Sunday, 4 January 2015

Favoritele anului 2014 | Best of 2014

Anul 2014 nu a fost un an în care să fi experimentat cu multe produse noi, diferite. În mare parte am rămas fidelă produselor pe care le iubesc și care știu că funcționează în ceea ce mă privește. Am ales să vă arăt produsele pe care le-am iubit cel mai mult anul trecut fără să mă gândesc la ce am iubit în 2013. Am zis că nu asta e important, să fie diferite, ci faptul că sunt atât de bune încât își merită pe deplin, din nou - dacă e cazul-, locul pe podium. 

După ce am făcut pozele, m-am uitat de curiozitate la articolele cu cele mai bune produse ale anului 2013 (atunci am împărțit favoritele pe categorii) și am văzut că în mare parte se regăsesc și în favoritele anului 2014. Ce să fac dacă le iubesc? 

Pe lângă produsele pe care le vedeți în poza de grup de mai jos, mai sunt și altele pe care le-am iubit dar pe care momentan nu le mai dețin din diverse motive, dar pe care le voi menționa spre sfârșitul articolului.

Voi începe cu produsele ”de bază”, produsele pe care le-am folosit absolut de fiecare dată când am ieșit din casă, și nu numai.

Primer-ul de ochi e.l.f. - nu se poate să aplic fard pe pleoape fără ca în prealabil să fi aplicat acest primer. Nu se poate!
Rimmel ScandalEyes Waterproof Khol Kajal Black - am încercat să mă împotrivesc și să nu mai folosesc dermatograf negru pe linia apei, dar nu am rezistat mai mult de o oră-două. Nu-mi stă bine altfel. Iar acesta e cel mai bun dintre toate cele încercate de ine până acum.
Kit-ul de sprâncene e.l.f. - ceara e bestială și nu a existat zi în care să nu o fi folosit pe sprâncene. Review cu tot cu demonstrație AICI.

Garnier PureActive Exfobrusher - bineînțeles că trebuia inclus, l-am folosit săptămânal și nu mi-a lipsit niciodată de pe etajera din baie. Acum că știu că se poate fi comandat online și de pe site-uri românești, vi-l recomand cu și mai mare căldură. Nu o să mai insist asupra lui pentru că dacă mă citiți cu regularitate deja știți de ce îl iubesc atât de mult.
Apă micelară Garnier - pe aceasta am tot alternat-o cu cea de la L`oreal, sunt practic același lucru și v-am vorbit mai pe larg despre ele AICI.
L`oreal Miracle Cleansing Oil - un alt produs despre care v-am tot vorbit. Un ulei demachiant care topește tot machiajul în câteva secunde.
Șampon uscat Batiste - mai are rost să insist? De când am dat start acestui blog v-am vorbit despre pasiunea mea pentru Batiste, iar acum că-l puteți găsi și în România, trebuie să-l încercați!
Dove Hair Care Nourishing Oil - un balsam leave-in mi se pare indispensabil, mai ales pentru că am părul foarte lung, care se încurcă repede. Nu puteam să nu-l includ, îl folosesc mereu între spălări pentru a-i reda viața părului meu.
Paco Rabanne Lady Million - e adevărat că l-am cumpărat în varianta full size abia spre sfârșitul anului, dar am avu mai multe mostre cu care m-am delectat până atunci așa că poate fi inclus în favoritele lui 2014. Puteți citi mai multe despre el AICI.

În ceea ce privește fardurile de pleoape, câștigătoarele sunt:

Sleek The Original Palette - de foarte multe ori am întins mâna spre ea, are multe culori care mi se potrivesc și care merg purtate singure sau combinate între ele.
NAKED 2 - o altă paletă care se va regăsi mereu printre favorite. Nuanțele pecare le are se potri vesc perfect cu ochii albaștri, așa că atunci când nu știam ce vreau pe pleoape, alegeam din ea.
17 - Purple Heart - în timpul verii, mai ales, am abuzat de acest trio. Iubesc movul pe pleoape.
Maybelline Color Tattoo On and On Bronze - nu am cuvinte să descriu dragostea mea pentru acest fard cremă. E bun oricând, oricum, și nu o să-mi lipsească niciodată din colecție. Review alături de alte nuanțe din gamă AICI.

