Showing posts with label pensule machiaj. Show all posts
Showing posts with label pensule machiaj. Show all posts

Sunday, 19 January 2014

Pensule de care chiar avem nevoie

Un machiaj reusit nu necesita numai produse de make-up de calitate si o tehnica buna, ci si unelte corespunzatoare, mai exact: pensule de machiaj. Tin minte ca atunci cand am inceput sa iau in serios machiajul si sa arunc acei buretei care veneau in trusele de farduri - pentru ca imi dadeam seama ca nu-mi va iesi nicicum ceva ca lumea cu acele ustensile -, am inceput sa caut debusolata pensule utile. Habar n-aveam ce mi-ar trebui, de unde sa incep. Nu stiam de existenta blogg-urilor de beauty pe atunci, de youtube nici nu mai  vorbesc (am vazut primul tutorial complet de machiaj pe youtube abia  in 2012! Nici mie nu-mi vine sa cred... ).
   La inceput mi-am cumparat pensule care nu ma ajutau la nimic, daca nu aveam si altele. Asa ca m-am gandit sa  realizez un "ghid" in care sa includ tipul de pensule pe care ar trebui sa  le cumpere la inceput de drum o persoana care doreste sa realizeze un machiaj complet. Un "ghid" pentru oricine vrea sa inceapa sa investeasca in pensule si nu stie ce i-ar trebui la inceput si ce tip i-ar fi foarte util si necesar. Si de ce nu, sa inspir pe cele care au investit deja in pensule si nu-si dau seama care le-ar mai fi de ajutor.
Iata propunerile mele:

Pentru fata

Pensula pentru aplicarea fondului de ten
Cu ajutorul unei astfel de pensule fondul de ten poate fi aplicat mult mai usor, obtinandu-se un efect foarte natural, fara dungi sau suprafete neuniforme. Este o alternativa la... degetele. :) De asemenea, cu o astfel de pensula cu peri sintetici, poate fi aplicat orice vine sub forma de crema: blush, iluminator, bronzer.

Buffing brush Real Techniques
Pensula pentru detalii
O astfel de pensula poate ajuta la aplicarea si intinderea anticearcanului, dar fiind plata si ascutita, poate ajunge si in anumite zone in care alte pensule nu pot ajunge, in jurul nasului pentru aplicarea corectorului, pe diferite zone ale fetei unde o altfel de pensula ar fi prea mare, sau pentru a corecta  diferite greseli pe care le-am facut. (e.g. daca am depasit conturul buzelor cand le-am rujat, putem pune putin corector pe varful ei pentru a "sterge" prin miscari foarte delicate, rujul in exces).

Pointed foundation brush Real Techniques
Pensula pentru blush
Ajuta la aplicarea blush-ului, fie el pudra sau crema. Cu cat e pensula mai deasa, cu atat va fi aplicata mai multa culoare. Daca sunteti novice in aplicarea blush-ului, puteti alege o pensula de stippling, pentru ca ia foarte putina culoare pe peri si evitati sa incarcati tenul  Oricum in ceea ce priveste blush-ul, cel mai bine e sa adaugati culoare treptat, pentru a evita un look caraghios. Stiti ca se poate, si sper sa stiti din experienta altora, nu a voastra. ;)

Blush brush Real Techniques
Pensula unghiulara pentru fata
Ajunge in locuri in care altele nu ajung... As kinky as it may sound, we are still talking about make-up. ;)) Cu o astfel de pensula ne putem contura fata, putem aplica bronzer-ul, iluminatorul si chiar putem renunta la pensula de blush de mai sus si s-o folosim si in acest scop. Cu o conditie: sa o spalam mult mai des, pentru ca se va umple de fard si culoare.

M.A.C. 168
Pensula pentru pudra
Da, va trebuie o pensula mare, cu peri moi, pentru pudra. Foarte important, sa aiba perii cat mai moi, altfel va "zgaria" fondul de ten deja aplicat si-l va indeparta. O astfel de pensula mai poate fi folosita si pentru pudrele minerale.

e.l.f. Complexion Brush

Pentru ochi

Pensula pentru aplicarea fardului
O pensula cu capatul plat si cu perii rotunjiti. Este pensula cu care trebuie sa aplicati fardul pe intreaga pleoapa mobila si cu care obtineti o culoare uniforma fara prea mult efort. Este suficient de densa pentru a se incarca cu destula culoare, fara a mai fi nevoie sa o tot introduceti in pastiluta cu fard. 

e.l.f. professional Eye Shadow Brush
Pensula de blending
Consider ca nu ar trebui sa folositi fard de ochi daca nu detineti o astfel de pensula, indiferent de marca ei. Prima mea pensula de blending a fost una de la e.l.f. si chiar mi-am facut treaba cativa ani cu ea. Ajuta la blenduirea acelei linii inestetice care ramane dupa ce am aplicat fardul de ochi. Dar atentie, nu trebuie blenduita culoarea  de pe pleoapa, ci "marginea" acesteia. Atunci veti obtine cel mai frumos efect.

M.A.C. 217
Pensula unghiulara de ochi
E utila in mai multe scopuri. Se foloseste pentru conturarea sprancenelor, pentru aplicarea eye-liner-ului tip gel, pentru aplicarea fardului pe pleoapa inferioara, pentru tehnica cut-crease si altele, dupa imaginatie. E o pensula indispensabila, cum de altfel sunt si celelalte pe care vi le-am propus mai sus.

Revlon Double Ended Smokey Eye Brush

Ca bonus, intrucat il folosesc destul de des, va recomand un buretel expansibil pentru machiaj, cum este acesta de la Real Techniques. Poate inlocui cu succes pensula pentru fond de ten si pe cea pentru detalii/concealer. 

Real Techniques Miracle Complexion Sponge

Poate ca v-ati fi asteptat sa mentionez si pensula pentru buze, dar cum eu nu prea o folosesc, nu consider ca e indispensabila sau ca e o pensula care neaparat trebuie avuta la inceput. Personal, mi se pare mult mai greu de aplicat rujul cu pensula decat direct din tub. O fi numai parerea mea?
Bineinteles ca pensule care ne trebuie si ne usureaza "munca" sunt multe, dar m-am gandit ca acestea sunt cele de care avem absolut nevoie, putandu-le inlocui cu succes pe celelalte.


Mai aveti si alte propuneri de pensule care sa intre in categoria de "pensule indispensabile"?





Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...