Sunday 2 March 2014

Favoritele lunii februarie

Ce repede a trecut luna februarie... Iubesc luna asta pentru că e luna în care m-am născut şi îmi place să mă gândesc uneori că a fost pusă în calendar special pentru mine, as nasty as it may sound! Ziua mea e pe la mijlocul lunii, aşa că în prima jumătate mă pregătesc pentru marea zi, iar în a doua jumatate, meditez la cât de frumoasă a fost respectiva zi. Apoi vine 1 martie şi  încheie totul, deja ne gândim la primăvară.
Am avut câteva favorite, deşi nu m-am machiat foarte mult, mai ales în a doua jumătate a lunii.

Real Techniques Miracle Sponge Complexion.Nici nu ştiu sigur dacă luna trecută faţa mea s-a întâlnit cu vreo pensulă pentru fond de ten. Am profitat la maxim de bureţelul minune şi pot spune că îl iubesc mai mult ca niciodată. fondul de ten şi anticearcănul se aplică impecabil cu el, lasă un aspect foarte sănătos şi natural şi parcă e mult mai plăcut să îţi "mângâi" faţa cu un burete umed, decât este cu o pensulă. Îl am din toamna anului trecut, parcă, şi îl spăl de fiecare dată înainte de a-l folosi şi nu mi s-a rupt până acum. Sunt foarte mulţumită de acest bureţel şi vi-l recomand cu căldură, nici nu este foarte scump. Vreo 30 de lei. (În Ro îl puteţi comanda de pe www.makeup-shop.ro)

Rimmel London Glam'Eyes Quad Eye Shadow 023 Beauty Spells. Cred că aceasta a fost prima mea trusă de farduri de la Rimmel, nu ştiu dacă am mai încercat vreun fard de la ei până acum, nu cred... Şi trebuie să recunosc că la început am fost foarte dezamăgită de pigmentaţie. Pierdeam foarte mult timp până reuşeam să ajung la o culoare decentă pe pleoape. Şi ştiti ce? Tocmai acesta este farmecul acestui quad. Îmi plac la nebunie nuanţele din stânga şi dreapta, acele lilauri prăfuite. Peste o bază cremoasă se văd imediat pe pleoape şi sunt perfecte pentru machiajul de zi, pentru că pot purta culoare, şi în acelaşi timp să am un machiaj neutru. Love, love!!


A fost o perioadă destul de lungă în care renunţasem la creioanele contur pentru buze, dar luna trecută le-am redescoperit. 
Rimmel London Lasting Finish 1000 Kisses, Cappuccino - mi se pare nuanţa perfectă de nude pe care o pot combina cu absolut orice ruj. Îl folosesc mai ales cu rujuri mai deschise, pentru a mări optic buzele. Îl aplic uşor în afara conturului buzelor, fără să apăs. Efectul e minunat. 
AVON Ultra Glimmerstick, Pink Bouquet. Se potriveşte la aproape orice nuanţă de ruj roz pe care o am, şi îl folosesc în special atunci când vreau să intensific nuanţa rujului. Good stuff.


MAC Show Orchid. L-am primit de ziua mea şi am fost în extaz. Era una dintre nuanţele de la MAC pe care mi-o doream de foarte mult timp. Este exact genul de culoare cu care îmi stă cel mai bine pe buze, ca să nu mai spun ca e un ruj foarte rezistent şi cremos. Am profitat cât am putut de mult de el luna februarie.

Revlon Lip Butter, Lollipop. Mai am din el exact cât se mai vede în poză. e o bunăciune de ruj-balsam şi a fost în permanenţă în geanta mea, mai ales în acea perioadă foarte rece a lunii când buzele mi se uscau foarte repede cu un ruj obişnuit. Trebuie să-mi iau şi alte culori din această gamă, eu nu ştiu de ce tot amân. Ah,da, sunt destul de scumpe. Revlon, Revlon, you naughty brand...

