Nu-mi place aspectul părului drept, lipit de cap. La mine! Mie nu mi se poriveşte, altora le stă minunat. Nu am firul foarte subţire, dar am părul drept şi destul de lung, deci sunt "predispusă" la un aspect al părului fără volum. Aşa că vreau să vă arăt ce fac eu pentru a obţine mult râvnitul volum.
Bineînţeles că există mai multe trucuri care să ne ajute, cum ar fi să aplicăm puţină spumă de păr la rădăcini apoi să uscăm părul cu uscătorul ţinând capul în jos, putem tapa părul sau să-l uscăm cu peria rotativă. Dar toate acestea pot afecta structura firului de păr în timp, aşa că nu sunt recomandate mereu.
Eu nu am nevoie decât de o perie de păr şi de şampon uscat.
Mi-am spălat părul ieri şi l-am lăsat să se usuce singurel. Aşa arată părul meu natural. După cum se poate vedea, nu am absolut deloc volum, mai ales în partea de sus. Apropo, vă rog să ignoraţi rădăcinile crescute, dar încă aştept vopseaua minune de pe ebay. Să ne concentrăm la ce e important în acest articol, da? :P
Primul sfat pe care vi-l dau, în cazul în care aveţi cărarea într-o parte. Să zicem că aveţi cărarea pe dreapta. Când staţi în casă, nu o ţineţi pe dreapta, tineţi-o pe stânga sau pe mijloc. Astfel ca înainte de a ieşi în lume, să o faceţi pe partea dreaptă, şi instant părul va avea un pic mai mult volum.
Eu folosesc coada subţire de la o perie, dar şi unghiuţele merg la fel de bine.
Vedeţi? Ceva deja s-a schimbat.
Acum trecem la partea mea preferată. Ridicăm şuviţe de păr şi pulverizăm şampon uscat direct la rădăcină, păstrând distanţa menţionată pe ambalaj. Eu pulverizez sub breton, unde se vede în poză, de-o parte şi de alta a cărării şi puţin la spate. Nu trebuie pulverizat foarte mult, mai ales când părul e proaspăt spălat şi nu prea are ce uleiuri să absoarbă.
Acum vom arăta ca şi cum cineva ne-ar fi turnat făină albă la rădăcini. E normal, aşa trebuie să se întâmple, do not panic!!
Masăm bine, bine părul, pentru a fi sigure că acel praf este absorbit. Masăm, masăm...
...masăm, masăm, masăm!
După vom arăta ca nişte nebune, dar nu contează, reparăm şi asta. Important e să vă asiguraţi că nu a mai rămas niciun fir de praf alb. Dacă observaţi şuviţe sau zone albe, mai masaţi puţin.
Pentru a îmblânzi cât de cât aspectul rebel al părului, pieptănăm, dar doar la suprafaţă, pentru a nu pierde din volumul obţinut.
Şi gata!! Asta a fost tot! Avem volum şi nu a durat mai mult de 3 minute să-l obţinem.
Volumul va rezista toată ziua, doar aveţi grijă să mai infoiaţi părul cu degetele din când în când.
Voi cum obţineţi volum în păr? Veţi încerca metoda mea?
Eu am par cret cu f mult volum... darrr... ma tenteaza samponul uscat pt ca uneori ma enerveaza sa descalcesc parul in timp ce il spal... dar ... din nou dar... cum crezi ca se potriveste un sampon uscat pt par cret, deja predispus genetic la incalcire? :)
ReplyDeleteSi al meu se incurca extraordinar de repede, chiar daca e drept. Cand eram in scoala il tineam numai in coada pt ca se incurca ingrozitor, la tuns cand merg exasperez coafezele pt ca se incurca fara sa ma misc :)) Ma rog, ideea e ca stiu despre ce vorbesti. Şi tot îl recomand. Gandeste-te ca lasa o pelicula de praf pe firul de par si in felul asta il impiedica sa se mai agate de alt fir. Se incurca mai greu, pot spune. Eu spun ca merita incercat, mai ales ca nu e o investite foarte mare, nu prea ai ce pierde. :)
Deleteeu de la klorane am tot vazut sampoane uscate... ai folosit?
