Showing posts with label apa micelara. Show all posts
Showing posts with label apa micelara. Show all posts

Monday, 27 October 2014

Produse terminate #8

    A venit vremea să vă vorbesc despre produsele pe care le-am consumat în ultima perioadă. Nu sunt foarte multe produse, și mai ales, nu sunt multe produse pe care nu le-ați mai văzut pe blogul meu, dar deja nu mai suportam să văd recipientele goale, trebuia să scap de ele.

  Voi începe cu cele pe care le-ați văzut deja de foarte multe ori în articolele în care vă vorbesc despre ce am mai consumat. Iar dacă tot apar în astfel de articole, înseamnă că le iubesc și că le recumpăr, deci nu voi insista prea mult asupra lor, doar le voi menționa și unde va fi cazul, voi face trimitere către review-ul de care au beneficiat.


Apă micelară L`Oreal Paris. Găsiți un review în care o compar cu cea de la Garnier AICI.
e.l.f. Eye Primer
L`Oreal PAris Triple Active Anti-Shine. Review AICI.
Benefit Porefessional


Charles Worthington Strength & Repair Longer & Stronger Hair Masque
Batiste Dry Shampoo. Review în comparație cu alte șampoane uscate AICI.


Original Source Lemon & Tea Tree Shower Gel
Crazy Color Fire semi-permanent hair dye
Majicontrast Red - despre ultimele două găsiți informații în articolul în care vă vorbesc despre produsele folosite pentru a obține părul roșu (AICI)


În continuare produsele care nu au mai apărut în articolele despre produsele terminate.

La Roche Posay Effaclar Mat - Încă de la început nu m-am înțeles bine cu această cremă matifiantă, am și inclus-o într-un articol cu produse dezamăgitoare. Nu mi-a plăcut pentru că nu matifia deloc, dimpotrivă. Era prea grasă pentru tenul meu. Din nu știu ce motiv nu am aruncat-o imediat, iar acum câteva săptămâni am dat de ea printr-un sertar și am zis să-i mai dau o șansă. Părea să ne înțelegem mai bine, nu-mi mai lăsa filtru gras pe față, însă mi-a iritat teribil zona din jurul nasului și a gurii. Pur și simplu simțeam acele zone arse, mă usuturau și mă mâncau în același timp. Imediat ce am încetat să mai folosesc această cremă, tenul meu și-a revenit la normal.
Estee Lauder Advanced Night Repair - tare mult am mai iubit acest ser. Tenul meu s-a simțit foarte răsfățat cât am folosit acest produs. Puteți citi un review complet al său AICI. A fost și spornic, l-am folosit seară de seară din aprilie până în septembrie. Din păcate imediat ce am încetat să-l mai
folosesc tenul meu a luat-o razna. I-a luat ceva timp să se obișnuiască cu lipsa acestui ser, mai ales având în vedere că nu l-am înlocuit cu altul. Dacă ar fi să-i reproșez ceva, m-aș lega de prețul destul de mare, dar justificat, ce-i drept.


Soap & Glory Hand Maid Hand Cleansing Gel - Mi-a plăcut foarte mult mirosul său și faptul că intră imediat în piele. Cu siguranță îl voi recumpăra, dar nu imediat pentru că vreau să mai încerc și alte arome de la alte firme. Mă plictisesc repede de un parfum puternic, iar acest gel chiar m-a ținut luni bune și simt nevoia de o schimbare.
Astor SKINMATCH Concealer - Cu rușine recunosc faptul că v-am promis un review la acest produs atunci când vi l-am arătat într-o rubrică One day, One hour. Din păcate am tot amânat și s-a terminat când mă așteptam mai puțin, așa că nu m-am mai putut ține de promisiune. Dar vă voi vorbi despre el acum.
  Țin minte că am dat 30 de lei pe el și că am fost plăcut surprinsă încă de la prima aplicare. Acoperă destul de bine zona din jurul ochilor fără să fie nevoie să folosesc prea mult produs. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că se absoarbe imediat, fără  să fie nevoie să masez prea mult zona aceea sensibilă.    Dacă alte anticearcăne lasă zona de sub ochi ușor lipicioasă, acesta o lasă foarte fină, ca și cum aș fi aplicat deja pudră deasupra, FĂRĂ să o usuce. Nu știu exact ce cantitate de produs are, dar mi s-a părut că s-a terminat prea repede. De aceea m-a și luat prin surprindere când am realizat că oricât aș forța, nu mai are cum să iasă produs pentru că... nu mai e! În rest, numai de bine și eu cu siguranță îl voi recumpăra când voi mai avea ocazia.


