleyes, black
Mascara L`oreal Volume Million Lashes
Buze
Lip liner Barry M
Ruj Sleek Matte nuanta Papaya Punch

     Sa trecem la manichiura! Ma uitam ieri la unghiutele cu floricele ale  Dianei si mi s-a facut o "poftaaa"!! Intrand in aceeasi categorie de sfidare a posomorelii, mi-am facut si eu. Unghiile mele nu sunt straine florilor, acum cativa ani aveam in permanenta un soi de floare pe inelar, asa ca mi-am zis sa repet manevra. Mi-am vopsit intai unghiile cu un lila, apoi cu o ustensila speciala (habar n-am cum se numeste, dar o puteti vedea in poza de mai jos) am facut 5 puncte cu un  mov. Apoi cu aceeasi ustensila am luat cate un glitter auriu din oja de mai jos pe care l-am pus in mijlocul fiecarei floricele. Deasupra am aplicat un strat de lac incolor si gata. Primavara pe unghii. :) Adevarul este ca mi-as fi dorit o alta combinatie de culori, pe fond negru, floricele albe. Dar n-am niciun alb laptos in colectie si mereu uit sa-mi cumpar. Ramane pe data viitoare. 




Produse folosite:
Astor Fashion Studio, nuanta 134
Astor Fashion Studio, nuanta 200
Golden Rose, Jolly Jewels, nuanta 103
Top coat Farmec

Voi cum va "impotriviti" naturii cand vine vorba de machiaj sau manichiura?

Sunday 19 January 2014

Pensule de care chiar avem nevoie

Un machiaj reusit nu necesita numai produse de make-up de calitate si o tehnica buna, ci si unelte corespunzatoare, mai exact: pensule de machiaj. Tin minte ca atunci cand am inceput sa iau in serios machiajul si sa arunc acei buretei care veneau in trusele de farduri - pentru ca imi dadeam seama ca nu-mi va iesi nicicum ceva ca lumea cu acele ustensile -, am inceput sa caut debusolata pensule utile. Habar n-aveam ce mi-ar trebui, de unde sa incep. Nu stiam de existenta blogg-urilor de beauty pe atunci, de youtube nici nu mai  vorbesc (am vazut primul tutorial complet de machiaj pe youtube abia  in 2012! Nici mie nu-mi vine sa cred... ).
   La inceput mi-am cumparat pensule care nu ma ajutau la nimic, daca nu aveam si altele. Asa ca m-am gandit sa  realizez un "ghid" in care sa includ tipul de pensule pe care ar trebui sa  le cumpere la inceput de drum o persoana care doreste sa realizeze un machiaj complet. Un "ghid" pentru oricine vrea sa inceapa sa investeasca in pensule si nu stie ce i-ar trebui la inceput si ce tip i-ar fi foarte util si necesar. Si de ce nu, sa inspir pe cele care au investit deja in pensule si nu-si dau seama care le-ar mai fi de ajutor.
Iata propunerile mele:

Pentru fata

Pensula pentru aplicarea fondului de ten
Cu ajutorul unei astfel de pensule fondul de ten poate fi aplicat mult mai usor, obtinandu-se un efect foarte natural, fara dungi sau suprafete neuniforme. Este o alternativa la... degetele. :) De asemenea, cu o astfel de pensula cu peri sintetici, poate fi aplicat orice vine sub forma de crema: blush, iluminator, bronzer.

Buffing brush Real Techniques
Pensula pentru detalii
O astfel de pensula poate ajuta la aplicarea si intinderea anticearcanului, dar fiind plata si ascutita, poate ajunge si in anumite zone in care alte pensule nu pot ajunge, in jurul nasului pentru aplicarea corectorului, pe diferite zone ale fetei unde o altfel de pensula ar fi prea mare, sau pentru a corecta  diferite greseli pe care le-am facut. (e.g. daca am depasit conturul buzelor cand le-am rujat, putem pune putin corector pe varful ei pentru a "sterge" prin miscari foarte delicate, rujul in exces).