Deleteklorane am folosit mult sampoane si balsamuri si ma gandesc ca poate ar fi ok si samponul lor uscat...
Nu am folosit nimic de la Klorane, deci chiar nu ştiu ce să spun... :(
Deleteperia tangle teezer o ador! nu pot fara ea! volumul imi fac mereu, imi place spray ultra volume goldwell, pe par umed dupa spalat.si il tapez zilnic.pup, frumoaso!
ReplyDeleteMie nu mi-a ieşit niciodată faza cu tapatul :( Nu pot şi dacă reuşesc ceva nici nu stă...
DeletePupici!! :)
In primul rand ce par lung si frumos ai :) si eu am avut acest sampon uscat si mi-a placut, mai este o varianta pe albastru care nu mi-a placut mai deloc. Iar peria Tangle Teezer e senzationala cu parul :) Util articolul :)
ReplyDeleteMs mult, Macy, mă bucur că-ţi place articolul. :X Şi ms pentru aprecieri :) Eu sunt fan Batiste, dar am vrut să folosesc un produs care se găseşte în Ro pentru tutorial, iar ăsta chiar e bun. :*
DeleteWow!Cea mai superba culoare a parului ever :x!Eu folosesc sampon pentru volum si imi usuc parul cu tinand capul in jos,dar sigur voi incerca si varianta ta :).
ReplyDeleteP.S:Esti superba :*
Aww, ce drăguţă eşti... Am roşit, ms muult:* Sper s-o încerci, sigur o să-ţi placă! :*
DeleteAh...cat am iubit acel sampon uscat! Era singurul care se gasea in Romania si era ok. Acum i-au schimbat ambalajul si ingredientele, concentratia ...nu stiu exact dar nu mai e ce a fost... :(
ReplyDeleteSi eu procedez exact la fel cu o singura exceptie: cand raman acasa nu imi schimb pozitionarea cararii. De acum inainte o voi face, am invatat ceva nou.. :D
Pupici
S-o faci, chiar şi după ce-ţi speli părul poţi să faci cărarea pe altă parte. Nu-mi vine să cred că nu se mai gă seşte acest şampon în formula asta, eu îl folosisem în tutorial tocmai pentru că ştiam că vi-l puteţi procura :( offf
Delete:*
Nu stiu de ce pana acum nu mi-am achizitionat un sampon uscat, cand si eu am aceeasi problema ca a ta. Rusine mie! Pupici :*
ReplyDeleteNeapărat să o faci!! :*
DeleteNu vreau sa intelegi gresit :))...dar cred ca m-am indragostit...de parul tau!!! Arata bestial. Acum imi vine sa ma trag de par sa imi creasca mai repede. Cat despre samponul uscat, am si eu unul, ma ajuta mult, mai ales ca am si eu par rosu.
ReplyDeleteAh, m-am speriat după primele cuvinte...îndrăgosteala e de bine mereu :))
DeleteNu trage de păr, lasă-l în legea lui, creşte el!! :))
Trăiască roşcatele! :D
M ar fi interesat sa aflu pareri despre sampoanele uscate de la Tigi, Kerastasse, Loreal, Klorane,Matrix..Nu a folosit nimeni aceste sampoane??
ReplyDeleteDin păcate eu nu te pot ajuta... :(
DeleteEsti o papusica si ai niste sfaturi super super, am sa te urmaresc mereu, abia te-am descoperit.
ReplyDeletehttp://beautyandmakeupspot.blogspot.ro/
Mulțumesc frumos!! :*
DeleteLa ce pretenții este acest șampon uscat??
ReplyDelete”Pretenții” sau ”preț”??
DeleteCe funny e sedinta foto. :P Pentru mai mult volum, eu recomand o mască de păr cu ulei de argan şi iaurt: http://grijapentrupar.blogspot.ro/2016/04/o-masca-ce-ofera-parului-mai-mult-volum.html
ReplyDelete