Ați încercat vreun produs menționat în acest articol? Voi ce produse ați mai consumat în ultima perioadă?

Thursday, 17 July 2014

Produse terminate #6

Nu știu dacă ați observat că eu, cea care mereu făcea articole cu o grămadă de produse consumate, nu am mai publicat un astfel de articol de...vreo 2 luni? Cam așa cred. Să vă explic și de ce. Am tot strâns recipiente goale, și când am aflat că voi veni în România, m-am chinuit să termin ce aveam pentru a nu aduce aici borcanașe și sticluțe cu un sfert din cantitatea de produs rămasă. Pe unele le-am terminat cu câteva zile înainte să vin încoace, dar am zis să mai aștept până îmi fac bagajul pentru că voi mai sorta din produsele pe care le am, la unele urmând să renunț din diferite motive. Zis și făcut! Numai că ultimele zile petrecute în Anglia au fost atât de încărcate, încât nu am avut deloc timp să mă ocup de ce vă spuneam mai sus. Astfel că, în seara de dinaintea zborului, eu abia îmi făceam bagajul. La miezul nopții l-am terminat, în condițiile în care la 4 a.m trebuia să mă trezesc pentru a pleca spre aeroport. Eh, cine mai avea chef la ora aia să pozeze... gunoi? Ziceți și voi! Mai ales ca la lumina becului m-aș fi chinuit o grămadă. Astfel încât, cu multe regrete și suspine, le-am lăsat acolo, urmând ca soțul să le arunce la gunoi. Bietele sticluțe, cum s-au dus ele în tomberon fără a fi fost pozate pentru ultima dată! Sad, sad times... Și cel mai mult mă întristează faptul că aveam o grămadă de produse de machiaj  (și nu numai) pe care le consumasem și despre care voiam să vă vorbesc. Și unii te îndeamnă să-ți trăiești viața fără regrete. Pfft! De parcă ar fi așa ușor! 

Și pentru că povestea de mai sus nu a fost destul de lungă, vin cu alta. Parcă v-am mai spus că eu am descoperit faptul că pe youtube sunt persoane care fac filmulețe beauty & fashion related prin 2012. Până atunci, când mai dădeam peste vreun astfel de video cine știe cum, aveam impresia că e și el aruncat pe youtube la fel ca multe altele. Nu mi-aș imaginat că sunt persoane care au un canal și fac asta cu regularitate. Anyway! Rambling! Abia după vreo câteva luni am început să și intru în mod constant pe blogurile de beauty și să-mi doresc și eu unul. Unde voiam să ajung... tot atunci am dat peste videoclipul unei tipe. Titlul mi-a atras atenția: EMPTIES! What?? Nu înțelegeam de ce cineva ar vorbi despre produsele pe care le-a terminat. Bineînțeles că m-am uitat și m-a fascinat. Nu numai că tipa are un umor exact pe gustul meu, dar ideea în sine mi s-a părut genială. Despre Chelsea de pe chelseawears vorbesc. În cazul în care n-o știți, acesta este cel mai nou videoclip al ei despre produsele consumate. Chiar insist să vă uitați și vă garantez că vă veți abona la canalul ei. Datorită ei am început să fac astfel de articole. Și cu ajutorul ei le fac în continuare. Nu-mi place să le scriu, nu știu de ce. Mi se par plictisitoare.  Dar înainte bag un empties de-al ei și imediat îmi vine cheful. 
Cred că am spus tot ce am avut de spus. Uh! Și acum să trecem la partea nasoală! *chelseawearsinthebackground*



