Friday 16 January 2015

Tangle Teezer Aqua Splash | Review

            

           

       Peria clasică Tangle Teezer a devenit favorita mea de cum am cumpărat-o,  și de atunci nu m-am mai pieptănat cu altceva. Am părul foarte lung care se încurcă imediat, așa că aceasta a fost salvarea mea. Când a apărut și varianta Aqua Splash am devenit foarte curioasă, dar am amânat achiziționarea ei pentru că nu îmi place ideea de a-mi pieptăna părul ud. Deși am avut mult timp îndoieli în privința ei, am cedat și am cumpărat-o gândindu-mă că dacă e special concepută pentru a fi folosită în duș, înseamnă că nu e foarte agresivă cu părul ud și merită o șansă. 

     După cum se poate observa și din imagine, varianta Aqua Splash are o gaură în mijloc prin care apa poate trece, deci e perfectă din acest punct de vedere pentru a fi folosită în duș. În ceea ce privește perii, în proporție de 99% sunt la fel cu cei ai periei originale, doar că puțin mai groși și mai fermi. Deci practic singura diferență dintre cele două tipuri ține de formă și mărime. A, da, și de preț. Vedeta acestei postări este puțin mai scumpă decât sora ei mai bătrână. (TT Original - £10,99; TT Aqua Splash - £13,99)

              

      Tangle Teezer Aqua Splash reprezintă o mare dezamăgire pentru mine. I-am acordat nenumărate șanse și degeaba. În duș se comportă ca oricare altă perie, și anume trage părul, îl rupe și nu îl descâlcește așa cum pretinde. Am încercat-o și când aveam masca de păr aplicată, considerând că  atunci ar fi trebuit să alunece mai ușor, dar nu a făcut-o. 
Acum o folosesc doar pe părul uscat și se comportă ca varianta originală, deci nu merită acei bani în plus. Probabil funcționează pe un păr mai scurt și care nu se încurcă atât de ușor, dar personal eu nu o recomand. Dacă vreți să investiți într-o perie bună, alegeți Tangle Teezer Original. 

Ați încercat periile Tangle Teezer?

21 comments:

  1. Nu am ştiut de noua variantă apărută. Bine că am citit review-ul tău şi am scăpat de a face greşeala de a o achiziţiona.
    Eu folosesc peria Tangle Teezer, varianta originală, de care nu mă mai pot despărţi! În curând cred că ar merita să îi fac şi un review pe blog.
    Te pup!
    http://annie-s-thoughts.blogspot.ro/

    ReplyDelete
    Replies
    1. MErită un review cea originală. Și eu o iubesc. :)

      Delete
  2. am tangle teezer si nu pot trai fara el.

    ReplyDelete
  3. eu nu am Tangle teezer, ma batea gandul sa mi-l iau, dar....am lasat-o balta pentru ca nu am un par cu probleme.
    Am o perie din par natural de ani de zile si e perfecta. Cand vreau sa imi pieptan parul ud am un piaptan din lemn cu perii foarte mari. Lemnul nu ataca firul de par.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am avut și eu o perie de lemn acum mulți ani, dar cu timpul începuse să-mi îngrașe părul teribil...

      Delete
  4. Nu am auzit de varianta asta....dar am varianta originala Tangle Teezer si e cea mai buna perie. Bine, eu oricum nu imi periez parul ud pentru ca atunci cand se usuca arat ca o vrajitoare pentru ca podoaba mea capilara are carlionti :)))
    Te pup :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ah, păr creț! Vreau!!! :D

      Delete
    2. Nu, nu cred ca vrei :))). Esti destul de traumatizata de ingrijirea unui par roscat ( ca mine de altfel), nu cred ca vrei sa ai de lucru si cu un par ondulat si capricios :))).

      Delete
  5. pare o adevarata minunatieee:*
    http://behindthelinesfs.blogspot.ro/

    ReplyDelete
  6. Deci esti de aceeasi parere cu mine si ma bucur. Eu nu am incercat varianta originala.Eu am cumparat aqua splash de pe Aoro cu 42 lei +15 lei livrarea. Cea originala costa in jur de 55 lei si de aceea mi-am ales aqua splash. Mie mi-a rupt ingrozitor mult par. Nu o recomnd in nici un caz.Pup

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai dreptate, Elena. Ți-am citit review-ul atunci, dar am crezut că ești un caz izolat. Îmi pare rău că ”nu te-am ascultat” și am cumpărat-o și eu.. :( :*

      Delete
  7. Am o perie de genul luata de la un stilist si imi pare super buna. Marca mea este spaniola, dar perisorii si forma sunt ca la a ta. Multi ani( cred ca mai bine de 12 ani) am folosit o perie din Japonia tot cu peri din plastic, dar mult mai subtiri. A fost cea mai buna perie ever dar, din pacate, la sf anului trecut au inceput sa se rupa. Eram disperata dupa o perie noua si cautam peste tot ceva oki. Sunt foarte multumita de cea noua.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te cred că e bună, mai ales dacă a fost recomandată de un stilist.

      Delete
  8. N-am incercat-o nici pe ea, nici pe surata ei, tot de frica trasului. par ondulat spre cret + perie = dezastru.

    ReplyDelete
  9. Am avut peria originala si am iubit-o mult si imi lipseste mult si acum. Peria (care e una normala) de acum ma trage de par si numar zilele pana cand imi voi cumpara un Tangle Teezer (acum nu se poate). Nu-mi place sa-mi perii parul ud si nu cred ca as fi cumparat-o. Ca si nota pozitiva are o forma dragalasa ;) Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, după ce încerci Tangle Teezer parcă niciuna nu mai e la fel de bună... :) :*

      Delete
  10. Cand aveam parul lung m-ar fi tentat si pe mine o perie de genul asta. M-a retinut pretul totusi. Acum am zile cand nici nu ma pieptan. :)) Bag mana in el, fac o codita si plec. :">

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...