Wednesday 30 March 2016

Ce se află în geanta mea de călătorii - produse de îngrijire

Această postare vine în continuarea celei în care vă vorbeam despre produsele de machiaj pe care le-am adus cu mine în România. Pentru că v-ați dorit să vă arăt și restul produselor ce țin de frumusețe care m-au însoțit, m-am conformat.

Voi începe cu produsele de îngrijire a feței. La Roche Posay Effaclar K (+) este crema de față pe care am folosit-o dimineața și seara de mai bine de o lună. E perfectă pentru tenul meu gras. Crema de ochi pe care o folosesc tot de atunci este La Roche Posay Toleriane Ultra Contour Yeux. Nu puteau lipsi L`Oreal  Extraordinary Facial Oil pe care îl aplic seara înainte de crema hidratantă și Estee Lauder Perfectionist Wrinkle Lifting/Firming Serum pe care îl aplic dimineața înainte de crema hidratantă.

Pentru că nu eram sigură dacă mama avea în casă apă micelară, mi-am adus varianta travel size a apei micelare de la Garnier și uleiul demachiant L`Oreal Extraordinary Facial Cleansing Oil, alături de exfoliantul Garnier Pure Active Exfobrusher, produse pe care, dacă mă urmăriți de ceva timp, știți că le folosesc cu sfințenie de mulți ani.

Șamponul cu care m-am împăcat bine în ultima perioadă și pe care am ținut să-l aduc cu mine este Charles Worthington Strength & Repair. De fapt am adus două tuburi, să fiu sigură că nu rămân fără.
L`Oreal Elvive Miracle Hair Perfector este uleiul pe care îl aplic de fiecare dată după ce îmi spăl părul iar L`Oreal Elvive Smooth Intense Anti-Frizz Serum este produsul pe care îl aplic între spălări, pe părul uscat. Ambele îmi plac și sunt ușor de transportat, fiind micuțe, așa că au venit cu mine.

Pentru că anul trecut când am fost în România am rămas fără șampon uscat și am fost nevoită să dau aproape dublu pe unul de la Sensiblu, anul acesta mi-am adus 3 tuburi de la Batiste, evident. Chill, nu intenționez să le folosesc pe toate într-o lună, ideea e să-i mai rămână și mamei mele pănâ la următoarea mea vizită. Tot de la Batiste am luat cu mine și spray-ul pentru textură și fixativul.

Pentru îngrijirea părului am mai luat cu mine Tony&Guy Heat Protection Mist și peria Wet Brush-Pro, obviously!

Alte produse pe care vreau să le menționez: deodorantul roll-on Mitchum (mă împac de minune cu el) și apa de toaletă Daisy de la Marc Jacobs de care nu mă mai satur.
Nu am mai pozat periuțele de dinți și limbă și pasta de dinți pe care o iubesc de ceva vreme și pe care vreau să o menționez - OralB 3D White.
Acestea sunt produsele pe care am decis să le iau cu mine, știind că îmi voi cumpăra din România restul produselor necesare, cum de altfel am și făcut.

Ce părere aveți despre alegerile mele?
Voi ce produse ați lua neapărat cu voi dacă ați pleca de acasă pentru o lună?

2 comments:

  1. Ce bine arata noile ambalaje de la Batiste. Abia astept sa pun si eu mana pe cateva noi!

    ReplyDelete
  2. Imi plac alegerile tale iar gandurile mele se indreapta mereu spre Batiste.
    Inteleg perfect cat de dureros e sa ramai fara, sa intri in Sensiblu, sa vezi pretul si sa fii nevoita sa faci o achizitie. Dureros! ;))
    Pupici

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...