Showing posts with label preferatele lunii. Show all posts
Showing posts with label preferatele lunii. Show all posts

Monday, 10 August 2015

Favoritele lunilor iunie și iulie

După mai bine de două luni, revin cu un  nou articol pe blog. Mi-a fost foarte greu să mă reapuc de scris, am mai avut de câteva ori impulsul de a concepe articole, dar nu am reușit deloc să-mi adun ideile. Dacă nu mă urmăriți pe pagina de facebook, probabil nici nu știți de ce am absentat: când m-am întors la Londra după scurta vacanță din România, ne-am mutat singuri. Mutatul implică foarte multă muncă și practic nu mi-a mai rămas timp de nimic. Când în sfârșit le-am așezat pe toate așa cum mi-am dorit (în mare parte) și am avut timp pentru blog, mi-am dat seama că am rămas fără inspirație și fără... motivație. Însă mesajele cititoarele care îmi spuneau că își doresc să mă reîntorc mi-au redeschis ”apetitul” pentru Purrrs`n`Boots. Acum tot ce pot să zic e: I am here to stay! :))

M-am gândit că cel mai potrivit articol pentru început ar fi unul în care să vă vorbesc despre produsele pe care le-am preferat în perioada în care am absentat. M-am limitat doar la produsele de machiaj, altfel ar fi fost un articol prea lung.


L`Oreal Infallible 24H-Matte. Fondul de ten pe care l-am folosit în exclusivitate toată vara. Tubul din imagine e unul nou, pentru că în două luni am reușit să termin unul. Îmi place că  se întinde foarte ușor și uniform, matifiază și nici nu se simte pe ten. Lasă un aspect ușor pudrat. A fost perfect pentru zilele mai călduroase. Are și minusuri, dar despre acelea vă voi vorbi într-un viitor review al său. În articolul de azi vă spun doar despre părțile bune. :)
Real Techniques Miracle Complexion Sponge. Practic eu nu mai folosesc nicio pensulă pentru a-mi aplica fondul de ten sau anticercănul. Ba chiar am folosit acest burețel și pentru a aplica pudra pulbere despre care vă voi vorbi mai jos. Al meu, săracul, e cam vechi și pătat, dar tot își face treaba impecabil.
MAC Select Sheer/Loose Powder. M-am înțeles foarte bine cu ea în ultimele luni, atât de bine încât e aproape pe terminate. Aplicată în cantități generoase, cu burețelul pe zona T, face minuni. Și partea bună e că fiind atât de fină și translucidă nu se observă deloc pe ten. Am scris mai multe despre ea aici, dacă sunteți interesate.
17 Blush & Glow - Peachy. V-am mai arătat acest blush pe blog, iar în săptămânile de vară chiar am făcut o obsesie pentru el. Parcă s-a potrivit cu fiecare machiaj pe care l-am purtat, așa că am abuzat de el cât am putut, mai ales că nu prea am folosit bronzer, din comoditate...
MUA Undress Your Skin Highlighting Powder - Pink Shimmer. Vă spuneam că nu am folosit bronzer prea mult, însă iluminator, cu duiumul. Mi-am dat seama că mă avantajează să am pomeții cât mai luminați, așa că m-am conformat. Acest produs de la MUA este foarte bun, fin, arată natural pe ten. Singura problemă e cu ambalajul care a fost distrus încă din prima călătorie pe care a făcut-o și din cauza căruia mereu se varsă din produs.


Maybelline Lash Sensational. Un rimel excelent pe care îl recomand tuturor. Dacă oferea puuuțin mai mult volum puteam spune că e rimelul perfect.
Maybelline EyeStudio Gel Liner Black. Deși toată lumea avea numai cuvinte de laudă la adresa acestui produs, am evitat să-l cumpăr pentru că știam că nu-mi rezistă pe pleope niciun eyeliner care nu e waterproof. Se pare că rugile mi-au fost ascultate, pentru că ultima dată când am verificat ambalajul în Superdrug să văd dacă au conceput și o variantă wateproof, a fost cu noroc. Se întinde foarte ușor, rezistă pe pleoape de dimineață până seara, e negru intens... e perfect.
Soap & Glory Archery Brow Tint & Precision Shaping Pencil. Acest produs a înlocuit kit-ul de sprâncene de la e.l.f. căruia i-am fost fidelă mulți ani. Folosesc kit-ul e.l.f. doar când ies seara și am nevoie de sprâncene puternic conturate. În rest, abuzez de Archery. Are două capete, unul cu o pensulică foarte subțire prin care curge produs și care permite realizarea unor linii foarte fine care imită firele de păr, și altul cu ceară. Ambele, singure sau combinate conturează foarte ușor și rapid sprâncenele, oferindu-le un aspect foarte natural. Acesta e al doilea astfel de creion pe care îl am. Pe primul l-am cumpărat în perioada în care eram blondă (Love is Blonde), iar pe acesta (Brownie Points) de când am revenit la roșcat. A, da, am uitat să vă spun: sunt iar roșcată! :)


