Sunday 27 March 2016

Ouă de Paște decorate cu tehnica șervețelului | diy

Anul acesta de Paște am vrut să-mi pun creativitatea la lucru și să încerc să decorez ouăle puțin mai... altfel. Am ales pentru acest proiect tehnica șervețelului cu care am mai cochetat în trecut și cu care - rămâne secret între noi - am planuri mari pentru anul acesta. Veți vedea voi ce și cum la momentul potrivit.
Din păcate nu am putut publica tutorialul la timp pentru cei ce sărbătoresc deja Paștele catolic, dar rămâne sursă de inspirație pentru cei ce vor sărbători Paștele ortodox.


Veți avea nevoie de:
- ouă cu coaja albă, fierte
- un albus de ou (sau lipici care se usucă transparent)
- bețigașe de urechi (sau o pensulă de desen)
- șervețele decorative



Decupați elementele decorative pe care doriți să le aplicați pe ouă. Cu cât aceste elemente sunt mai mici, cu atât va fi mult mai ușor de lucrat cu ele. Fundalul alb e esențial, astfel florile, iepurașii, fluturașii etc. vor arăta cât mai natural pe ouă. Am încercat sa aplic niște floricele pe fond albastru pe un ou vopsit albastru, iar rezultatul nu a fost cel așteptat. Șervețelul nu se distinge pe un fond închis.


Orice șervețel are trei straturi. Separați straturile și folosiți-l pe cel colorat, evident. Așezați imaginea pe ou, îmbibați bețigașul în albușul de ou și cu mișcări delicate treceți cu acesta peste șervețel. Aplicați pe ou oricâte elemente doriți, având grijă să nu deranjați imaginea lipită anterior. Albușul se va usca în maxim jumătate de oră.



Pentru decupajele mai mari trebuie mai multă atenție. Șervețelul este foarte fragil și se poate rupe dacă nu-l lipiți cu grijă sau se poate încreți inestetic. Vă recomand pentru astfel de tăieturi să începeți să lipiți din centru spre exterior, pentru un rezultat cât mai frumos și mai natural.

Vă garantez că rezultatul va fi unul spectaculos și vor fi în centrul atenției pe masa de Paște.




Cum vi se par? Veți încerca și voi să decorați ouăle cu tehnica șervețelului?

7 comments:

  1. Ce tare e ideea ta! Nu stiu daca le voi face chiar de Paste (sunt ortodoxa), dar am de gand sa incerc aceasta arta cat de curand.

    ReplyDelete
  2. chiar foarte multumesc, o sa incerc!

    ReplyDelete
  3. Ma incanta teribil, daca nu voi reusi anul asta oricum am salvat pe pinterest ca sa nu uit. Bravo!
    pupici

    ReplyDelete
  4. Cat de frumoase sunt! O sa incerc si eu, desi am doua maini stangi! :))

    ReplyDelete
  5. Wai cat de tare, nu m-as fi gandit niciodata la o metoda asa usoara pentru niste oua asa frumoase!:) Bravo tie, super faina ideea!:) P.s new follower!:)

    ReplyDelete
  6. Cât de frumoase sunt! O să încerc și eu! Xoxo!

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...