Thursday 24 July 2014

Loțiunea pentru curățat pensulele zilnic de la e.l.f. - Review

Disclaimer: având în vedere că e prima dată când folosesc o astfel de soluție și mai ales, având în vedere că am fost foarte impresionată de ea, acest review... are patos! :))

Întotdeauna am fost de părere că pensulele de machiaj trebuie spălate ca la carte, cu apă și șampon, cel puțin o dată la două săptămâni. Eu așa procedez, iar dacă depășesc acest termen, pensulele de față mă atenționează și-mi lasă niște ”amintiri” pe ten.
Săptămâna trecută am fost solicitată pentru a realiza trei machiaje în aceeași zi (deh, nuntă în familie). Plus al meu, evident. Cum nu am un kit special pentru așa ceva, am fost nevoită să folosesc produsele mele, inclusiv pensulele. Așa că o soluție de curățare on the spot era imperios necesară. Am dat rapid o comandă la e.l.f., având și norocul să prind o perioadă a reducerilor. Mi-am comandat Loțiunea pentru curățat pensulele zilnic. (Preț original: 22 lei). Sincer vă spun, nu aveam mari așteptări. Mai ales că nu mai folosisem o astfel de soluție și mereu am avut impresia că va reuși doar o curățare superficială. Mi s-a dat peste nas!




După cum se poate observa din pozele de mai sus, ea vine frumos ambalată și mai ales, sigilată! Sticluța cu pulverizator este una din plastic fumuriu și are și un căpăcel care va asigura faptul că produsul nu se va împăștia prin geantă..  Conține 60 de ml.
Ingrediente: Water(Aqua), Alcohol Denat, Cocamidopropyl Betaine, Methylparaben.

Imediat ce am primit-o am supus-o unor teste, pentru a fi sigură că mă voi putea baza pe ea în ziua cea mare. Am făcut și poze, să am dovezi. 

Pentru primul test am folosit o pensulă pentru ochi, destul de murdară. 

Am pulverizat direct pe firele de păr. Două fâsuri.

Am făcut cu pensula căteva cerculețe pe un prosop din bumbac. (eu am ales unul alb de dragul demonstrației, voi nu faceți ca mine!)

Și gata. În câteva secunde pensula a arătat ca nouă. Chiar am fost impresionată. Pe prosop se vede toată ”mizeria” care a ieșit din ea. 


Testul nu ar fi fost complet dacă nu aș fi încercat și cu o pensulă de fond de ten. Având în vedere că e o soluție de curățare zilnică, cu pensula respectivă ar fi trebuit să fi fost aplicat fondul de ten o singură dată. Dar a mea fusese folosită deja de 4 ori. Știți și voi cât de încărcată e o pensulă de fond de ten după mai multe utilizări.

Am procedat la fel: am pulverizat de câteva ori pe firele de păr, apoi am început să fac cerculețe pe prosop. Din câte se poate vedea, pensula încă mai are fond de ten pe ea. 

Am mai pulverizat o tură și am mai făcut câteva cerculețe și abia apoi pensula a rămas curată. Poate că ar mai fi mers încă o tură (văd câteva fire încă galbene), dar eu m-am declarat mulțumită, mai ales având în vedere faptul că a reușit să înlăture în proporție de 99% fondul de ten care zăcea pe pensule de patru zile.
Mi-a fost clar că dacă voi folosi soluția pe o pensulă care a fost folosită doar o dată nu va fi absolut nicio problemă.


Acum că a trecut și evenimentul vă pot confirma că  Loțiunea pentru curățat pensulele zilnic mi-a fost de un real ajutor. În ziua respectivă am folosit diferite fonduri de ten, diferite nuanțe de farduri (am trecut de la nuanțe de mov, la gri, bleumarin și apoi la verde) și după fiecare utilizare pensulele au arătat ca noi. Mai mult, mi-a curățat și pensulele pe care le folosisem pentru fardurile cremă și eye liner gel rezistent la apă. Sincer, nu știu cu ce ar putea fi mai presus o soluție de curățare mai scumpă decât aceasta. 
Alte aspecte pe care aș dori să le menționez:
  •  pensulele nu rămân ude după ce au fost curățate cu acest produs. Cele mici se usucă aproape instantaneu, iar cele mari (pentru fond de ten, pudră, blush), în 2-3 minute.
  • soluția lasă pensulele parfumate. E un parfum plăcut, nederanjant. Parfumul se simte pe pensulele mari și după 2-3 zile. 

Chiar dacă nu-mi voi mai folosi pensulele pe alte persoane, tot mi se pare util să am această soluție. Acum că știu ce poate face, nu mă mai pot despărți de ea. Voi continua să-mi spăl pensulele cu șampon, dar vor exista momente în care Daily Brush Cleaner îmi va fi de ajutor. De exemplu, când voi avea nevoie de o pensulă curată pentru blendingul fardului de ochi, când voi folosi farduri de diferite culori și mai ales, când voi avea nevoie de o pensulă curată pentru a aplica gel eye liner-ul.

Ați încercat Daily Brush Cleaner de la e.l.f. sau oricare altă loțiune de curățare a pensulelor?
Ce părere aveți despre ele în general?

17 comments:

  1. N-am folosit nimic de genul asta. Si eu le fac spalare riguroasa o data la saptamana si aia e. M-a tentat foarte tare sa cumpar si eu solutia asta dar nu eram convinsa ca merita. Acum m-ai facut sa o vreau. Rau de tot!

    ReplyDelete
  2. nu am folosit. mersi pentru review

    ReplyDelete
  3. Pana acum nu am folosit nicio lotiune, dar clar trebuie sa o am pe aceasta! Daca nu ai fi facut acest review nu stiu daca imi luam... eu merg doar pe mana bloggeritelor care mi se par sincere si carora le-am mai citit review-uri. Si daca ne place aceeasi inghetata, clar imi va placea aceasta lotiune. Thanks pentru review, e de mare folos. Te pup :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Întotdeauna voi fi sinceră când voi descrie un produs, no matter what. :) Și clar, dacă ne place aceeași înghețată, avem gusturi comune. :)) Te pup!!

      Delete
  4. Chiar am si eu nevoie de o astfel de lotiune, e teroare cand imi spal(putinele) pensulele. Eu le spal cu orice sampon apuc, dar se duce foarte greu fdt. de pe ele.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Așa e, fondul de ten iese mai greu chiar și cu șampon...

      Delete
  5. Foarte util, cred ca am nevoie si eu de el. Pup!
    www.bysunshine.com

    ReplyDelete
    Replies
    1. Toate avem nevoie de ea, garantat! :P :*

      Delete
  6. Pare un produs interesant si util! Mi-ar prinde bine și mie o comanda Elf :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, încă au reduceri din câte știu eu, deși această loțiune nu e momentan pe stoc. Pup, frumoaso!

      Delete
  7. N-am încercat nicio soluție de genul, tot apa și șamponul sunt baza și la mine! :))
    O iau în considerare! Dacă-și face treaba bine... ar fi bun pentru situații de urgență. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact, pentru situații de urgență o păstrez și eu acum. Nu se știe niciodată când am nevoie. :)

      Delete
  8. Am 62 de pensule și nu mi-e ușor să le spăl :)) acum mi-am comandat și eu ambele soluții de curățat de la Elf . Sper să dea roade !

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...