Singurele farduri pe care le-am folosit toată vara au fost din aceste palete: Too Faced Chocolate Bar și Sleek Garden of Eden. În ele am aproape toate nuanțele pe care îmi place să le folosesc și care se combină frumos unele cu altele. Din cauza lor mi-am neglijat celelalte palete, dar acestea chiar au bifat toate căsuțele.


La capitolul rujuri veți fi surprinse să vedeți că am ales doar 4 preferate. Adevărul e că nu prea am experimentat la acest capitol în ultimele luni și chiar îmi pare rău pentru că efectiv s-a depus praful pe multe dintre rujurile pe care le dețin. Trebuie să fac ceva în această privință!
Dar revenind la cele pe care le-am purtat mai des: Maybelline Fuchsia Flash și Primark PS. I love... sunt cele două rujuri pe care le-am meționat și în articolul precedent în care vă recomandam 5 rujuri de vară (tot acolo puteți vedea și swatch-urile lor).
Maybelline ColorDrama Intense Velvet Lip Pencil - Love My Pink. Am făcut un review acestor rujuri, dar atunci dețineam doar două nuanțe. Între timp mi-am mai cumpărat și nuanțele: In with Coral și Love my pink. Pe prima nu am apucat să o port până acum, fiind o nuanță foarte intensă, însă de a doua am abuzat. Mai jos vă arăt un swatch în care am inclus și In with Coral, deși nu face parte din favorite, dar dacă tot l-am menționat, m-am gândit că poate vreți să-l și vedeți.


MAC Lovelorn. În sfârșit am reușit să-mi mai cumpăr un ruj MAC. Îmi doream foarte mult o nuanță de roz discretă, de zi, care să se potrivească la orice machiaj. Mi-am dorit nuanța Angel, însă în magazin mi-am dat seama că nu mi se potrivește deloc, așa că m-am reorientat și Lovelorn a ieșit câștigătoare. E un Lustre, așa că finish-ul e unul foarte lucios iar nuanța nu e foarte opacă. Deși l-am cumpărat în urmă cu doar câteva săptămâni, deci nu pot spune că a fost preferatul verii, l-am purtat zilnic, astfel că nu mi se pare greșit să-l includ în acest articol. Pur și simplu îl ador!


Acestea au fost produsele de care m-am bucurat cel mai mult în lunile ce au trecut. Sper că vi s-a părut util articolul. Intenționez să fac review-uri la aproape toate produsele menționate mai sus, așa că dacă vă doriți să aflați despre un produs anume cât mai repede, lăsați-mi un comentariu ca să știu cu care să încep.

”Vacanța” s-a terminat, așa că de acum voi posta în mod regulat pe blog. Voi ce produse ați folosit cu drag și spor în perioada în care am absenatat? Avem astfel de produse în comun? Kisses!!



Thursday, 30 April 2015

Favoritele lunii aprilie

V-am prezentat zilele trecute favoritele lunii aprilie care nu includeau produse de îngrijire sau de machiaj (puteți citi acel articol aici dacă v-a scăpat) dar astăzi a venit și rândul acestora. Voi trișa puțin pentru că două produse au intrat în rutina mea în a doua jumătate a lunii, dar le iubesc prea mult ca să nu le includ în acest articol.

Primul produs care m-a făcut să trișez este gelul de duș cu cafea de la Yves Rocher. Îmi place prea mult ca să nu-l includ în favoritele lunii aprilie, pentru că, să fim serioși, până apuc să scriu favoritele lunii mai sigur e terminat. Am tânjit mult după gelurile de duș Yves Rocher cât am fost în Anglia, iar când am ajuns aici au fost primele pe lista de cumpărături. Mi-am mai luat și unul cu portocale, dar nu l-am folosit decât o dată, pentru că acesta cu cafea e irezistibil și mă face de fiecare dată să întind mâna spre el. 

Un alt produs delicios din punct de vedere olfactiv este șamponul uscat Batiste varianta Eden - sugar melon &honeysuckle. Miroase a acadele și de fiecare dată când îl folosesc îmi amintește de copilărie și de bunătățile pe care le mâncam atunci fără să mă gândesc la siluetă... Sper să ajungă cât de curând această variantă și în România pentru că trebuie să o încercați!

