Saturday, 5 July 2014

NOTD - Cath Kidston inspired

Cath Kidston este  o companie englezească care vinde produse pentru casă și diverse accesorii cu diferite printuri florale to die for! În magazinele ei găsești tot felul de produse care mai de care mai înflorate și sunt sigură că, cel puțin împătimitele motivelor florale, ca mine, știu de produsele ei. Dacă nu, puteți să vă clătiți ochii aici. Am văzut de mai multe ori  manichiuri inspirate de florile ei dar mi se păreau prea greu de reprodus.
 Ieri mi-am luat inima în dinți, am ales printul preferat dintre toate ale ei - provence rose -, am căutat tutoriale pe youtube pentru inspirație și m-am pus pe treabă. Modelul mi-a ieșit din prima, nu a fost nevoie să șterg și să o iau de la capăt, semn că nu mi-am pierdut îndemânarea pe care o aveam acum câțiva ani. Ce e drept, nici modelul nu e greu de reprodus, trandafirii pot fi messy pe unghii pentru că nici în realitate nu sunt identici. Știu că se putea și mai bine, nu sunt mulțumită de punctulețe, dar pentru prima încercare mă declar foarte mulțumită. 
Am ales să fac modelul doar pe câte două unghii de la fiecare mână. V-am mai spus cu alte ocazii că nu-mi place să am un model încărcat pe toate unghiile. Îmi place la nebunie ce a ieșit și sigur o să mai încerc și alte printuri Cath Kidston. Ojele folosite le veți vedea în pozele de mai jos, precum și instrumentul pentru puncte cu două capete care m-a ajutat să fac tot, nefiind nevoie de pensule. Videoclipul după care m-am inspirat este acesta. Sper să vă placă și să vă inspire cumva. :)












Vă plac unghiuțele cu floricele sau preferați manichiurile simple?

17 comments:

  1. E superba manichiura.. nu-mi imaginam ca ti-ai facut-o singura!! Esti foarte indemanatica. Eu abia reusesc sa nu dau cu oja pe langa unghie.. ce sa mai vorbesc sa fac chestii asa complicate :)). Super dragut si mai asteptam astfel de postari :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mersi, Mădă! Manichiura nu e greu de făcut, trebuie doar puțină răbdare. :)

      Delete
  2. Foarte drăguțe ți-au ieșit, îmi place mult cum ai combinat nuanțele ojelor, dau bine împreună. Și tu ziceai că nu ești talentată... m-ai mințit! :p
    Săptămâna viitoare te așteptăm la apel în colaborare! Nu accept scuze! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) O să încerc dar nu mai promit. Am explicat la tine în comentarii ce am pățit. Dacă îmi iese ceva ca lumea pun, dacă nu, nu :P

      Delete
  3. Adica tu le-ai pictat singura?!doamne

    ReplyDelete
    Replies
    1. :))) Hai, mă...Dacă te uiți la tutorial o să vezi că sunt foarte ușor de făcut. :)

      Delete
  4. Ehe, a trecut vremea cand imi faceam eu unghiile..ce-am fost si ce-am ajuns? !

    ReplyDelete
  5. Frumoase, frumoase ...foarte frumoase unghiute ne-ai prezentat!
    Stii deja ca iubesc floricele. :D
    Pupici

    ReplyDelete
  6. Am dat de produsele acum mult timp pe amazon si le-am bagat la un moment dat in cos dar transportul m-a facut sa ma razgandesc. Aun design foarte placut si ma bucur sa vad o manichiura inspirata dupa design-ul produselor Cath Kidston :) Arata foarte bine si acel albastru este superb :) :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc frumos! Nici eu nu mi-am cumpărat nimic de la CK. Deocamdată! Nu știu cât voi mai rezista.

      Delete
  7. so pretty x :)

    www.meemmakeup.blogspot.com

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...