Pointed foundation brush Real Techniques
Pensula pentru blush
Ajuta la aplicarea blush-ului, fie el pudra sau crema. Cu cat e pensula mai deasa, cu atat va fi aplicata mai multa culoare. Daca sunteti novice in aplicarea blush-ului, puteti alege o pensula de stippling, pentru ca ia foarte putina culoare pe peri si evitati sa incarcati tenul  Oricum in ceea ce priveste blush-ul, cel mai bine e sa adaugati culoare treptat, pentru a evita un look caraghios. Stiti ca se poate, si sper sa stiti din experienta altora, nu a voastra. ;)

Blush brush Real Techniques
Pensula unghiulara pentru fata
Ajunge in locuri in care altele nu ajung... As kinky as it may sound, we are still talking about make-up. ;)) Cu o astfel de pensula ne putem contura fata, putem aplica bronzer-ul, iluminatorul si chiar putem renunta la pensula de blush de mai sus si s-o folosim si in acest scop. Cu o conditie: sa o spalam mult mai des, pentru ca se va umple de fard si culoare.

M.A.C. 168
Pensula pentru pudra
Da, va trebuie o pensula mare, cu peri moi, pentru pudra. Foarte important, sa aiba perii cat mai moi, altfel va "zgaria" fondul de ten deja aplicat si-l va indeparta. O astfel de pensula mai poate fi folosita si pentru pudrele minerale.

e.l.f. Complexion Brush

Pentru ochi

Pensula pentru aplicarea fardului
O pensula cu capatul plat si cu perii rotunjiti. Este pensula cu care trebuie sa aplicati fardul pe intreaga pleoapa mobila si cu care obtineti o culoare uniforma fara prea mult efort. Este suficient de densa pentru a se incarca cu destula culoare, fara a mai fi nevoie sa o tot introduceti in pastiluta cu fard. 

e.l.f. professional Eye Shadow Brush
Pensula de blending
Consider ca nu ar trebui sa folositi fard de ochi daca nu detineti o astfel de pensula, indiferent de marca ei. Prima mea pensula de blending a fost una de la e.l.f. si chiar mi-am facut treaba cativa ani cu ea. Ajuta la blenduirea acelei linii inestetice care ramane dupa ce am aplicat fardul de ochi. Dar atentie, nu trebuie blenduita culoarea  de pe pleoapa, ci "marginea" acesteia. Atunci veti obtine cel mai frumos efect.

M.A.C. 217
Pensula unghiulara de ochi
E utila in mai multe scopuri. Se foloseste pentru conturarea sprancenelor, pentru aplicarea eye-liner-ului tip gel, pentru aplicarea fardului pe pleoapa inferioara, pentru tehnica cut-crease si altele, dupa imaginatie. E o pensula indispensabila, cum de altfel sunt si celelalte pe care vi le-am propus mai sus.

Revlon Double Ended Smokey Eye Brush

Ca bonus, intrucat il folosesc destul de des, va recomand un buretel expansibil pentru machiaj, cum este acesta de la Real Techniques. Poate inlocui cu succes pensula pentru fond de ten si pe cea pentru detalii/concealer. 

Real Techniques Miracle Complexion Sponge

Poate ca v-ati fi asteptat sa mentionez si pensula pentru buze, dar cum eu nu prea o folosesc, nu consider ca e indispensabila sau ca e o pensula care neaparat trebuie avuta la inceput. Personal, mi se pare mult mai greu de aplicat rujul cu pensula decat direct din tub. O fi numai parerea mea?
Bineinteles ca pensule care ne trebuie si ne usureaza "munca" sunt multe, dar m-am gandit ca acestea sunt cele de care avem absolut nevoie, putandu-le inlocui cu succes pe celelalte.


Mai aveti si alte propuneri de pensule care sa intre in categoria de "pensule indispensabile"?





Friday 17 January 2014

Leapsa cu carti


Acum cateva zile Deena de pe makeupdreamin.blogspot.ro m-a provocat la o leapsa cu carti. In seara asta m-am simtit inspirata, asa ca am dat curs invitatiei sale.

1. Prima amintire cu mine citind.
  Imi amintesc in primul rand ca am invatat sa scriu si sa citesc pe la 6 ani. Tin minte si acum cum imi lega bunica mana stanga pentru a ma obisnui sa scriu cu dreapta. Da, sunt stangace. ;)) Cat despre prima carte, nu mai stiu exact, oscilez intre Ispravile lui Pacala de Petre Dulfu sau Colt Alb de Jack London. Sau sa fi fost Povestea porcului de Ion Creanga? Nu mai stiu...