Al doilea produs pe care îl folosesc de mai puțin de două săptămâni dar care era musai să fie menționat este fondul de ten Rimmel Lasting Finish 25 hr. Fetele din blogosfera românească m-au convins să-l cumpăr și le mulțumesc pentru asta, pentru că îl ador. E greu să găsesc un fond de ten bun și ieftin care să se împace cu tenul meu foarte gras, iar acesta bifează toate căsuțele. Nu voi mai spune nimic despre el acum pentru că va urmă în curând un review detaliat al său.

L`Oreal Triple Active Anti-Shine a devenit crema mea ”de zile calde”. Știți deja că îmi place foarte mult pentru că îmi hidratează tenul, dar în același timp controlează și secreția de sebum. Dacă sunteți curioase să aflați mai multe despre ea, găsiți review-ul pe care i l-am făcut aici.

Pe buze în cele mai multe zile am tot alternat două rujuri. Nuanța Whisper din gama de rujuri mate P.S. Love... de la Primark - un nude care mi se potrivește perfect și pe care îl puteți vedea pe buzele mele în antepenultimul selfie de pe Instagram. :)) (follow me @di.diana).

Cel de-al doilea este un Maybelline Color Drama Intense Velvet Lip Pencil în nuanța Minimalist (review & swatch aici).

Oja Essie în nuanța Lilacism rar mi-a părăsit unghiuțele. Este o nuanță tare simpatică (o vedeți pe unghii în poza de mai sus) se aplică divin și, cel mai important, rezistă pe unghii zile întregi.


Acestea au fost preferatele mele din luna aprilie. 
Ale voastre care au fost? Avem preferate comune?

Sunday, 1 February 2015

Favoritele lunilor decembrie și ianuarie

 În luna decembrie am descoperit câteva produse foarte bune pe care însă nu le-am putut introduce în favoritele anului 2014. Deși ajunsesem să le iubesc, nu intraseră în rutina mea decât în ultima lună a anului și nu ar fi fost corect să le includ în acel articol. Având în vedere că încă le folosesc cu mare plăcere, am decis să unesc cu favoritele lunii ianuarie și favoritele lunii decembrie.


MUA Undress Your Skin Ilumminating Foundation. O perioadă am uitat de el, dar pentru că am rămas fără Colorstay și True Match am început să dau atenție și celorlalte produse din colecție și mi-am reamintit de cât de mult îmi place acesta. Oferă acoperire medie spre mare și rezistă câteva ore bune pe ten. Am spus mai multe despre el în acest articol.

Rimmel Wake Me Up. O iubire mai veche de-a mea. L-am folosit în special în zilele în care tenul meu părea lipsit de viață, obosit. În lunile reci rezistă și el ore bune pe față (setat cu pudră).
Bourjois Blush - Frosted Rose. L-am cumpărat în luna decembrie și de atunci l-am folosit aproape cu fiecare ocazie în care m-am machiat. Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Acum e unul dintre blush-urile mele preferate, dcă nu chiar preferatul.

MAC Select Sheer/Loose Powder. Am primit-o de Crăciun și, la fel ca și în cazul blush-ului Bourjois, aproape că nu mi-a părăsit tenul. I-am dedicat un review AICI.

Clinique All About Shadow Single - Sugar Cane. L-am ”scos de la naftalină” în luna ianuarie. E un fard special conceput pentru a ilumina zona arcadei sau colțul interior al ochiului. Dar eu sunt o rebelă și-l folosesc și pe pomeți. Sâc!

L`Oreal Colour Riche L`Ombre Pure. După cum spuneam și în acest articol în care le-am făcut un review, iubesc aceste farduri și le-am folosit foarte des în ultima perioadă, în special nuanțele Soleil Levant și Argentic.

Revlon Lip Butter - Sorbet & Rimmel London - 006 Pink Blush. Am cumpărat aceste două produse pentru buze cu punctele de pe cardul de la Boots. Mi-au plăcut foarte mult nuanțele și am abuzat de ele în ultimele săptămâni. Ambele sunt foarte hidratante, pigmentate, rezistente.


La capitolul oje, sclipiciul a fost la putere. Preferatele mele de la Crăciun încoace au fost aceste 3 oje: Essie - Toggle to the top, Deborah Lippmann - Moon Dance și China Glaze - Luna (o puteți vedea pe unghii AICI). Le-am purtat pe toate unghiile sau doar pe inelar, în combinație cu alte oje simple.


