Saturday 28 June 2014

NOTD - Oja texturată | Golden Rose Holiday 81

Știu că ojele texturate nu mai înseamnă nicio noutate pentru multe dintre voi, dar atunci când au apărut m-au intrigat foarte tare și nu am vrut să le dau nicio șansă. Cum adică, eu mă chinuiam uneori să obțin o aplicare cât mai netedă și uniformă a ojei pe unghii, iar pe piață apăreau direct oje ”cu bulbuci”? :)) Așa am gândit până de curând când am văzut o manichiură foarte elegantă făcută cu o astfel de ojă și mi-am schimbat radical părerea. Așa că am fost la un magazin care vinde oje Golden Rose, am căutat gama Holiday, cea cu oje texturate și am ales, evident, cea mai turbată culoare. Un verde aprins care îmi unge sufletul. Parcă are  intensitate diferită în funcție de lumină și veți vedea acest lucru în pozele de mai jos, care ba au fost făcute în cameră, ba  pe balcon. Conține particule strălucitoare argintii, dar acestea sunt vizibile doar dacă ne uităm de aproape la unghii. Sunt foarte discrete.
 Pe mine m-a costat 15,50 lei, dar observ că pe site-urile care comercializează produse GR o puteți găsi la 13,50 lei. 
Pe instrucțiunile de pe sticluță scrie că trebuie să aplicam 2-3 straturi pentru a obține efectul dorit. Eu am aplicat doar 2. Oja se întinde foarte frumos, se usucă destul de repede și abia atunci apare acel efect nisipos.  După cum se simte pe unghii sunt sigură că o să reziste multe zile pe unghii fără să se ciobească. Cu astfel de detalii, inclusiv în legătură cu înlăturatul ei de pe unghii voi reveni în alte postări pentru că presimt că voi mai vorbi despre oja texturată o perioadă, abia mi-am făcut încălzirea. Mai vreau și alte culori acum. 
Am făcut un test și am aplicat și un lac incolor să văd dacă îi schimbă efectul. Doar ultimele două poze sunt cu lac deasupra. După cum se vede, efectul nisipos nu dispare, doar este puțin blurat.
Am folosit:
Oja Golden Rose Holiday 81
Top Coat Farmec 200















Și cu top coat. Personal, le prefer fără. :)



Voi ați încercat ojele texturate? Vă place efectul?

16 comments:

  1. Inca nu am incercat ojele texturate dar sunt pe listuta mea. Imi place mult culoarea aceasta si chiar ti se potriveste; mai ales in contrast cu roscatul aprins al parului tau...o minune <3. Golden Rose au produse foarte bune si chiar ieftine, de exemplu am dat pe un ruj trandafiriu 10 lei si rezista foarte bine pe buze si in plus atunci cand ma sterg pe buze tot mai ramane imprimat. La un asemenea pret si se par chiar foarte bune!! Revenind, desigur ca imi voi cumpara oje de acest gen, poate chiar culoarea pe care o ai tu... eu cred ca suntem cam la fel, mai rebele :D si mai indraznete. Zi tu daca nu e asa :)). P.S: Imi plac maxim inele tale, ti le fur candva? :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Așa, GR are multe produse bune. Nu știu, eu nu mă simt foarte rebelă. Nu cât aș vrea. :))
      Bine că mi-ai zis de inele, să le țin bine ascunse.. :)) :*

      Delete
  2. un neon superb. eu am pe roz, imi place , arata bine si f rezistenta!

    ReplyDelete
  3. Eu am pe albastru, dar tu esti foarte indrazneata! Te pup
    www.bysunshine.com

    ReplyDelete
    Replies
    1. E doar ojă, nu trebuie prea mult tupeu. :) :*

      Delete
  4. Eu am un 59. De fapt mama are, ca mie mi-a trecut de mult timp obsesia pentru nisipoase. :D Al meu e un rosu inchis cu sclipici auriu. E superba mai ales in soare. Dar mi se pare mai potrivita pentru iarna nuanta aia.
    E faina culoarea ta, destul de curajoasa. :P Eu sunt mai conservatoare de felul meu. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, eu eu sunt mai înceată, dacă abia le-am descoperit acum îmi fac de cap cu ele. :))

      Delete
  5. Nici pe mine nu m-au atras la început... asta până am pus mâna pe prima! :))
    Culoarea pe care ai ales-o e bestială! Nici în variantă de ojă „normală” n-am niciuna așa și cred că ar trebui să iau măsuri. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, da, se vede tare bine pe unghii. :)

      Delete
  6. Replies
    1. Și mie îmi place tare mult! Încă o am pe unghii. :)

      Delete
  7. Nu arata rau deloc. O sa imi iau si eu daca le vad. Cum reusesti sa iti pastrezi unghiile intregi? La mine mereu se rup ori le rod, nu apuca sa creasca prea mult. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu nu mi le-am ros niciodată, nu suport senzația. Dar pe mine mă oftică că le aveam foarte lungi acum câțiva ani, acum de când sunt fată de casă și mai spăl vase mi se rup și mie des și nu apucă să crească cât aș vrea. :))
      Folosește Farmec cu vitamina B5, e un tratament foarte bun pentru unghii. Eu nu am răbdare cu el acum, nu rezist să nu-mi dau unghiile cu ojă. :D

      Delete
    2. Eu de obicei le tai si aplic unghii cu gel. Mai am apucaturi, le las sa creasca si cum spui si tu, se rup cand spal vase, cand fac anumite activitati si apoi daca vad ca se rup incep sa le rod, parca-s soarec!

      Delete
  8. E frumoasa foccc. :D
    Iubesc texturatele si le port mereu. :D
    Pupici

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...