Garnier Pure Active Anti Imprefection Cleansing Gel - Bun tare! De abia aștept să-l recumpăr. La noi nu  l-am văzut, din păcate. Și ce am văzut în magazine de la Garnier nu conținea acid salicilic - principalul ingredient pentru care am iubit acest gel. Curăță foarte bine tenul, controlează secreția de sebum și parcă are și un ușor efect astringent asupra porilor.
Batiste Dry Shampoo -  Cel mai bun șampon uscat. Și cred că această variantă e preferata mea. Nu, nu din cauza ambalajului... Ce oameni!! :P 
Apă micelară L`oreal - Numai cuvinte de laudă, după cum știți. După ce am terminat-o pe asta am rugat-o pe mama să-mi cumpere alta, de la Garnier sau L`oreal, nu conta. Doar e exact același produs. Și mi-a cumpărat de la Garnier (400 ml) și a dat 16 lei. Am rămas șocată! Și cea de la L`oreal (200 ml) e 16 lei. Așa că, fetelor, luați-vă Garnier. Cantitate dublă la același preț.
Anti-Perspirant Bourjois Fleur de Magnolia 48 h - Nu e bun! Nu-mi face față, deși eu chiar nu sunt genul care transpiră excesiv. Să zicem că mă protejează vreo 4 ore, stând nemișcată în fața calculatorului. Dar dacă fac efort, maxim 2. Acum folosesc unul de la Nivea, pentru bărbați (sunt mult mai bune), iar deasupra l-am pulverizat ușor pe acesta ca să acopere mirosul bărbătesc. Așa am reușit să-l termin. 


Mască de păr cu placentă de la Kallos - Refuz să mai vorbesc despre ea. Am lăudat-o deja de prea multe ori! :)) 
Cien Nail Polish Remover - Foarte bun  produsul, dar și sistemul de dozare. Am tot zis că-i fac un review dar n-am mai apucat. Îi fac atunci când îmi mai cumpăr altul. 
Dove Leave-In Conditioner - Îl am în permanență, și mai nou am descoperit că ajută și la descurcarea părului, pe lângă hidratarea pe care o oferă. Dacă aveți ocazia, cumpărați-l!
Majicontrast Red - Vopseaua pentru rădăcinile mele. 


Revlon Colorstay pentru ten mixt/gras - E singurul cu care mă înțeleg în perioada asta călduroasă. Și parcă e mai bun ca niciodată, așa de frumos arată pe piele... Deja mi-am comandat altul de pe 1001cosmetice pentru că e cel mai ieftin acolo. 45 de lei. 45 de lei pentru Colorstay!! Nu știu cât mai ține oferta, dar eu vă sfătuiesc să profitați. Nu găsiți un fond de ten mai bun la prețul ăsta. 
Primer pentru pleoape de la e.l.f. - Iubirea mea mică, nu există zi în care să mă machiez și să nu-l folosesc.
Pudre bronzante e.l.f. Essentials, nuanțele Luminance și Sun Kissed - Deși nu le-am terminat, le arunc pentru că le am de mai bine de 3 ani. Și pentru prețul pe care-l au, mai bine îmi iau altele noi. După cum se vede au fost foarte iubite. Pe Sun Kissed l-am folosit pe post de blush mult timp. Nu prea știam pe atunci ce-i ăla bronzer și la ce se folosește de fapt. :)) Dar îmi plăcea să-l folosesc așa, chiar arăta bine și pe post de blush.
Pe Luminance, evident, l-am folosit pe post de iluminator. Ambele sunt foarte bune, nu-s prăfoase, se întind frumos pe piele. Cred că o să le mai comand.