Samy Fat Hair Amplifying Hair Spray. Vă prezint cel mai bun fixativ încercat de mine până acum. Menține orice fel de coafură fără să încarce părul deloc. E singurul fixativ după aplicarea căruia îmi pot pieptăna părul fără să simt că îl smulg. Deși la început se poate simți puțin sârmos, e de ajuns să dau cu mâna de câteva ori prin el, iar acel efect dispare, însă coafura rămâne intactă. Îl iubesc. Și costă doar 3 lire. Dacă aveți ocazia, încercați-l!

Mitchum Powder Fresh Anti-Perspirant & Deodorant. Am auzit-o prima dată pe Zoella vorbind despre acest produs. Deși îmi place de ea, nu am mers niciodată pe o recomandare de-a ei. Dar pentru că eram în căutarea unui deodorant eficient și pentru că le-am încercat pe toate cele populare, am zis să-i dau o șansă. Nu am mai fost de mult atât de mulțumită de un astfel de produs. Chiar mă protejează împotriva transpirației de dimineața până seara inclusiv în zilele cu multă activitate fizică. Și îi iubesc mirosul pudrat. Și pe acesta vi-l recomand cu mare drag dacă vă iese în cale. Tot în jur de 3 lire costă.

Kleenex Shine Absorbing Sheets. Am mai folosit hârtii absorbante de sebum și mi s-au părut în regulă, dar nu m-au făcut să devin dependentă de ele. Acestea de la Kleenex însă sunt minunate. O hârtie e de ajuns pentru a absorbi tot sebumul dintr-o zonă, nu trebuie să folosesc 10 pentru toată fața, ci 3-4 îmi sunt de ajuns. Fața mea chiar devine mată după ce le folosesc. Le iubesc și acum chiar sunt dependentă de ele.


CK IN2U for Her. Iubitul meu Lady Million a fost înlocuit în ultima perioadă de parfumurile din poza de mai sus. Cel de la CK are un miros fresh, light, citric și m-a însoțit în timpul zilei.

Thierry Mugler - Alien. Acesta a fost parfumul de seară, având un miros mai puternic și mai rafinat. Cred că îi voi face un review în care îl voi descrie în detaliu.


    Ați încercat vreun produs din cele menșionate în acest articol? Le iubiți și voi cum le iubesc eu?

Friday, 1 August 2014

Favoritele lunii iulie

După cum v-am obișnuit, nu voi include printre favoritele lunii produse care au mai fost menționate în articolele cu favoritele lunilor trecute. Sau, cel puțin, las o distanță de câteva luni până să le menționez iar. Nu de alta, dar uit dacă au mai fost sau nu prezente. 
După cum se poate vedea, nu am foarte multe produse pentru acest articol. Pentru că în mare am folosit aceleași produse ca în lunile trecute. Puține au (re)intrat în rutina mea și m-au făcut să le iubesc cu adevărat. 

                

Revista Unica, numărul de august. A apărut cu câteva zile înainte de terminarea lunii iulie, dar îmi place prea mult ca să nu o includ. Mi-am cumpărat și numărul trecut și am fost foarte impresionată. Nu mai e revista pe care o știam eu, e cu totul alta. E modernă, cu articole diverse, frumos scrise, ți-e mai mare dragul să o citești. Cu siguranță nu o să mai ratez niciun număr din ea de câte ori voi fi în România. 
Și da, iubesc numărul de luna aceasta în mod special pentru că apar și eu în ea, într-un testimonial. Cele care mă urmăriți pe facebook știți deja. :P Dacă nu mă urmăriți acolo, puteți intra acum să vedeți despre ce e vorba. Cum să nu fie inclusă printre favoritele lunii? 

Golden Rose Holiday 75. Cred că pe aceasta am inclus-o și în tag-ul de vară. E  oja pe care am purtat-o aproape toată luna pe unghii și pe care o port în continuare pe unghiile de la picioare. Nu mă mai satur de ea. 

 e.l.f. Daily Brush Cleaner. O loțiune pentru curățarea pensulelor genială. O folosesc aproape zilnic pentru pensulele pentru gel liner, pentru că pe acelea se usucă produsul și nu mai pot fi refolosite fără a fi curățate. Dacă vă interesează o astfel de soluție, găsiți un review complet AICI. 