2. Prima carte pe care am citit-o si recitit-o.
  Nu stiu care a fost prima, nici nu mai stiu cate am citit si recitit de placere, cert e ca de departe Ion a lui Liviu Rebreanu a fost cartea pe care am citit-o de cele mai multe ori. Mi-a si placut, dar am si simtit nevoia sa o recitesc pentru ca fiind o carte cu mai multe pagini, uitam anumite detalii de care as fi avut nevoie pentru diferite teme sau examene.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui sa o citeasca. 
  Sunt multe, dar pun pe primul loc Amintiri din copilarie a lui Ion Creanga.

4. Locul meu preferat de citit. 
  In pat, intr-un loc cu liniste deplina. Nu pot sa citesc atunci cand este zgomot. Nu inteleg cum unele persoane citesc in metrou sau autobuz. Eu abia reusesc in tren sau avion, unde e cat de cat liniste, dar si atunci trebuie sa fac un efort mare pentru a ma detasa de agitatia si foiala din jur.

5. Accesorii obligatorii in timpul lecturii. 
  Nimic special, nu-mi trebuie decat cartea si liniste.

6. Numarul cartilor de pe lista mea de lectura viitoare.
  Nu pot preciza un numar, cert e ca vreau sa citesc cat mai mult si daca se poate, sa nu treaca zi fara sa citesc macar cateva pagini. Am foarte multe titluri in minte, poate ca ar trebui sa le notez pentru a avea o evidenta si a le putea procura din timp.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau cumparat-o. 
  Ultima comanda de carti a cuprins urmatoarele titluri: Parfumul, de Patrick Suskind, Cadoul si Multumesc pentru amintiri de Cecelia Ahern.

8. O carte care mi-a schimbat viata intr-un fel.
  Fara indoiala The Secret de Rhonda Byrne. Desi am fost dintotdeauna o persoana optimista, aceasta carte a reusit sa duca optimismul meu la un alt nivel. A venit in viata mea intr-un moment in care aveam mare nevoie de ea. Bine, mai intai a venit filmul documentar, abia apoi cartea pe care mi-a daruit-o cu drag o persoana speciala (:*). Cu siguranta mi-a schimbat viata. O recomand din tot sufletul tuturor. Pe aceasta si The Power de aceeasi autoare.

9. O carte care imi place dar care pare sa nu placa nimanui.
  Nu stiu daca nu place nimanui, dar eu am fost foarte impresionata de o anumita carte si am auzit putine persoane vorbind despre ea: Umbra a lui John Saul. Mi-a placut la nebunie, poate si pentru ca sunt mare fan al genului thriller.

10. O carte care nu-mi place, dar care pare sa placa tuturor.
  Aici voi fi putin nedreapta pentru ca spun ca nu-mi place, desi nu am citit niciun volum din serie. Este vorba despre Harry Potter. Nu stiu pe cate dintre voi o sa dezamagesc in acest moment, dar serios ca nu m-a atras deloc povestea. Drept dovada ca nu am vazut nici macar un film din serie. Ah, nu am citit nimic nici de Coelho...

11. O carte care ma intimideaza.
  Nu cred ca exista... in general ma feresc de cartile despre care aud ca sunt proaste, dar nu as putea da un nume concret.

12. Trei dintre scriitorii mei preferati.
  E greu sa aleg, nu cred ca sunt foarte hotarata, probabil daca as raspunde la aceasta intrebare peste o saptamana as alege alti autori. Dar cu siguranta Liviu Rebreanu este unul din preferatii mei, daca nu chiar preferatul. In top 3 intra tot un roman, si anume Marin Preda, chiar nu pot sa nu-l numesc. De asemenea, trebuie sa-l mentionez si pe F. Scott Fitzgerald.


Daca ai citit pana aici, atunci esti invitat/a sa raspunzi si tu la aceste intrebari. Nu conteaza daca nu detii un blog, o poti face in rubrica de comentarii. Chiar sunt curioasa sa citesc si alte raspunsuri. :)


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...