Îmi place de mine că în general am idei bune. Rar se întâmplă să am și idei proaste, iar cea de ieri, cu siguranță nu se încadrează în această ultimă categorie. Ziua de ieri urma să fie una interesantă, veselă, ”petrecăreață”, așa că am decis să o pozez pentru, se pare, rubrica voastră preferată.
Miercuri a fost ziua soțului meu, așa că ieri urma să o sărbătorim acasă la niște prieteni cu un grătar, un whist, poate un dans-două, chestii de astea. Dar înainte de toate acestea trebuia să votăm! Nu contau celelalte planuri, votul era pe primul loc! #josponta
Pentru că în primul tur durata medie de stat la coadă pentru a vota la Institutul Cultural Român din Londra a fost de 4 ore, ne-am gândit că de această dată, având în vedere că ”stimabilul” dom` prim ministru ne-a garantat că toți românii vor vota și având în vedere că urma să ajungem acolo de dimineață, mai mult de 3 ore nu vom pierde la rând. Bhahahaha... cică să ai încredere în Ponta!...
Vedeți mai jos cum a decurs de fapt ziua de 16.11.2014.
~ 7 a.m.
Am plecat cu mașina personală de acasă, să ne luăm prietenii la vot. Am zis că e mai simplu așa, decât să schimbăm două metrouri și un autobuz ca atunci când am fost să votăm în primul tur.
~ 8 a.m.
După ce ne-am luat prietenii, am mers cu metroul 13 stații până la cea mai apropiată secție de votare.
~ 9 a.m.
Ajunși la ICR am fost foarte surprinși să vedem că încă de la acea oră stăteau mii de oameni la rând, practic clădirea era complet înconjurată.
~ 10 a.m.
Dar am pornit înarmați cu multă răbdare, sperând că va merge repede totul și că pe la 12 a.m. terminăm, mergem să cumpărăm cărniță pentru grătar și dăm drumul la petrecere, așteptând în același timp rezultatele alegerilor.
~ 11 a.m.
Timpul trecea, coada înainta încet, iar eu începeam să regret că m-am îmbrăcat în fustă și că m-am încălțat cu cizme cu toc. Toc gros și nu foarte înalt, dar toc!
~ 12
La ora la care noi speram să terminăm deja, eram abia pe la jumătatea cozii.
~ 13
Pe măsură ce trecea timpul înaintam din ce în ce mai greu, picioarele îmi înghețaseră de tot iar tălpile nici nu mi le mai simțeam. Oboseala și foamea puseseră stăpânire pe noi, mai ales că ne dădeam seama că mai avem de stat câteva ore la coadă. Acum speram să terminăm până să se întunece...
~ 14
Primii stropi au început să-și facă apariția, așa că prietenii noștri s-au dus să cumpere niște umbrele. Deja tensiunea creștea și tot mai des lumea scanda ”jos Ponta” și ”vrem să votăm”. Mai târziu lozincile au început să fie tot mai dure la adresa lui Ponta, de aceea nu le pot reda.. Dar vi le imaginați voi...
~ 15
Faimosul ”colț”, ultimul de care trebuia să trecem până să vedem intrarea în Institut. Lung ”colț„...
Unde trebuia să fim la acea oră? La petrecerea de ziua soțului meu? Haha...
~ 16
În sfârșit se vedea intrarea...
~ 17
Deja era foarte frig și tremuram ca un jeleu, ploua foarte tare și stăteam din ce în ce mai strânși să ne încălzim. Și ghiciți ce? NIMENI nu s-a dat bătut, toți au rămas, deși stăteam de dimineață acolo. Impotrant era să reușim să votăm și să scăpăm de măscărici.
~ 18
Intrarea era în fața noastră, dar parcă era din ce în ce mai departe... Deja începeam să ne facem griji că nu o să apucăm să votăm.
Oamenii începuseră să cânte ”Noi suntem Români”, ”Deșteaptă-te, române”, în continuare ”jos Ponta”, ”România” etc... Astfel s-a mai animat atmosfera și parcă toți ne-am recăpătat energia. Au fost niște momente unice...
~ 19
Ah, atât de aproape, și totuși atât de departe...
Oamenii erau foarte înghesuiși în față și din acest motiv, deși părea că suntem aproape, înaintam foarte lent și parcă nu se mai termina.. Dar mare ne-a fost bucuria atunci când am aflat că rezultatele parțiale îl dădeau câștigător pe Iohannis. Atunci chiar am simțit că totul are sens.
~ 20
La 20:00 am ieșit din secția de vot. Nu ne venea să credeam că în sfârșit am reușit. Înăuntru lumea se mișca în reluare, cum s-ar spune. De aceea totul mergea așa de greu. Cel care trebuia să-mi treacă datele pe hărtia lui se făcea că se uită pe pereți, i-a luat 1 minut să-mi scrie CNP-ul și numele, și încă unul să mă pună să semnez. Celelalte persoane care au fost cu mine au pățit la fel, deci nu a fost al meu ”căscat”, ci era o tactică.
După ce am ieșit am plecat imediat spre metrou, în ideea că ziua nu e pierdută și că reușim să facem și faimosul grătar... Abia atunci am început să-mi simt tălpile și pe drumul către stație am început să plâng de durere... iar eu nu plâng foarte ușor. Dar o durere ca aceea nu am mai simțit niciodată, am fost nevoită să mă descalț dinainte de a intra în metrou pentru că nu mai rezistam...
~ 21
Ajunși acasă la prietenii noștri ne-am pus pe mâncat prostii până era gata grătarul, pentru că evident, eram leșinați de foame.
~ 22
Gata și grătarul
~ 23
După ce am mâncat i-am spus soțului că trebuie să mergem acasă pentru că mi-era rău de oboseală. Din păcate nici nu s-a mai pus problema vreunei petreceri sau ceva de genul, eram cu toții incredibil de obosiți și încă înghețați. Așa că am luat mașina și direct acasă la somn.
A fost o zi specială, în care am văzut ce înseamnă cu adevărat solidaritatea la români, în care am cunoscut români deosebiți care ar face orice le stă în putere să se întoarcă în viitorul apropiat acasă, în România.
Mi-aș fi dorit să spun mai multe, dar parcă nu-mi găsesc cuvintele, încă nu mi-am revenit complet, dar voiam neapărat să public astăzi acest articol. Sper ca și imaginile să fi vorbit.
Voi ați fost la vot?
#iohannispresedinte