Ruj NYX, nuanța Stella. La început am fost foarte dezamăgită de acest ruj. Nu-mi plăcea deloc că se strângea în liniile fine ale buzelor. Chiar dacă adoram culoarea, că doar de aceea mi l-am cumpărat. Dar luna trecută i-am dat altă șansă și m-am îndrăgostit. Acum îl aplic, masez buzele, pup un șervețel, apoi mai aplic ușor încă un strat. În felul acesta nu se mai strânge și rezistă pe buze câteva ore bune. Genius!! (nu e sidefat, deși așa pare în swatch. E doar lucios)

Fard de pleoape MUA, nuanța 9 - Pearl. E o culoare demențială, un indigo pe care nu ai cum să nu-l iubești. Îl am de foarte mult timp, dar am tot așteptat ocaziile potrivite pentru a-l purta. Nu am mai rezistat, am început să-l includ ușor, ușor în machiajul meu de zi cu zi și sunt tare încântată de el. Și m-a costat doar o liră. Pff!! E clar că trebuie să-mi iau și alte nuanțe.


Sheertone Shimmer Blush MAC Dollymix. Pe acesta am vaga impresie că l-am mai inclus într-un articol cu favorite acum ceva timp. Dar l-am redescoperit. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am perioade cu blush-urile. Folosesc câteva săptămâni doar unul, apoi trec la altul și tot așa. Acesta mi se pare perfect pentru vară, este foarte discret, îi pot construi intensitatea după placul meu. Nu-mi plac blush-urile care sar în ochi, nu mă caracterizează. 

În ultimul timp am tot vorbit despre produse care îmi plac pe blog, pentru că trebuia să împărtășesc bucuria cu voi. Dar fiți pe fază pentru că urmează  un alt articol cu produse dezamăgitoare. Deja s-au strâns câteva. Treburile nu sunt numai lovey dovey pe aici pe la mine. :))

Voi ce produse ați iubit în luna iulie?

Saturday, 31 May 2014

Favoritele lunii mai

Luna aceasta au intrat în rutina mea câteva produse de care sunt tare mulțumită și despre care vă voi vorbi pe scurt în acest articol. 
Unele dintre ele vor beneficia curând de un review pe blog și vor fi marcate cu "*" pentru a nu repeta acest lucru. 

17 Eyes - Purple Heart s-a aflat pe pleoapele mele aproape toată luna și tare mult mi-a mai plăcut. Deși ușor prăfoase, fardurile sunt foarte pigmentate și cu o bază bună - Maybelline Color Tattoo -Endless purple - rezistă toată ziua.
MUA Cream Blusher*- Lush - a fost o surpriză tare plăcută. E primul meu blush cremă pentru că mereu mi-a fost teamă să încerc unul. Dar pot spune că oferă cel mai natural look și rămâne intact pe obraji până seara la demachiere.

Rujul Natural Collection - Pink Mallow - e un ruj pe lângă care m-am tot învârtit de-a lungul timpului, mai ales că umblă vorba prin târg că ar semăna foarte tare cu Angel de la MAC după care tânjesc cu disperare. Formulă bună, culoare simpatică foc, preț bun, not available in Romania... 
Rimmel Pro - Coral Romance - e oja de care m-am îndrăgostit pentru că e perfectă pentru unghiuțele de la picioare. De ce în mod anume acolo? Păi... În primul rând are peria maxi, ceea ce face ca aplicarea ojei la unghiile de la picioare să fie de 100 de ori mai ușoară. În al doilea rând... Știți că sunt roșcată și v-am mai povestit eu că la duș vopseaua roșie curge în prostie pătând tot în jur. Credeați că unghiile scapă? Hahaha! Nimic nu scapă! Le modifică imediat culoarea, mai ales dacă sunt date cu o nuanță deschisă, transformând-o într-o nuanță câcănie. De aceea acest coral e perfect, se potrivesște minunat cu vopseaua care curge din părul meu și pot pãstra aceeași pedichiură chiar mai mult de o săptămână. 
La unghiile de la mâini nu conrează așa mult, și-așa îmi schimb manichiura la 2-3 zile.


MUA - Undress your skin* - Voiam de ceva timp să-l testez și nu știu de ce am tot amânat. E bestial, se comportă ca oricare alt fond de ten mai scump și nu a fost decât £3. 
Real Techniques - Powder Brush* A fost o adevărată plăcere să aplic bronzer-ul cu această prnsulă în ultimul timp. Chiar dacă erau zile când aș fi vrut să renunț la bronzer, nu o făceam de dragul acestei pensule, as cheesy as it may sound.

Estee Lauder - Advanced Night Repair* Are un mare DA de la mine. Nu regret niciun bănuț dat pe el. Chiar dacă nu are efectele miraculoase cu care se laudă, beneficiile asupra tenului sunt vizibile. Dar mai pe larg despre el cu altă ocazie. :)


 Voi ce ați iubit luna aceasta și vreți să-mi recomandați?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...