Showing posts with label produse ieftine. Show all posts
Showing posts with label produse ieftine. Show all posts

Monday, 4 May 2015

Un wishlist ”ieftin”

M-am gândit că ar fi bine să începem săptămâna cu un  articol ușurel, un wishlist. Cel pe care l-am făcut în ianuarie cu produse high end a primit un răspuns foarte bun, așa că astăzi vine rândul celui cu produse mai ieftine, de tip drugstore. Să știți că și de data aceasta mi-a fost greu să aleg doar câteva produse, pentru că mi-am dat seama că de la fiecare brand îmi doresc cel puțin un lucru. Totuși am reușit să selectez doar câteva, doar acele produse pe care le vreau neapărat și cât mai repede.

Maybelline  Lash Sensational. Cred că acesta va fi și primul produs din listă pe care îl voi cumpăra. Chestia amuzantă este că primul review pe care l-am citit despre acest rimel a fost unul negativ. Apoi au început să apară o avalanșă de review-uri pozitive, iar eu sunt prea curioasă, trebuie neapărat să-l încerc!

NYX Jumbo Eye Pencil - Milk. Nici mie nu-mi vine să cred că ÎNCĂ nu am acest produs în colecția mea. Dar nici acesta nu o să-mi mai lipsească pentru mult timp, pentru că în lunile calde îmi place să port farduri cât mai colorate, iar acesta va fi o bază perfectă pentru ele. 

Sleek Shimmer Blush - Rose Gold. Nu am niciun blush asemănător în colecție, dar sunt sigură că această nuanță mi s-a potrivi foarte bine. Mai am un blush Sleek și îmi place la nebunie, calitatea e foarte bună, așa că de abia aștept să pun gheruțele și pe acesta.

Max Factor Creme Puff Blush. Sinceră să fiu, nu îmi doresc o anumită culoare, vreau doar să încerc măcar unul dintre aceste blush-uri pentru că am auzit numai lucruri bune despre ele. 

Cover Girl Outlast Stay Fabulous 3 in 1. Un fond de ten foarte lăudat de persoanele cu ten gras. Sunt curioasă să aflu dacă este într-adevăr chiar atât de bun. Din păcate e cam greu de obținut în Europa, dar din câte știu eu Max Factor este echivalentul Cover Girl-ului din USA, așa că probabil până să apuc să-l încerc pe acesta, îi voi testa corespondentul din Europa, și anume Max Factor Face Finity all Day Flawless 3 in 1.

L`Oreal Infallible Pro-Matte 24 Hr. Un alt fond de ten nou apărut care face ravagii printre fetele cu ten gras în mod special. Am fost pe punctul de a mi-l cumpăra înainte să vin în Ro, ba chiar l-am pus în coș, dar pe ultima sută de metri m-am răzgândit pentru că pur și simplu nu mă puteam hotărî asupra nuanței. Apoi am vrut să mi-l iau din aeroport, dar după cum bine știți povestea, nu am mai avut timp. Așa că primul lucru pe care mi-l cumpăr când mă întorc în UK este acest fond de ten.


Makeup Geek Eyeshadow. Nu puteam să nu includ și niște farduri. Îmi doresc tare mult să testez niște farduri Makeup Geek, sunt foarte lăudate și comparate cu cele de la MAC, doar că mai ieftine. 

Revlon Colorburst Matte Balm - Unapologetic. Îmi doresc foarte multe rujuri, de fapt, mi le doresc pe toate. :)) Dar dacă ar fi să aleg acum un singur ruj din drugstore pe care mi l-aș dori, cu siguranță ar fi acesta. Mai am un Matte Balm de la Revlon și îmi place la nebunie, dar nuanța Unapologetic mă obsedează și mi-o doresc foarte mult. Nu cred că am vreo nuanță asemănătoare în colecție. 

Real Techniques Bold Metals Collection. Nu în ultimul rând, îmi doresc câteva pensule din colecția Bold Metals de la RT. Nu sunt cele mai ieftine, dar se vând tot în magazinele de tip drugstore, așa că pot fi incluse. Îmi plac foarte mult pensulele Real Techniques din colecțiile normale și sunt tare curioasă cum sunt și acestea, mai ales că au un look foarte drăguț. Îmi doresc să testez în special: 200 oval shadow și 301 flat contour.


Acestea sunt produsele pe care mi le doresc cu disperare în momentul de față. Sunt curioasă câte produse de pe listă voi bifa până la sfârșitul anului. Probabil voi reveni cu un update atunci pentru ambele liste de dorințe. 

Voi ce vă doriți foarte mult să testați?
Avem dorințe comune?

Wednesday, 29 April 2015

I love drugstore makeup tag

Am fost nominalizată acum câteva săptămâni să fac această leapșă, dar am fost ferm convinsă că am mai făcut-o. Uitându-mă în arhiva blogului meu am constatat că de fapt făcusem o altă leapșă asemănătoare, și anume Cinderella tag. Așa că am undă verde să răspund întrebărilor din I love drugstore makeup tag.
Dacă nu știți la ce se referă termenul ”drugstore” o să vă spun că este vorba despre produsele de machiaj care în alte țări se găsesc și în farmacii, produse care sunt mai ieftine decât marile brand-uri, cum ar fi Chanel, Lancome, Estee Lauder etc.


1. What is your favorite drugstore makeup brand overall?
Prima dată m-am gândit la Rimmel, apoi mi-am dat seama că L`Oreal îmi place și mai mult. Îmi place fondul de ten True Match la nebunie, pudra minerală, Îmi plac fardurile și rimelurile... Deci, da, L`Oreal for me!

2. What are your favorite face, cheek and lip products?
Pentru față câștigă de data aceasta Revlon Colorstay, deși în Cinderella tag am ales True Match de la L`Oreal. Pentru obraji voi alege blush-ul în nuanța Peach Melba de la Natural Collection. Pentru buze mi-e imposibil să aleg doar unul, îmi plac rujurile de la Revlon, Maybelline, Rimmel, dar și MUA sau e.l.f.

3. Least favorite product?
E atât de greu să menționez un singur produs la acest punct... De-a lungul timpului am încercat foarte multe produse care m-au dezamăgit, multe dintre ele drugstore. Am 3 articole deja scrise despe produsele pe care le-am încercat și pe care nu le-aș recomanda, iar încă unul va urma de îndată ce mă întorc în Anglia și mă ”reunesc” cu restul colecției. Până atunci puteți citi despre celalalte dezamăgiri aici, aici și aici.

4. What is the best makeup bargain?
Sunt mai multe, dar aleg e.l.f. Eye Primer pe care l-am tot recumpărat.

5. What is your favorite underdog product?
Cred că e.l.f. Eyebrow Kit. Iubesc kit-ul acesta și nu aud vorbindu-se despre el atât de des cât ar trebui.

6. A drugstore product that is overpriced.
Ca să fiu sinceră, deși le iubesc, cam toate produsele L`Oreal sunt mai scumpe decât ar trebui. Pot include aici și produsele Revlon sau Bourjois.

7. Show your best drugstore dupes
Makeup Revolution London Redemption Palette Iconic 2 este un dupe perfect după Urban Decay NAKED 2.

8. Drugstore product that isn`t worth the hype?
L`Oreal False Lash Flutter  Midnight Blacks. E bunicică, dar nu extraordinară cum o laudă alții. I-am făcut un review aici.


Voi cum ați fi răspuns întrebărilor de mai sus?



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...