E timpul pentru un nou articol despre produsele pe care le-am mai consumat pentru că s-au adunat câteva și încep să mă încurce. Ambalajele pozate cu crăciunița în spate au fost consumate în perioada Crăciunului și am decis să le pozez și să le arunc pentru că nu voiam să intru în noul an cu ”gunoi” în casă. Mi s-au părut prea puține pentru a face un astfel de articol, așa că de atunci și până acum am mai strâns câteva și o să vă vorbesc puțin despre ele.
Deodorantul roll-on Nivea Men mi-a fost aliatul de bază vara trecută, m-am împăcat tare bine cu el. Ușor, ușor pielea mea a început să se obișnuiască cu el și nu mi s-a mai părut la fel de eficient, așa că ultima sticluță am aruncat-o înainte să o termin. Acum folosesc alt deodorant de care sunt foarte mulțumită și despre care vă voi vorbi în articolul cu favoritele lunii. V-aș spune acum despre ce e vorba, dar din păcate în România nu se comercializează...
Aussie 3 Minute Miracle. L-am aruncat înainte să-l consum. Nu-i mai suportam mirosul nici în momentele în care îl foloseam înainte de aparatul de ras. Pentru părul meu nu a făcut absolut nimic și nu pot înțelege isteria din jurul lui.
Batiste Dry Shampoo. Nu cred că există articol cu produse consumate în care eu să nu fi inclus cel puțin un șampon uscat Batiste. Deja știți că-s preferatele mele. Varianta Wild îmi place tare mult dar nici până acum nu am găsit-o full size. Cea Cherry este iar una dintre preferatele mele.
Vaseline healthy hand & nail conditioning. O cremă de mâini bună, ne-am înțeles destul de bine, dar am uitat de ea o perioadă lungă de timp și cred că si-a depășit termenul de valabilitate.

Garnier BB Cream Miracle Skin Perfector. Mi-a plăcut destul de mult acest produs, singura problemă pe care am avut-o cu el a fost la capitolul rezistență. Este produsul perfect aproximativ două ore. După această perioadă oxidează și arată oribil. Un review detaliat i-am făcut în acest articol.
Primer de ochi e.l.f. E iubirea mea mică, fără el pe pleoape niciun fard nu-mi rezistă mai mult de o oră.
Lapte de duș Palmolive Naturals cu passion fruit și lapte hidratant. Dacă nu citeam acum pe bidonaș că a fost lapte și nu gel de duș, nu știam. Cam pompoase denumirile astea, dar în fiiiine. Să nu fiu rea. LAPTELE acesta de duș mi-a plăcut. Ne-am înțeles foarte bine, iar mirosul acrișor a fost ca cireașa de pe tort.
Dove Hair Therapy Nourishing Oil Care Leave-in Conditioner. E balsamul leave-in preferat al meu și știți deja că o dată la câteva luni apare la produsele consumate. Îl iubesc. Semnați și voi o petiție să-l aducă și în România! :))
Superdrug Nail Polish Remover. Îmi place mult, își face treaba.
Tresemme Breakage Defence Restructuring Treatment Masque. Mi-a fost alături în perioada în care am trecut de la roșcat la blond și și-a făcut treaba exemplar. Am fost foarte impresionată, mai ales că a fost și tare spornică. Cu siguranță o voi recumpăra. Am văzut că au început să apară produsele Tresemme și în România. Vă recomand această mască.
Pro Voke Touch of Silver. Dacă acum sunt blondă, am nevoie de un șampon mov pentru a estompa tentele gălbui din păr, iar acesta îți face treaba destul de bine pentru prețul mic pe care îl are. Când eram în România și aveam părul ombre, deci pe jumătate blond, foloseam în acest sens Silver Reflex de la Kallos. Foarte bun și acela.
Nu știu cum am reușit, dar am terminat în aceeași perioadă fondurile mele de ten preferate, L`Oreal True Match și Revlon Colorstay. Ele sunt baza, și deși iubesc Colorstay-ul cu 1% mai mult, nu pot trăi fără niciunul dintre cele două.
Am lăsat cea mai colorată poză la final, să închei articolul într-un mod frumos.
Când ”m-am mutat” în Anglia în 2012 am cărat după mine și câteva oje, printre care și pe cele de la Chissa pe care le vedeți în imagine. (nu am reținut denumirea nuanțelor la niciuna dintre ojele din poză, sorry!...)Mi-au plăcut mereu ojele lor, mai ales că au și o gamă foarte variată de culori. Din păcate, odată ajunsă aici le-am neglijat total pentru că mi-am tot cumpărat altele, așa că nu mai avea rost să le țin degeaba și am decis să le arunc.
Revlon Colorstay. Cea mai urâtă nuanță de ojă pe care am avut-o vreodată. Pe unghii arată ca un muștar transparent. Nu am reușit so port niciodată.
Sinful Colors. Nu rezistă nicio zi întreagă pe unghii. Mi-am cumpărat două nuanțe când au apărut în UK, am păstrat una pentru nail art. E de-ajuns.
Primark P.S. Nail Polish. Superbă nuanța, dar sare de pe unghii după câteva ore. Păcat.
Ați folosit vreun produs din cele menționate în acest articol?
Voi ce ați mai consumat în ultimul timp?