Thursday, 13 August 2015

Produse terminate | iunie & iulie

Deși în lunile iunie și iulie nu am postat pe blog, mi-am făcut ”temele” și am strâns toate recipientele produselor pe care le-am folosit. Intenționez ca de acum încolo să fac acest gen de postare la sfârșitul fiecărui luni, dar de data aceasta, din motive evidente, articolul va include produsele consumate în ultimele două luni. 
Mi se pare că am consumat foarte multe produse în această perioadă, dar vă las pe voi să judecați dacă e sau nu așa.


Apa termală Avene. Am mai avut-o și în trecut și m-am înțeles bine cu ea. Călătoriile cu avionul îmi usucă foarte tare tenul, iar ultima astfel de călătorie nu a făcut excepție. Când m-am întors din România m-am trezit cu tenul foarte uscat și cu mâncărimi în special în jurul nasului și gurii. Am încercat să ”rezolv” acele zone cu gel cu aloe vera, ulei de cocos, chiar și cremă de gălbenele... nimic nu a funcționat. În Boots mi-au picat ochii pe apa termală Avene și am zis să încerc și așa. Încă de la prima pulverizare s-a văzut diferența, tenul meu și-a revenit complet și parcă a prins iarăși viață. Cu siguranță o să o recumpăr.
L`Oreal Triple Active Anti-Shine. Mă împac tare bine cu această cremă de față, v-am mai spus și cu alte ocazii. Din păcate după ce am terminat-o pe aceasta nu am mai gsit nicăieri varianta Anti-Shine. Nu știu dacă au scos-o de tot de pe piață sau era o problemă cu stocurile în acea perioadă. Mi-am cumpărat varianta Triple Active Day pentru a o înlocui și din fericire mă împac la fel de bine și cu aceasta. Mi-era teamă că-mi va lăsa tenul gras, dar deși e mult mai hidratantă ca cea anti-strălcire, nu lasă deloc filtru gras pe ten.
Garnier Simply Essentials Soothing 2 in 1 make-up remover. Acesta e un demachiant bifazic de la Garnier pe care mi l-am cumpărat din două motive: cu apa micelară mă chinui foarte mult să îndepărtez rimelul meu preferat la momentul actual - Maybelline Lash Sensational-, iar uleiul de curățare de la L`Oreal pe care obișnuaim să-l folosesc în acest sens nu mai e de găsit. Mi-a plăcut demachiantul de la Garnier, nu prea am ce să-i reproșez, iar având în vedere prețul pe care-l are, cu siguranță îl voi mai cumpăra. Totuși dacă stau bine și mă gândesc, bifazicul de la Farmec pe care îl foloseam cu ani în urmă în România era puțin mai eficient...
Garnier Pure Active Anti Imprefection Cleansing Gel. Un gel de curățare minunat, în special dimineața. Răcorește tenul și parcă mă trezește la realitate. :))
Apa micelară Garnier. Pe bune că nu sunt sponsorizată de Garnier! I wish! :)) Ce să vă mai spun de această apă micelară? E foarte bună, iar raportul calitate-preț cred că e cel mai bun e cel mai bun de pe piață.
Șervețele exfoliante de la Nivea. Nu le folosesc pentru a mă demăchia cu ele, ci îmi curăț/reîmprospătez tenul cu ele dimineața sau seara în zilele în care nu am folosit machiaj. Îmi plac la nebunie și le cumpăr de câte ori le prind la ofertă.


Kallos Color Remover Skin Cleansing Fluid. Sunt disperată că mi s-a terminat acest produs și că nu-l pot cumpăra de aici. Dacă nu v-ați dat seama din denumirea lui, este un produs care îndepărtează vopseaua de păr de pe piele. De când am revenit la roșcat folosesc săptămânal nuanțator pentru a menține culoarea părului vibrantă și deseori mi se întâmplă să rămân cu pete de vopsea pe piele sau, și mai rău, la rădăcini.  Acest produs îndepărtează vopseaua foarte ușor, fără să fiu nevoită să insist sau să frec pielea. Până mai ajung în România trebuie să-i găsesc un înlocuitor aici...
TRESemme Protect Heat Defence Styling Spray. Am auzit foarte multe păreri bune despre acest produs, așa că am zis să-l testez și eu. Nu știu exact în ce măsură protejează părul de căldură, dar îmi place că nu-l încarcă în niciun fel și că pot aplica cât de mult produs vreau eu pe păr (ca să fiu eu sigură că-și face efectul (?) ) fără teama că a doua zi părul meu va fi gras. Îl voi recumpăra, îl recomand.
Batiste Cherry și Batiste Blush. Tind să cred că varianta Cherry a șamponului Batiste e preferata mea pentru că mai mereu o cumpăr. Pentru prima dată am încercat și varianta de 400 ml a produsului pentru că oricum îl folosesc cu regularitate. Din păcate e cam mare pentru coșulețul în care îmi țin eu produsele pentru păr și nu cred că îl voi mai recumpăra în această mărime. But... never say never!