Max Factor Creme Puf Pressed Powder - pe la începutul anului am descoperit această minunăție. Nu am iubit niciodată o pudră compactă cum o iubesc pe aceasta. Dacă aveți tenul gras și vreți o pudră matifiantă bună, aceasta trebuie să fie prima alegere. MAi multe despre ea am scris AICI.
Sleek Contour Kit - l-am folosit de câte ori mi-am făcut un machiaj complet. Îmi place doar bronzer-ul din acest kit, iluminatorul mi se pare foarte dur, greu de luat pe pensulă și foarte, mult prea subtil.
Revlon Colorstay - a fost și va rămâne fondul meu de ten preferat
L`Oreal True Match Mineral Powder - am adorat această pudră minerală în urmă cu câțiva ani, iar anul trecut am recumpărat-o. De când s-a terminat vara, rar mi-a părăsit tenul. Am folosit-o și singură, dar și sub fondul de ten. O iubesc!
Maybelline FIT ME concealer - un anticearcăn bestial, la un preț mai mult decât decent. Am scirs mai multe despre el AICI.
MAC Powder Blush - Dollymix - am abuzat de acest blush aproape tot anul 2014. Îmi place că nu e foarte intens și pot să-l aplic mai lejer sau să aplic mai mult dacă vreau o nuanță mai puternică.

Și am ajuns și la categoria mea preferată, rujurile. Nu aveți idee cât de greu mi-a fost să mă limitez doar la 4, pentru că am destul de mult eși le tot alternez. Dar aceste 4 rujuri chiar mi-au fost alături în cele mai multe zile ale anului.

Max Factor - Magenta Divine - nuanță perfectă, formulă foarte bună, rezistentă. Păcat că nu s emai găsește nicăieri. Îl am de foarte mult timp, de aceea ambalajul arată în halul în care arată, dar vă asigur că a fost un ruj foarte iubit...
Chanel Rouge Allure - La Diva - nuanța mea de suflet, un ruj foarte ușor de purtat la care am apelat de câte ori am vrut ceva mai deosebit pe buze. Ia-m făcut și un review AICI.
MAC Show Orchid - acesta a fost mai mult rujul ”de seară”. Are o nuanță mai puternică decât celelalte și cred că l-am purtat aproape de fiecare dată când am ieșit seara din casă.
Revlon Colorburst Matte Balm Stain - Elusive - spre deosebire de cel anterior, acesta are o nuanță perfectă de zi cu zi. Genul de nuanță ”my lips but better”.

După cum vă spuneam la începutul articolului, ar mai fi de menționat câteva produse pe care le-am adorat anul trecut, dar pe care momentan nu le mai dețin, și anume:

Estee Lauder - Advanced Night Repair - Găsiți review AICI

L`Oreal Triple Active Anti-Shine - Review AICI

L`Oreal Volume Million Lashes Noir Excess - Review AICI

Se regăsește vreunul dintre produsele iubite de mine în 2014 și în favoritele voastre?


Voi ce produse ați folosit cu drag anul trecut?

20 comments:

  1. la multi ani , Diana!
    mi-am luat naked 3 ,love!

    ReplyDelete
    Replies
    1. La mulți ani și ție! Să o stăpânești sănătoasă, am văzut că e tare frumoasă! :*

      Delete
  2. Loțiunea micelară mi-a plăcut și mie foarte mult. Am să revin la ea dar după ce se mai încălzește afară. Acum îmi simt pielea în nevoie urgentă de creme hidratante și demachiante cremă.

    Azi mi-am comandat și eu spray-ul de la Batiste, mai multe de fapt. Abia aștept să ajungă că mi s-a terminat tot stocul.

    Kit-ul de la Sleek mi-a plăcut până în momentul în care mi s-a părut că partea de contouring începuse să fie cam portocalie pe ten.

    Despre paleta de la UD, eu am Naked 3. Am luat-o că mi s-a părut mai subtilă în ceea ce privește culorile.

    O săptămână frumoasă! Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Și eu folosesc cam rar loțiunea micelară în perioada asta, dar din alte motiv: mi se pare prea rece pe față. :))
      Mulțumesc că ai împărtășit și părerile tale despre produse. :*

      Delete
  3. Ce de produse comune avem - pudra Creme Puff, micelara Garnier, primerul Elf, kit-ul pentru sprâncene Elf, paletele Sleek (doar că nu chiar asta).
    Trebuie neapărat să încerc și eu exfoliantul cu periuță. :)) Ah, și pe Batiste pun mâna cu prima ocazie când îmi iese-n cale!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cum?? Încă nu ai pus mâna pe Batiste?? Ntz, ntz... :))Mie mi s-a terminat stocul și sunt disperată!! Mâine ies neapărat să-mi iau altul. :)

      Delete
  4. La multi ani! :*

    De unde iei uleiul demachiant de la L'Oreal? Eu folosesc un ulei de cocos presat la rece de care sunt foarte multumita dar l-as incerca si pe acela.

    Merci tare mult. :*

    http://dianedusoleil.blogspot.ro/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Îl iau din Anglia. Din păcate știu că nu se găsește și la noi, dar sper să-l aducă cât de curând măcar magazinele online.