Golden Rose, Jolly Jewells, 103. Am impresia că am mai inclus-o într-o lună la favorite, nu mai ştiu. O iubesc, vine bine peste orice bază şi chiar ca atare şi nici nu are nevoie de top coat, cum au alte glittere care agaţă dacă nu le "sigilezi". Am postat ieri un NOTD în care este vedetă şi am explica acolo cum am purtat-o toată lună. Puteţi vedea şi poze cu ea pe unghii aici.

Charles Worthington Salon at Home, Strength & Repair. Mi-am mai exprimat dragostea pentru produsele acestui tip şi nu insist pentru că nu se găsesc şi în România. Pe scurt, masca asta e bestială, efectul e vizibil şi ce-mi place la nebunie la ea, este faptul că se poate aplica până la rădăcină, spre deosebire de alte măşti pe care e safe să le foloseşti doar pe lungimea părului.

Dove Nourishing Oil Care Leave-in Conditioning & Care Spray. Pe scurt, un balsam leave-in sub formă de spray. Foarte, foarte bun. Îmi lăsasem tubul în România atunci când am venit în Anglia pentru că ştiam că oricum îl pot procura de aici şi aveam destule în bagaj. Vă spun, până am reuşit să-mi cumpăr altul i-am simţit lipsa. Eu îmi spăl părul doar de 2 ori pe săptămână, pentru că roşul iese imediat la spălat, aşa că nevoia de hrănire şi hidratare a acestuia între spălări este mare, deci un balsam leave-in e vital! După cum am mai spus şi cu alte ocazii, acesta de la Dove nu cred că se găseşte în Ro, în schimb găsiţi de la Gliss exact acelaşi tip de produs.

L'oreal Elseve Total Repair Extreme Double-Serum S.O.S. Mititelul ăsta mi-a fost foarte drag, deşi relaţia noastră a fost foarte scurtă. Am un review complet al lui aici, dacă sunteţi interesate.

Sephora Express Dry Shampoo. Nu am ce să-i reproşez, face tot ce ar trebui să facă un şampon uscat, ca la carte. Chiar am rămas plăcut impresionată şi îl recomand tuturor. 

Mi-ar fi plăcut să includ şi o carte, doar că nimic din ce am citit în ultima lună nu m-a dat pe spate şi nu pot să recomand cu căldură, aşa că las pe luna viitoare.
Dar cu siguranţă florile trebuie să intre în topul lunii trecute. Am primit foarte, foarte multe flori, iar dacă mă urmăriţi pe Instagram le-aţi şi văzut de-a lungul lunii. Iubesc florile şi ceilalţi iubesc să mi le ofere, aşa că nu-mi lipsesc niciodată din cel puţin o vază. Hi,hi! Să aveţi o primăvară cu multe flori!


Voi ce favorite aţi avut luna trecută?

8 comments:

  1. Vaai ce flori superbe! La multi ani pt luna trecuta!
    Ma bucur ca ne poti recomanda si produse ieftine nu doar branduri super-mega-expensive :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc frumos!! :* Sigur că recomand şi produse ieftine, sunt o grămadă care îşi fac treaba foarte bine fără să ne lase portofelul gol. :)

      Delete
  2. si eu chiar azi am scris despre preferatele lunii...
    cum arata rujul ala mac, superb de tot, cred ca se asorteaza de minune cu nuanta parului tau!
    si mie imi plac rujurile mac, am unul singur, ma cam impiedic de pret, dar... pun eu mana si pe altele ! :)
    http://www.artliving.ro/preferate-februarie/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, dă bine cu părul, l-am folosit şi în tutorialul de săptămâna trecută. Te înţeleg la faza cu preţul, eu am unul cumpărat şi unul primit, dar le iubesc şi mai vreau!! :)
      Trec acum să văd care au fost şi favoritele tale. :*

      Delete
  3. Sa le folosesti cu placere in continuare.
    Eu sunt mereu atrasa de produse care nu se gasesc in Ro. De aceasta data, Dove mi-a furat inima.
    Era sa uit: ce flori minuanteeeeee. <3 <3
    Pupici

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...