Crazy Color - Fire. Faptul că sunt din nou roșcată presupune multe flacoane de nuanțator terminate. Am decis să păstrz doar unul să vă arăt pentru că de obicei se scurge vopsea din ele și murdăresc tot. Acesta e nuanțatorul pe care îl folosesc în proporție de 90% aici, în Anglia. Preferatul meu rămâne R6 de la Loncolor, pe care din păcate nu-l pot cumpăra de aici. Îmi place la nebunie nuanța pe care o oferă părului - un roșu cu subton fucsia. Nu există zi în care să nu-mi fie complimentat părul de persoane străine. :) O întâmplare amuzantă de sâmbăta trecută: eram cu soțul și ne îndreptam pe jos, spre casă. O mașină a oprit în mijlocul drumului și din ea o tipă a strigat la noi. Noi, evident, am crezut că vrea să ne ceară indicații în legătură cu vreo locație, dar de fapt ea voia să știe neapărat cu ce mă vopsesc. :)) Ni s-a părut foarte amuzant.
Bleach London - I saw Red. L-am mai folosit o dată în trecut și nu credeam că-l voi recumpăra, dar am fost nevoită pentru că nu găseam nuanțatorul de mai sus nicăieri și aveam nevoie de unul neapărat. Acesta nu-mi place pentru că e un roșu - portocaliu, și eu nu agreez portocaliul în părul meu.
TRESemme Breakage Defence Deep Conditioning Masque. Îmi place foarte mult, hrănește părul și-l lasă moale și ușor de descurcat. Am mai avut-o și cu siguranță o să o recumpăr.


Gelurile de duș de la Yves Rocher cu portocale și cafea. Mi-au plăcut amândouă la nebunie. Ambele au un miros delicios, deși diferit. Cel cu cafea  are o consistență foarte cremoasă și miroase a bomboane cu cafea, miros care rămâne pe piele multe ore. Cel cu portocale  chiar miroase a portocale, acele portocale adevărate pe care le mâncam de Crăciun Acum muuulți ani. Are mai mult o consitenț de gel și e foarte răcoritor, perfect pentru zilele de vară.
Săpun lichid Original Source cu vanilie și zmeură. Are un miros demențial, l-am avut și sub formă de gel de duș.
Săpun lichid Palmolive cu ulei de macadamia și vanilie. Nu sunt foarte impresionată de acesta, mi-ar fi plăcut un miros care să persiste pe mâini. Îmi place în schimb că e destul de hidratant. Pe acesta încă nu l-am terminat, dar am turnat tot conținutul într-un recipient pentru săpun lichid pe care îl veți vedea în curând într-un homeware haul. *wink wink*


First Aid Beauty - Ultra Repair Cream. Deși e un brand foarte lăudat, eu nu prea m-am înțeles cu această cremă. Cred că am inclus-o și într-un articol despre produse dezamăgitoare. Am cumpărat-o într-o perioadă în care aveam tenul foarte deshidratat, cu multe zone uscate, și deși pretindea că va repara aceste probleme, reultatele nu s-au văzut. Nu am mai folosit-o pe ten, ci pe mâini și așa pot spune că a fost ok. Cu siguranță nu o voi recumpăra.
L`Oreal True Match Minerals Foundation. Iubesc acest fond de ten mineral și tare rău îmi pare ă în România nu se mai găsește să vă mai puteți bucura și voi de el. Mie mi-a prins tare bine, se aplică mult mai rapid decât un fond de ten lichid, arată natural pe ten, nu simt tenul încărcat. Din păcate nu prea face față sebumului, dar pentru asta există pudrele matifiante, nu? :D Cu singuranță îl voi recumpăra.
L`Oreal Infallible 24H - Matte. Un fond de ten foarte bun, care cred că nu-mi va mai lipsi din colecție de acum încolo. După cum am spus și în articolul precedent, imediat ce am terminat acest tub mi-am cumpărat altul. It`s that good! În curând vine și review-ul.
Revlon Colorstay pentru ten gras. Un alt produs holy grail. Îl folosesc mai  mult când ies seara pentru că are acoperire mare și o rezistență foarte bună. Cred că e cel mai recumpărat fond de ten al meu.
The Body Shop All-in-One Insta Blur. Unul dintre cele mai bune primere încercate de mine până acum. Îi simt lipsa, dar până îl voi recumpăra pe acesta vreau neapărat să-l încerc pe cel de la Smashbox despre care toată lumea vorbește.