L`oreal Triple Active Anti-Shine - Sunt deja la a treia cutiuță. Îmi place la nebunie! E lejeră, hidratează și matifiază. I-am făcut un review complet aici
I love... Coconut & Cream bubble bath & shower gel - L-am cumpărat pentru a-l lua cu mine la sală, când fac duș, fiind o cantitate mai ușor de transportat. M-am îndrăgostit de miros. Are un miros bogat, de cocos cu lapte. Ah!! Love it!
Pentru că aveam prea multe oje, m-am apucat de curățenie și am aruncat câteva pentru că erau uscate sau nu erau bune deloc. După ce am făcut pozele, cu o mare satisfacție am aruncat toate recipientele și ambalajele, astfel că habar n-am nuanțele ojelor. 
Gabrini Elegant - În sticluță are sclipici, pe unghie..nu!
Golden Rose Matte Velvet - Foarte mult mi-a plăcut, dar mai aveam foarte puțină și se și uscase.
Farmasi - O ojă destul de bună, păcat că s-a uscat.
Maybelline mini Colorama -  O am de foarte mult timp și am adorat-o. Am ajuns chiar să pun dizolvant în ea pentru că se uscase. Dar gata, și-a dat duhul.
Chissa - Sunt foarte bune ojele astea pentru prețul lor. Cred că de-a lungul timpului am avut toate culorile din gamă.
Miss Sporty - Bunicică, dar se termină imediat.
Brief (cred) - Oribilă! Rezistă o oră pe unghii.

Dacă aveți alte întrebări despre produsele din acest articol, nu ezitați să le puneți. 
Voi ce ați mai consumat în ultimul timp? 











Thursday, 13 March 2014

Produse terminate #4

Nici nu vă imaginaţi cât mi-am dat pese degeţele să nu cumva să mă apuc de articolul ăsta mai repede. Aveam multe produse terminate, iar eu nu suport recipientele goale, chiar dacă stăteau ascunse, într-o cutie. Brrr!! Dar ştiam că mai am vreo 3 pe ducă şi am zis să strâng din dinţi şi am reuşit!!! Yay!

Aşadar, să trec la treabă pentru că am ceva de scris!


Apa micelară L'oreal. Două tuburi date gata. Ştiţi părerea mea despre ea, o iubesc, îşi face mereu treaba, nu am avut nicio problemă cu ea, în afara faptului că se termină foarte repede. Pentru că ştiu că sunteţi foarte interesate de aceste ape micelare, vă invit să citiţi un articol în care o compar pe aceasta cu cea de la Garnier, aici.
L'oreal 15 Second Miracle Oil. I-am simţit lipsa cât am fost în România şi imediat după ce mi s-a terminat, mi-am cumpărat altul. Topeşte machiajul foarte bine, în acele seri în care nu am chef să simt dischetele reci cu apăr micelară pe faţă.
Garnier Pure Active ExfoBrusher. Şi iubirea mea pentru acest produs o ştiţi, am tot vorbit despre el şi în rutina de îngrijire a tenului, şi în alte articole cu produse terminate. Nu o mai lungesc. Reamintesc doar că poate fi procurat şi din România, de pe site-ul aoro.ro, pentru că am aflat şi eu asta abia de curând.
Elmiplant Cremă-Gel Matifiantă. Tare bine m-am mai înţeles cu această cremă şi o recomand dacă aveţi tenul mixt-gras. Menţine tenul mat multe ore, este non comedogenică şi are şi un preţ foarte bun. Ce am putea cere mai mult?


