Am în plan acest articol de mai bine de-o lună, dar de fiecare dată când vreau să fac o poză specială în care părul meu să fie vedeta (că doar despre asta este vorba aici), nu-mi iese. Din diferite motive. Așa că am zis s-o las baltă. Mi-ați văzut părul de enșpe mii de ori, știți cum arată, s-o lăsăm așa. :)) Iar dacă sunteți cititori noi, vă puteți uita chiar la articolul precedent și îl veți vedea în toată splendoarea.
De când am ales să fiu roșcată mi-am tot decolorat părul, dar am avut mereu grijă la anumite aspecte pentru a nu-l distruge. Mai jos vreau să vă vorbesc despre câteva mici trucuri care mă ajută să am un păr sănătos și frumos.
Trucurile și sfaturile pe care le voi împărtăși cu voi astăzi sunt cele pe care eu le folosesc cu regularitate, nu ponturi auzite în stânga și-n dreapta despre care nu știu dacă funcționează sau nu.
- Dacă aveți părul mediu spre lung, nu dormiți cu el liber! Firele se freacă de pernă și astfel li se strică structura și ajungeți să aveți fire despicate. Eu îl prind pe tot într-un coc și așa dorm.
- Chiar dacă doriți să vă lăsați părul să crească, nu renunțați la a-i tăia vârfurile periodic. Măcar o dată la două luni mergeți la coafor și cereți să vă taie vărfurile fără a vă lua din lungimea părului.
- Am sacrificat multe elastice de păr la viața mea. Dacă îmi prind părul într-o coadă de cal și la sfârșitul zilei elasticul opune rezistență și încearcă să tragă după el și fire de păr, îl tai! :D Încercați și voi!
- O dată la câteva săptămâni, înainte de culcare, aplicați ulei de cocos de la rădăcini până la vârfuri, strângeți părul într-un coc, înveliți-l cu un prosop și dormiți cu el așa. A doua zi după ce părul va fi spălat și uscat va arăta și se va simți mult mai sănătos și plin de viață.
- Nu vă spălați părul foarte des pentru că produsele pentru păr sunt destul de agresive cu el și spălându-l foarte des, îl ”dezbrăcați” de uleiurile care îl ajută să fie sănătos și frumos. Lăsați să treacă măcar două zile între spălări.
- Pentru ca balsamul/masca de păr să-și facă mai bine efectul, e indicat să fie folosit/ă înainte de șampon. Dacă folosiți un șampon mai agresiv, puteți folosi balsamul/masca atât înainte de șamponare, cât și după. Veți fi suprinse de cât de moale și hidratat vă veți simți părul după.
- În momentul în care vă clătiți părul nu folosiți apă foarte fierbinte. Cu cât e mai rece, cu atât părul va străluci mai frumos când se va usca.
- Nu frecați părul cu prosopul când e ud! E cea mai mare greșeală și cea mai sigură cale de a distruge firul de păr.
- Folosiți mereu un ulei pentru vârfuri. De asemenea, balsamurile leave in sunt foarte bune pentru a menține hidratarea părului între spălări.
- Nu-l pieptănați când e ud decât dacă aveți o perie specială sau una foarte blândă. (Dacă aveți părul lung vă recomand să investiți într-o perie Tangle Teezer. Descurcă părul mai bine și mai repede ca oricare altă perie.)
- Pieptănați-l mereu de la vărfuri spre rădăcină, urcând treptat, pe măsură ce nodurile dispar. Când am noduri încăpățânate, eu nu încerc să le descurc cu peria, ci cu degetele. Durează mai mult, dar măcar nu-mi distrug părul.
- Evitați să vă vopsiți părul foarte des. Folosiți nuanțatoare pentru a vă reîmprospăta culoarea între vopsiri.
- Nu exagerați cu căldura pe păr. Folosiți uscătorul de păr, placa sau ondulatorul când chiar e nevoie, nu doar de fițe. Contează enorm. Și nu uitați de spray-ul protector!
- Beți multă apă!
Ce alte trucuri pentru un păr sănătos mai aveți?