e.l.f. Eye Primer. Sincer, nu cred că mai are nevoie de nicio descriere. Sunt ani de zile de când nu-mi lipsește din colecție... Pentru mine e un produs must-have.
Maybelline Brow Drama Sculpting Brow Mascara. La început nu mi-a plăcut acest produs, nu mi s-a părut că face mare lucru, iar periuța din dotare (pe care îmi pare rău că nu am pozat-o) mi se părea prea mare și mereu reușeam să mâzgâlesc cu ea pe lângă sprâncene. După câteva utilizări m-am obișnuit și mi se pare un produs foarte bun. Îl folosesc pentru a seta conturul sprâncenelor făcut cu alte produse. Acesta periază firele de păr, îndepărtează excesul de produs făcându-le să arate cât mai natural, le colorează ușor și le fixează cât de cât... Produsul mi s-a terminat, dar am păstrat recipientul pentru că încă folosesc periuța pentru a-mi peria sprâncenele. Cu siguranță îl voi recumpăra și atunci poate îi voi face și un review. Încă nu știu dacă e disponibil și în România, trebuie să mă interesez.
L`Oreal Super Liner Gel Intenza. Un produs care m-a dezamăgit. De la un gel liner aștept să se întindă uniform, să fie foarte negru, opac și să nu dispară de pe pleoape. Acesta nu e atât de negru cât mi-aș fi dorit și nici nu rezistă mai mult de câteva ore pe pleoape, mai ales dacă îmi lăcrimează ochii, deși pretinde că e waterproof.
Avon Lip Liner Ultra Glimmerstick Pink Bouquet. Creionul meu de buze preferat. Chiar îi simt lipsa și de abia aștept să-l pot comanda. Îl folosesc de foarte mulți ani și acum e prima dată când îmi lipsește din colecție. Se potrivește aproape cu toate rujurile roz pe care le dețin, se întinde ușor, rezistă și e și foarte ieftin, mai ales dacă e prins la ofertă.

În sfârșit, după mai bine de 3 ore de scris am reușit să termin acest articol. Dacă ați citit până la final sunteți super și vă mulțumesc. :D Sper că v-a ajutat/inspirat acest articol, și dacă e așa, vă rog să-mi și spuneți în comentarii cum, ca să-mi crească și mie inima. :))

Voi ce ați folosit din produsele pe care le-am menționat în acest articol? Ne coincid părerile?

17 comments:

  1. Doar micelara Garnier si gelul de dus cu cafea le-avem in comun. Si sunt chestii must have in casa. Acum am terminat si eu o micelara si dau din colt in colt pentru ca mi se pare cea mai buna. Iar gelul cu cafea e un Dumnezeu mai mic al gelurile de dus. E minunat!
    Bravo, ai o gramada produse consumate. La cat mai multe! :D
    Puuup!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiar sunt chestii must have. :D Eu acum tânjesc după gelul de duș cu cafea, dar mna, aici îl găsesc greu.
      Mersi, te pup și eu!!

      Delete
  2. Demachiantul de la garnier si gelul de spalat pe fata, nu contin alcool? Eu asa stiu. La tenul gras, produce si mai mult sebum....

