Friday 1 August 2014

Favoritele lunii iulie

După cum v-am obișnuit, nu voi include printre favoritele lunii produse care au mai fost menționate în articolele cu favoritele lunilor trecute. Sau, cel puțin, las o distanță de câteva luni până să le menționez iar. Nu de alta, dar uit dacă au mai fost sau nu prezente. 
După cum se poate vedea, nu am foarte multe produse pentru acest articol. Pentru că în mare am folosit aceleași produse ca în lunile trecute. Puține au (re)intrat în rutina mea și m-au făcut să le iubesc cu adevărat. 

                

Revista Unica, numărul de august. A apărut cu câteva zile înainte de terminarea lunii iulie, dar îmi place prea mult ca să nu o includ. Mi-am cumpărat și numărul trecut și am fost foarte impresionată. Nu mai e revista pe care o știam eu, e cu totul alta. E modernă, cu articole diverse, frumos scrise, ți-e mai mare dragul să o citești. Cu siguranță nu o să mai ratez niciun număr din ea de câte ori voi fi în România. 
Și da, iubesc numărul de luna aceasta în mod special pentru că apar și eu în ea, într-un testimonial. Cele care mă urmăriți pe facebook știți deja. :P Dacă nu mă urmăriți acolo, puteți intra acum să vedeți despre ce e vorba. Cum să nu fie inclusă printre favoritele lunii? 

Golden Rose Holiday 75. Cred că pe aceasta am inclus-o și în tag-ul de vară. E  oja pe care am purtat-o aproape toată luna pe unghii și pe care o port în continuare pe unghiile de la picioare. Nu mă mai satur de ea. 

 e.l.f. Daily Brush Cleaner. O loțiune pentru curățarea pensulelor genială. O folosesc aproape zilnic pentru pensulele pentru gel liner, pentru că pe acelea se usucă produsul și nu mai pot fi refolosite fără a fi curățate. Dacă vă interesează o astfel de soluție, găsiți un review complet AICI

Ruj NYX, nuanța Stella. La început am fost foarte dezamăgită de acest ruj. Nu-mi plăcea deloc că se strângea în liniile fine ale buzelor. Chiar dacă adoram culoarea, că doar de aceea mi l-am cumpărat. Dar luna trecută i-am dat altă șansă și m-am îndrăgostit. Acum îl aplic, masez buzele, pup un șervețel, apoi mai aplic ușor încă un strat. În felul acesta nu se mai strânge și rezistă pe buze câteva ore bune. Genius!! (nu e sidefat, deși așa pare în swatch. E doar lucios)

Fard de pleoape MUA, nuanța 9 - Pearl. E o culoare demențială, un indigo pe care nu ai cum să nu-l iubești. Îl am de foarte mult timp, dar am tot așteptat ocaziile potrivite pentru a-l purta. Nu am mai rezistat, am început să-l includ ușor, ușor în machiajul meu de zi cu zi și sunt tare încântată de el. Și m-a costat doar o liră. Pff!! E clar că trebuie să-mi iau și alte nuanțe.


Sheertone Shimmer Blush MAC Dollymix. Pe acesta am vaga impresie că l-am mai inclus într-un articol cu favorite acum ceva timp. Dar l-am redescoperit. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am perioade cu blush-urile. Folosesc câteva săptămâni doar unul, apoi trec la altul și tot așa. Acesta mi se pare perfect pentru vară, este foarte discret, îi pot construi intensitatea după placul meu. Nu-mi plac blush-urile care sar în ochi, nu mă caracterizează. 

În ultimul timp am tot vorbit despre produse care îmi plac pe blog, pentru că trebuia să împărtășesc bucuria cu voi. Dar fiți pe fază pentru că urmează  un alt articol cu produse dezamăgitoare. Deja s-au strâns câteva. Treburile nu sunt numai lovey dovey pe aici pe la mine. :))

Voi ce produse ați iubit în luna iulie?

13 comments:

  1. Toate arata demential, dar fardul indigo este super <3 Vreau si eu, de cand tanjesc dupa niste produse MUA!! De unde l-ai luat? :D Imi place si rujul, are o nuanta superba. :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu îmi cumpăr produsele MUA din Anglia, dar știu că se pot comanda ușor de acolo. Ms, pupici!!

      Delete
  2. La mine n-au fost deloc machiaje la favoritele din ultimele luni... m-am făcut fată cuminte și nu prea am mai cumpărat. :))
    Fardul de la MUA arată formidabil! Neapărat trebuie să-ncerc și eu ceva de la MUA, n-am nimic. :(

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt tare bune produsele MUA pentru prețurile pe care le au..

      Delete
  3. Si mie-mi place Blush Cleanerul ELF.
    Am si eu cateva nuante de la MUA si sunt super!
    http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/

    ReplyDelete
  4. Sa le folosesti cu placere in continuare.
    De mult timp ma tenteaza si pe mine un ruj Nyx... :)
    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă mir că ai d ela MUA dar nu ai de la NYX, având în vedere că e mai ușor de procurat :)) Girls... :P

      Delete
  5. Fardul de la MUA este asa de frumos si blush-ul MAC are o nuanta de roz foarte placuta si potrivita pentru aceasta vara <3

    ReplyDelete
  6. Ce produse minunate! Imi doresc tare mult cateva produse de la Mac, insa mai greu de gasit, din pacate! Si acea solutie pentru pensule pare tentanta.. Nu am avut prea multe favorite, dar mi-au placut tare tare mult gelul de curatare pentru piele mixta sau grasa de la Bioderma si crema hidratanta tot de la ei, gelul de dus de la Yves Rocher cu cafea, apa micelara de la Bioderma si un mascara waterproof de la Sephora..

    http://frommwithloveblog.blogspot.ro/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ooo, ce de produse bune ai menționat. Le-am avut și eu în trecut, mai puțin mascara de la Sephora. :)

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...