Friday 1 April 2016

Maybelline New York Brow Satin | Review

Sunt foarte entuziasmată de faptul că în sfârșit vă pot vorbi despre unul dintre produsele mele Holy Grail fără remușcări pentru că de curând este disponibil și în România. Este vorba despre produsul de sprâncene  Maybelline Brow Satin. Sunt deja la al doilea creion Brow Satin și vreau să vă spun câteva lucruri despre el.

Maybelline Brow Satin este un creion mecanic pentru sprâncene care are două capete diferite. La un capăt are o mină de ceară destul de subțire (2 mm) care ne ajută să ne definim sprâncenele cu maximă precizie. Fiind atât de subțire, e foarte ușor să desenăm firele de păr, obținând astfel sprâncene care arată foarte natural.

La celălalt capăt găsim un burețel cu pudră care fixează ceara aplicată anterior. Pudra respectivă se află în căpăcel, astfel că burețelul se încarcă cu produs de câte ori înfiletăm capacul. Eu nu folosesc burețelul, mi se pare că anulează aspectul natural obținut cu celălalt capăt al creionului.

Acest produs este disponibil în 4 nuanțe: Dark Blond, Medium Brown, Dark Brown și Mahogany Red. Cea din urmă nu e disponibilă și în România.  Eu am Dark Brown și îmi place la nebunie pentru că nu are deloc tente roșiatice. Intensitatea nuanței variază în funcție de presiunea pe care o aplicăm atunci când ne conturăm sprâncenele.



După cum v-am spus, eu sunt deja la al doilea produs de acest gen, de când l-am descoperit nu am mai folosit altceva pentru sprâncene. Voi publica în curând și un articol despre cum îmi conturez sprâncenele cu acest produs și atunci îl veți putea vedea în acțiune.

Cum vi se pare Maybelline Brow Satin? Vă tentează?

1 comment:

  1. Normal, ma declar tentata!
    Abia astept articolul despre conturarea sprancenelor pentru ca de fiecare data cand vad poze cu tine, le admir. :D
    Pupici

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...