    ReplyDelete
    Replies
    1. M-ai speriat puțin. :D Și eu evit produsele cu alcool din același motiv. Am verificat acum online ingredientele la ambele (pentru că nu mai am bidonașele) și nu, nu conțin alcool. :)

      Delete
    2. eu imi luasem un demachiant de la Garnier si arata cam la fel, era doldora de alcool, ma dadea pe spate pana si mirosul lui :(

      Delete
  3. asta da postare de empties! am savurat-o pana la ultimul cuvant! o gramada de produse ai terminat!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Oh, ce frumos! Mă bucur mult! :*

      Delete
  4. Și eu mă întreb mereu câte fete vor citi până la final, când am postări din astea cu mult prea multe goliciuni. :))
    Avem în comun gelul de curățare Garnier (acum câteva zile s-a terminat și al meu, dar momentan luăm o pauză, chiar dacă mi-a plăcut mult), micelara Garnier care nu-mi lipsește din casă, cele două geluri de duș YR (cel cu portocală nu m-a impresionat așa de tare, dar e drăguț), primerul de pleoape (se termină ultima rezervă curând și apoi nu mai vreau să-l văd, m-a dezamăgit noua formulă), fondul de ten Revlon (mie-mi place mai mult varianta pentru ten normal) și șampoanele uscate. Pff, când m-am apucat să scriu nu mă așteptam să fie atâtea. :))
    Fondul de ten L`Oreal Infallible 24H mă tentează și bifazicul Garnier vreau neapărat să-l încerc, dar la noi are alt ambalaj... e posibil să fie altul.
    Spor la consumat, abia aștept să văd ce vei consuma într-o lună... e motivațional să vezi la toate fetele postări de genul la final sau început de lună. :))
    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. De asta nici nu vreau să mai adun mai mult de-o lună de acum, devin articolele prea lungi și nu vreau să plictisesc. :))
      Cum adică și-a schimbat primer-ul formula? Mă sperii!!
      Cred că voi începe seria review-urilor cu fondul de ten.
      Pupicei!

      Delete
  5. Maiculita cate produse!
    Felicitari! Esti foarte harnicuta!
    Nu am incercat pana acum gelurile de curatare de la Garnier dar sunt pe lista.
    Despre Batiste nu mai spun nimic, iar ELF-ul e baza si in cazul meu.
    Ah, era sa uit de gelul de dus cu cafea! Un vis! sunt dependenta de el! ;))
    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, să încerci gelurile de la Garnier, sunt printre cele mai ieftine și sunt foarte eficiente. :)
      Mulțumesc frumos, te pup!! :))

      Delete
  6. Stii deja ca eu ador postarile astea, asa ca la mine kilometrul de goliciuni a fost pansament pentru suflet!:)) Micelara Garnier FOR LIFE. Desi dupa ce termin containerul asta incerc si Nivea ca m-au facut curioasa toate articolele din blogosfera. Legat de bifazic, tot de curiozitate am luat bifazicul Nivea (pe care acum doi ani l-am detestat). I-au schimbat formula si acum e minunat! Gelurile YR le ador, cafea si nuca de macadamia forever. Cele cu textura clasica mie imi cam usuca pielea din pacate.Ma pregatesc sa mai cumpar si eu un Colorstay pentru un eveniment din septembrie, dar ma tenteaza si cel L'oreal. RAU! Aaaa si habar nu aveam ca exista produsul ala la Kallos, dar o sa ma duc sa il caut, mai ales ca ma vopsesc peste vreo doua saptamani intr-o nuanta mult mai inchisa decat culoarea pe care o am acum!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vezi că fondul de ten de la L`Oreal evidențează zonele uscate. PArcă tu aveai tenul uscat, nu? Sau normal.. nu mai știu exact, dar te previn ca să nu-ți pară rău după. Parcă aveau și o variantă care nu e Matte, poate aia ți se potrivește, deși e foarte probabil să fi visat...
      Neapărat trebuie să ai în casă remover-ul de la Kallos!!

      Delete
  7. inafara de batiste si gelurile yr, nu cred ca am folosit nimic din lista ta...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dar te tentează ceva? :D Pupici!

      Delete
  8. Mi-a fost doooor de postarile tale! Serios! ♥ Ma bucur ca ai revenit! :)
    Gelul de curatare Garnier arata atat de bine, l-as cumpara doar pentru albastrul acela superb. :)) :D Vad ca predomina Garnier pe aici, hmm :)) Si eu ador micelara lor si ma cam tenteaza produsele lor de skin care in ultimul timp. :)
    Te pup! Astept noi postari. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce drăguț, mersi mult, înseamnă enorm pentru mine! :*
      Din câte știu eu în Ro găsesști gelul de curățare Garnier în DM.
      Te pup și eu!

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...