Şampon L'oreal Ever Riche. Un şampon fără sulfaţi, perfect pentru părul meu vopsit. În cazul în care nu ştiaţi, şampoanele cu sulfaţi îndepărtează culoarea de pe păr mult mai repede. Trebuie evitate dacă vreţi să menţineţi cât mai mult culoarea vibrantă a părului nou vopsit. Singura problemă pe care o am cu acest şampon este recipientul. E foarte alunecos şi cu greu scot produs, mai ales când e pe terminate.
L'oreal Elseve Total Repair Extreme (mamă, da' folosesc ceva produse L'oreal, observ...). Am un întreg articol dedicat acestui micuţ, aşa că dacă sunteţi interesate vă invit să-l citiţi aici.
VO5 Give Me Texture. E bun şi nu prea. Oferă textură părului, dar în acelaşi timp îl şi încarcă. Nu ştiu dacă o să-l recumpăr. Îi ador mirosul, însă.
Bells 100% Coconut Oil. L-am folosit de 2 ori. L-am topit şi l-am aplicat pe păr, lăsându-l să acţioneze câteva ore. Nu pot să spun că m-a dat pe spate, nu a făcut miracole cu părul meu, aşa cum se spune că face uleiul de cocos. Nu am observat nicio diferenţă faţă de atunci când folosesc una din măştile mele normale de păr. Şi având în vedere că l-am ţinut câteva ore pe păr şi că am  mai şi vărsat puţin pe ici-colo, sunt puţin dezamăgită. Dar o să mai încerc de la o altă firmă. Poate o fi altfel.


Vopsea semi-permanentă de la Directions. O folosesc pentru a menţine roşul părului meu...roşu. Am avut ceva probleme pentru că nu am mai găsit culoarea mea preferată şi am folosit una portocalie, deşi în ambalaj arăta roşie. Groaznic, nu mi-a plăcut deloc. Până la urmă am găsit altă culoare roşie, la fel de bună.


Creion dermatograf Ada. Ştiţi şi voi cum e. Îl arunc pentru că a pocnit capacul şi s-a uscat mina.
Benefit The Porefessional. Dragul meu şi-a dat ultima suflare ieri. Un primer foarte bun şi foarte scump, pe care trebuie să-l recumpăr! Mulţi spun că pe lângă faptul că umple porii, făcându-i mai puţin vizibili, menţine şi tenul mat. Cu prima parte sunt de acord, cu a doua... îmi vine să râd! În hohote! Să nu vă aşteptaţi la aşa ceva dacă vă doriţi să îl cumpăraţi.
L'oreal True Match Foundation. Deja mi-am cumpărat altul. Îl iubesc prea mult. Se apropie de perfecţiune, e un fond de ten pe care trebuie să-l încerce oricine.
L'oreal Volume Million Lashes Noir Excess Mascara. Ete că nu am terminat nici acum cu produsele L'oreal. Ăştia ar trebui să mă plătească. Ha, ha!! Am mai spus, cea mai bună mascara pe care am încercat-o până acum. Am reuşit zilele trecute să fac şi nişte poze pentru un eventual review, dar nu sunt sigură că sunt foarte elocvente, iar eu vreau "să-i facă justiţie"! Dacă vreţi o mascara bună, bună, luaţi-o în calcul!


Rimmel Waterproof Gel Eye Liner. Bun tare. E negru intens, rezistă pe pleoape cât vrei tu, se aplică uşor. Din păcate mi s-a rupt pensula din capăt în geantă şi în consecinţă gelul s-a uscat. Buuu!
Rimmel Wake Me Up Concealer. Funny thing: îl am de mai bine de un an. La început nu mi-a plăcut. Având în vedere că fondul de ten Wake Me Up e bestial, anticearcănul nu s-a ridicat la acelaşi nivel. Are o acoperire foarte uşoară iar aplicat prea mult, se adună în pliuri. Dar după ce mi s-a terminat cel de la Maybelline am început să-l folosesc mai des şi chiar a început să-mi placă şi mi-a părut rău când s-a terminat.
Lumânare mini de la Yankee. Cherry Vanilla. Îmi place, are un miros foarte acrişor.
Avon 24K Blush Duo. Un drăgălaş căruia i-a sunat ceasul mult prea devreme... Când pozam pentru tag-ul acesta, am vrut să-l includ, dar cu el în mână am ieşit să-mi chem motanul în casă pentru că se intuneca şi... l-am scăpat afară pe ciment. Praf s-a făcut. Tare tristă am fost, mai ales pentru că nu-l folosisem mai mult de 10 ori. Era tare bun, nici nu ştiu dacă a fost ediţie limitată. Mi-a rupt sufletul! Vă arăt şi o poză să vedeţi că nu am mai putut salva nimic..



