Friday 9 October 2015

Maybelline Brow Drama & Rimmel Brow This Way | Review

Astăzi vreau să vă vorbesc despre două geluri colorate pentru sprâncene: Maybelline Brow Drama Sculpting Brow Mascara și Rimmel Brow This Way Brow Styling Gel. Am decis să le includ în același articol pentru că sunt două produse foarte asemănătoare.

Mereu sunt în căutarea produselor pentru sprâncene care să mă ajute să obțin aspectul dorit într-un timp cât mai scurt. Având sprâncele rare, deschise la culoare și cu firele foarte subțiri, conturarea lor necesită mult timp și atenție. Mi-am cumpărat Brow Drama de la Maybelline în urmă cu câteva luni și speram să-mi pot face sprâncenele să arate decent doar cu acest produs. Inițial am fost dezamăgită pentru că peria rotundă era greu de folosit, iar rezultatul nu era deloc unul spectaculos. Nu făcea decât să coloreze subtil firele de păr, iar eu aveam nevoie de mai mult. 

După ce am folosit acest produs pe sprâncenele deja conturate, mi-am schimbat părerea. Indiferent că le conturez cu un creion, ceară, cariocă sau fard, după ce aplic acest gel peste, ele arată mult mai natural. Gelul le colorează subtil și în același timp le întărește ușor pentru a le fixa. Rezistă toată ziua, nu se fărâmițează și nu se transferă pe piele. Iar periuța devine ușor de folosit cu puțină practică. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru Rimmel Brow This Way, pe care l-am cumpărat după ce mi s-a terminat Brow Drama (tubul din poză e gol, l-am păstrat doar pentru a vă arăta periuța în acest review), la sugestia Alinei. Pe ambele le-am cumpărat în nuanța Dark Brown. Singurul aspect care le diferențiază este periuța. Produsele în sine mi se par identice, se comportă la fel. 

Sunt sigură că pentru fetele cu sprâncene dese aceste produse sunt minunate și că cel puțin pentru machiajul de zi, nu mai au nevoie de conturare în prealabil. 

Din câte am înțeles, Maybelline Brow Drama se găsește în magazinele fizice din România la un preț de aproximativ 25 de lei. Despre Rimmel Brow This Way (£3,99) nu cred că pot spune același lucru, din păcate. Oricum pe ambele le puteți comanda de pe boots.com.

Ca o concluzie, îmi plac amândouă la fel de mult și deși am mai inclus un pas la machiajul zilnic, nu regret, pentru că efectul pe care îl oferă mă mulțumește pe deplin. Pe care îl voi recumpăra după ce actualul tub mi se termină? Pe cel care e la reducere. ;)

Ați încercat vreun gel colorat pentru sprâncene? 

11 comments:

  1. Si eu am acelasi ''profil"al sprancenelor ca si tine, daca nu mi le conturez simt ca m-am machiat degeaba. Ma bucur ca le-ai facut review ambelor produse,deoarece eram curioasa cum se comporta,eu folosind de obicei fard.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Și eu mă bucur să aflu că îți este util articolul. :)

      Delete
  2. Imi place si mie Brow Drama, initial am incercat Dark blonde, dar e foaaaarte deschis si nu observam nicio diferenta. Medium brown mi se potriveste mai bine. Imi place ca fixeaza, frate! Ceea ce creionul nu face. Nu imi place cand ma demachiez, in schimb. Se face cojite cojite. Dar ce mai conteaza asta cand eu am avut sprancene misto toata ziua?
    :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Așa e, fixează bine. Mie îmi place să am sprâncenele cât mai închise, de aceea am ales Dark Brown, deși un specialist mi-ar fi recomandat probabil MEdium Brown :D
      :*

      Delete
  3. Eu cu browdrama nu m-am inteles deloc

    ReplyDelete
  4. Nu am folosit aceste produse dar am vazut ca sunt foarte laudate si zau ca ma tenteaza si pe mine mai ales ca, in ultima perioada sunt destul de nemultumita de aspectul sprancenelor mele.... :)
    Sa le folosesti cu placere in continuare.
    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sper să încerci unul dintre ele, o să vezi că o să devii dependentă. :D
      Pupici!

      Delete
  5. Am incercat unul primit acum multi ani, cred ca era Astor, si tin minte ca mi-a placut. Stateau foarte ordonate dupa si mai acoperea din goluri. Hm, cred ca a venit timpul sa mai incerc unul. :)

    ReplyDelete
  6. Eu tind să cred că toate fac același lucru, doar cel de la Benefit fiind ceva mai puternic pigmentat (așa mi-a părut, dar nu bag mâna în foc că deocamdată nu-l dețin ca să-l compar direct). Eu îl am pe cel de la Catrice și mă împac foarte bine cu el, iar prețul e și mai micuț, de vreo 17 lei. :D
    Totuși, de când am descoperit gelurile de sprâncene (în special pe cel de la Nyx), cred că aș putea să trăiesc liniștită doar cu ele - am sprâncenele la fel ca tine, rare și subțiri, dar și foarte rebele.
    Pupici

    ReplyDelete
  7. Si eu genele deschise si am si cateva goluri...nu stiu de ce! :(
    Mi-as dori un produs pe care sa-l folosesc singur...fara creion sau fard in prealabil. Ma voi uita si eu prin magazine dupa un astfel de produs. Am avut un gel pentru sprancene, insa acela era doar pentru stilizare, pentru calmarea firelor rebele...dar a expirat si l-am aruncat!
    Multumesc de review! :)

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...