Monday 4 May 2015

Un wishlist ”ieftin”

M-am gândit că ar fi bine să începem săptămâna cu un  articol ușurel, un wishlist. Cel pe care l-am făcut în ianuarie cu produse high end a primit un răspuns foarte bun, așa că astăzi vine rândul celui cu produse mai ieftine, de tip drugstore. Să știți că și de data aceasta mi-a fost greu să aleg doar câteva produse, pentru că mi-am dat seama că de la fiecare brand îmi doresc cel puțin un lucru. Totuși am reușit să selectez doar câteva, doar acele produse pe care le vreau neapărat și cât mai repede.

Maybelline  Lash Sensational. Cred că acesta va fi și primul produs din listă pe care îl voi cumpăra. Chestia amuzantă este că primul review pe care l-am citit despre acest rimel a fost unul negativ. Apoi au început să apară o avalanșă de review-uri pozitive, iar eu sunt prea curioasă, trebuie neapărat să-l încerc!

NYX Jumbo Eye Pencil - Milk. Nici mie nu-mi vine să cred că ÎNCĂ nu am acest produs în colecția mea. Dar nici acesta nu o să-mi mai lipsească pentru mult timp, pentru că în lunile calde îmi place să port farduri cât mai colorate, iar acesta va fi o bază perfectă pentru ele. 

Sleek Shimmer Blush - Rose Gold. Nu am niciun blush asemănător în colecție, dar sunt sigură că această nuanță mi s-a potrivi foarte bine. Mai am un blush Sleek și îmi place la nebunie, calitatea e foarte bună, așa că de abia aștept să pun gheruțele și pe acesta.

Max Factor Creme Puff Blush. Sinceră să fiu, nu îmi doresc o anumită culoare, vreau doar să încerc măcar unul dintre aceste blush-uri pentru că am auzit numai lucruri bune despre ele. 

Cover Girl Outlast Stay Fabulous 3 in 1. Un fond de ten foarte lăudat de persoanele cu ten gras. Sunt curioasă să aflu dacă este într-adevăr chiar atât de bun. Din păcate e cam greu de obținut în Europa, dar din câte știu eu Max Factor este echivalentul Cover Girl-ului din USA, așa că probabil până să apuc să-l încerc pe acesta, îi voi testa corespondentul din Europa, și anume Max Factor Face Finity all Day Flawless 3 in 1.

L`Oreal Infallible Pro-Matte 24 Hr. Un alt fond de ten nou apărut care face ravagii printre fetele cu ten gras în mod special. Am fost pe punctul de a mi-l cumpăra înainte să vin în Ro, ba chiar l-am pus în coș, dar pe ultima sută de metri m-am răzgândit pentru că pur și simplu nu mă puteam hotărî asupra nuanței. Apoi am vrut să mi-l iau din aeroport, dar după cum bine știți povestea, nu am mai avut timp. Așa că primul lucru pe care mi-l cumpăr când mă întorc în UK este acest fond de ten.


Makeup Geek Eyeshadow. Nu puteam să nu includ și niște farduri. Îmi doresc tare mult să testez niște farduri Makeup Geek, sunt foarte lăudate și comparate cu cele de la MAC, doar că mai ieftine. 

Revlon Colorburst Matte Balm - Unapologetic. Îmi doresc foarte multe rujuri, de fapt, mi le doresc pe toate. :)) Dar dacă ar fi să aleg acum un singur ruj din drugstore pe care mi l-aș dori, cu siguranță ar fi acesta. Mai am un Matte Balm de la Revlon și îmi place la nebunie, dar nuanța Unapologetic mă obsedează și mi-o doresc foarte mult. Nu cred că am vreo nuanță asemănătoare în colecție. 

Real Techniques Bold Metals Collection. Nu în ultimul rând, îmi doresc câteva pensule din colecția Bold Metals de la RT. Nu sunt cele mai ieftine, dar se vând tot în magazinele de tip drugstore, așa că pot fi incluse. Îmi plac foarte mult pensulele Real Techniques din colecțiile normale și sunt tare curioasă cum sunt și acestea, mai ales că au un look foarte drăguț. Îmi doresc să testez în special: 200 oval shadow și 301 flat contour.


Acestea sunt produsele pe care mi le doresc cu disperare în momentul de față. Sunt curioasă câte produse de pe listă voi bifa până la sfârșitul anului. Probabil voi reveni cu un update atunci pentru ambele liste de dorințe. 

Voi ce vă doriți foarte mult să testați?
Avem dorințe comune?

9 comments:

  1. Lash Sensational si blush-ul Rose Gold sunt MUST! Go get them now!:)) Fondul de ten L'oreal e si pe lista mea, dar pana ajunge la noi ...Sa nu mai zic de fardurile Makeup Geek pe care mi le doresc cu disperare. aM SI EU UN FDT Covergirl pe lista, Ready Set Gorgeous. A zis Ra ca incearca sa mi-l aduca saptamana asta cand vine in tara! Sunt taaaareee curioasa! Aaa, Milk am avut, dar nu m-a dat pe spate atat de mult pe cat speram. Poate pentru ca e mai bun la machiaje colorate, iar eu deja nu prea mai faceam asa ceva! Sper sa bifezi cat mai multe.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, Milk e potrivit la machiaje colorate. Eu am văzut multe tutoriale în care era folosit și făcea ce aș vrea și eu să facă, deci slabe șanse să fiu dezamăgită :D

      Delete
  2. nu mi-a placut infallible matte, sta aruncat si nici lash sensation. pentru mine nu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ouch, sper să mă împac cu ele... :(

      Delete
  3. Haha avem o gramada de produse in comun pe wishlist! Eu as vrea de la Asor un astfel de creion pentru buze, ma atrage forma.

    Pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, să știi că e o plăcere să folosești astfel de creioane. PE cele de la Astor nu le-am văzut. Pupici!

      Delete
  4. Așa cum a zis și Deena, Lash Sensational și Rose Gold trebuie neapărat bifate! :D Eu le iubesc pe ambele!
    Jumbo Nyx Milk și blush-ul Creme Puff sunt și la mine pe wishlist. Mă oftic că prima oară am ales altă nuanță la creionul jumbo, că nu e cine știe ce, merge ca bază la prea puține farduri. Mă cam tentează și noile pensule RT, cu prima ocazie cred că o să iau și una din colecția asta.
    Să le bifezi cât mai curând pe toate!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc, Miha, sper să îți îndeplinești și tu toate dorințele legate de produsele de makeup. :*

      Delete
  5. Ce bine arata fardurile, sunt superbe culorile ♥

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...