      Delete
  5. Super alegerea de produse, unele sunt si printre preferatele mele!
    Kisses
    Andreea

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă bucur să aflu că ne coincid părerile. :*

      Delete
  6. La multi ani! :D
    Avem multe preferate comune dar Batiste ramane preferatul , preferatelor. Merita o oda! ;))
    In 2015 trebuie sa incerc cel putin un Color Tattoo.
    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. La mulți ani și ție!! :*
      Ehe, când îți ziceam eu de Batiste, că după ce o să-l testezi nu o să mai poți trăi fără... :))
      Neapărat să încerci CT, you`ll love it!!

      Delete
  7. Samponul uscat este o nebunie, l-as folosi mereu mereu. Numai ca ma enerveaza tare praful ala care se aseaza prin toata baia :D

    Kisses

    www.miu-miu.ro

    ReplyDelete
    Replies
    1. Baia suferă la frumusețe! :))
      :*

      Delete
  8. La multi ani!
    Hm, am cateva preferate din ce povestesti matale aici!
    Micelara Garnier a fost descoperirea anului trecut, sunt la a treia sticluta (una ma tine cam 4 luni). Pudra Creme Puff am primit-o cadou anul asta si mai am putin in ea, o iubesc! Fardul Color Tattoo imi place enoooorm! Am 5 nuante, sunt extraordinar de bune!
    Creionul negru Rimmel e posibil sa il incerc, mi se pare fain, dar momentan am un Yves Rocher si un Silkissime al mamei.
    Lady Million imi place mult, dar ca si in cazul lui La vie est belle, parfumul meu de suflet, mor cand vad toate fufele ca il poarta. Parfumuri atat de frumoase si de bune nu ar trebui date pe mana oricui... lucrez in parfumerie si iti zic cu mana pe inima ca ma ia de jos asa cand vad cate o petarda in trening si cu talangi in urechi ca intreaba ori de unul ori de altul. :)) Dar ma rog, nu sunt eu in masura sa decid ce si cum.
    As vrea sa am si eu un ruj-creion, sa stii ca si cele de la Miss Sporty sunt foarte bune. Dar am prea multe produse pentru buze si visuri mari ce implica destui bani, asa ca anul asta voi fi mai zgarcita in ceea ce priveste cosmeticele.
    Si sunt curioasa si de pudra pulbere, dar la noi nu se mai gaseste de mult timp. Nu oficial.
    In afara de cele pe care le am in comun cu tine, as mai mentiona lotiunea tonica impotriva punctelor negre de la Oriflame, crema Effaclar Duo+ de la La Roche-Posay, gelul de dus cu ceai verde de la Yves Rocher, bb cream-ul Hydreane La Roche-Posay, deodorantele Dove, paleta MUA pe care chiar la tine am castigat-o si lacurile de unghii L'Oréal. Asta pentru ca am decis sa nu fac o astfel de postare la mine. :D
    Te-am pupat!

    ReplyDelete
    Replies
    1. În primul și-n primul rând: mamă, cât ai scriiiis!! :)) :X
      Cum sunt creioanele Silkissime? Mă tentează tare mult niște nuanțe turbate.
      Mă enervezi și pe mine când spui că toate pițipoancele poartă aceste parfumuri. :( Dar ce să fac, nu pot să nu mai miros eu frumos acum pentru că miros și ele ca mine. :))
      Vreau neapărat să încerc BB-ul de la LRP, parcă tot la tine am citit prima dată de el.
      Mă bucur tare mult că iubești paleta MUA :X
      De ce nu ai vrut să faci o astfel de postare la tine? Vreun motiv anume sau doar lene? :))
      Pupici!!

      Delete
    2. 1. Am limbarita, nu se trateaza cu nimic.
      2. Crede-ma, vad si aud multe. Moare cate un pic din sufletul meu de lady cand vad pe cate una imbracata in 15 leoparzi si adidasi ca miroase a Lavi. Dar sa miroasa. Oricum pe ele pute, pe mine miroase frumu.
      3. Incearca-l, e miiiinunat!
      4. Lenea... oh, lenea... :)l

      Delete
    3. Stai asa ca am uitat esentialul. Silkissime e disponibil in 3 nuante, negru, maro inchis si albastru inchis. E foarte moale, se aplica frumos si rezista pana te plictisesti de el si il dai jos. O varianta mai accesibila si mai colorata ar fi Master Drama de la Maybelline, unde sunt nuante mai vii. Turcoaz, mov... :)
      :*

      Delete
  9. cred ca ar trebui sa-mi iau si eu parfumul :)).

    La multi ani! :)

    ReplyDelete
  10. Primerul de la ef il folosesc s eu de cand l-am descoperit pe la inceputul anului 2013, cred. Uleiul de la L`Oreal il visez si eu, impreuna cu un sampon uscat Batiste.

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...