Showing posts with label cum sa obtii volum. Show all posts
Showing posts with label cum sa obtii volum. Show all posts

Wednesday, 5 March 2014

Cum să dai volum părului în 3 minute

Nu-mi place aspectul părului drept, lipit de cap. La mine! Mie nu mi se poriveşte, altora le stă minunat. Nu am firul foarte subţire, dar am  părul drept şi destul de lung, deci sunt "predispusă" la un aspect al părului fără volum. Aşa că vreau să vă arăt ce fac eu pentru a obţine mult râvnitul volum. 
Bineînţeles că există mai multe trucuri care să ne ajute, cum ar fi să aplicăm puţină spumă de păr la rădăcini apoi să uscăm părul cu uscătorul ţinând capul în jos, putem tapa părul sau să-l uscăm cu peria rotativă. Dar toate acestea pot afecta structura firului de păr în timp, aşa că nu sunt recomandate mereu. 
Eu nu am nevoie decât de o perie de păr şi de şampon uscat.

Mi-am spălat părul ieri şi l-am lăsat să se usuce singurel. Aşa arată părul meu natural. După cum se poate vedea, nu am absolut deloc volum, mai ales în partea de sus. Apropo, vă rog să ignoraţi rădăcinile crescute, dar încă aştept vopseaua minune de pe ebay. Să ne concentrăm la ce e important în acest articol, da? :P

Primul sfat pe care vi-l dau, în cazul în care aveţi cărarea într-o parte. Să zicem că aveţi cărarea pe dreapta. Când staţi în casă, nu o ţineţi pe dreapta, tineţi-o pe stânga sau pe mijloc. Astfel ca înainte de a ieşi în lume, să o faceţi pe partea dreaptă, şi instant părul va avea un pic mai mult volum.
Eu folosesc coada subţire de la o perie, dar şi unghiuţele merg la fel de bine.

Vedeţi? Ceva deja s-a schimbat.

Acum trecem la partea mea preferată. Ridicăm şuviţe de păr şi pulverizăm şampon uscat direct la rădăcină, păstrând distanţa menţionată pe ambalaj. Eu pulverizez sub breton, unde se vede în poză, de-o parte şi de alta a cărării şi puţin la spate. Nu trebuie pulverizat foarte mult, mai ales când părul e proaspăt spălat şi nu prea are ce uleiuri să absoarbă.

Acum vom arăta ca şi cum cineva ne-ar fi turnat făină albă la rădăcini. E normal, aşa trebuie să se întâmple, do not panic!!

Masăm bine, bine părul, pentru a fi sigure că acel praf este absorbit. Masăm, masăm...

...masăm, masăm, masăm!

După vom arăta ca nişte nebune, dar nu contează, reparăm şi asta. Important e să vă asiguraţi că nu a mai rămas niciun fir de praf alb. Dacă observaţi şuviţe sau zone albe, mai masaţi puţin.

Pentru a îmblânzi cât de cât aspectul rebel al părului, pieptănăm, dar doar la suprafaţă, pentru a nu pierde din volumul obţinut.

Şi gata!! Asta a fost tot! Avem volum şi nu a durat mai mult de 3 minute să-l obţinem.


Volumul va rezista toată ziua, doar aveţi grijă să mai infoiaţi părul cu degetele din când în când. 


Voi cum obţineţi volum în păr? Veţi încerca metoda mea?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...