Şi în final pasta mea de dinţi preferată, White Glo. Şi un săpun lichid  de la Carex pe care l-am luat pentru aromă: Cola Bottles. Suna bine, dar nu prea mi-a plăcut. Nu făcea spumă, era foarte lichid. Nu am avut răbdare să-l termin pe tot.


Şi gata!!! Aţi folosit vreun produs de aici? Împărtăşim aceleaşi păreri despre el?

Thursday, 23 January 2014

L`oreal vs. Garnier - Demachierea cu apa micelara


Imi amintesc ca prima data cand am auzit de o apa miraculoasa (micelara) cu care te demachiezi foarte usor chiar fara a mai fi nevoie sa te clatesti dupa, mi s-a parut incredibil, am fost sigura ca e doar chestie de marketing. Cum sa stai in pat si sa te demachiezi si sa nu mai fie obligatoriu sa te clatesti dupa? Apoi am incercat the oh-so-famous Bioderma si am inteles de ce era atata valva in jurul ei. Great stuff! M-am indragostit iremediabil si chiar am renuntat la un demachiant separat pentru ochi, cum foloseam inainte, pentru a o folosi pe aceasta pentru a indeparta intreg machiajul. Celelalte brand-uri nu s-au lasat mai prejos si dupa ceva timp, au inceput sa scoata pe rand propria versiune de apa sau lotiune micelara (tot aia!). 
Am tot vorbit pe acest blog despre apa micelara de la L`oreal. E mult mai ieftina decat cea de la Bioderma asa ca atunci cand a aparut, nu am stat pe ganduri si "m-am mutat" catre aceasta. Cheep and cheerful!
Dar acum o saptamana-doua, am aflat ca a mai aparut una. De la Garnier. Evident, nu m-am putut abtine si am zis sa o incerc sa vad care e diferenta, daca exista vreuna. 


O sa incep cu conluzia, pentru ca e mai simplu. Poate va surprinde sau poate ca nu (avand in vedere faptul ca L`oreal detine Garnier): nu exista nicio diferenta! Amandoua curata la fel de usor tenul, trebuie insistat la fel de mult sau putin, in functie de cantitatea de machiaj de pe fata, nu irita ochii, curata si machiajul waterproof, nu lasa fata lipicioasa sau grasa, nu necesita clatire (aici e dupa preferinte, daca simtiti nevoia sa va si clatiti, nu strica. Dimpotriva!) nu au niciun fel de miros, cu ambele folosesc acelasi numar de dischete demachiante. Deci clar, in ceea ce priveste produsul in sine si capacitatile acestuia, nu exista nicio diferenta. Le-ar diferentia, totusi, alte lucruri, pe care le voi mentiona imediat. Inainte vreau sa preciez altceva: pe blogurile straine aceste ape micelare devin un subiect controversat. Pentru ca sunt persoane care sustin ca nu e corect sa folosim doar o astfel de apa pentru curatare, ca ne mai trebuie si un demachiant propriu-zis dupa. Eu folosesc ape micelare cred ca de mai bine de doi ani si nu am avut probleme. Le-am mai alternat cu uleiuri de demachiere sau discuri demachiante, dar fara indoiala, serile in care am folosit doar astfel de ape pentru demachiere au predominat. Nu am cel mai fericit ten, e predispus la acnee dar cu toate astea, nu mi s-a parut niciodata ca m-ar afecta faptul ca ma demachiez cu micelare, nu am avut niciodata vreo reactie urata. Ramane la latitudinea fiecareia daca doreste sa isi indeparteze machiajul strict cu vedeta acestei postari, voi va cunoasteti tenul cel mai bine si puteti lua cele mai bune decizii pentru voi. Eu va vorbesc din experienta mea. :)
 Si acum, diferentele: daca un lucru nu-mi placea la lotiunea de la L`oreal, era orificiul de scurgere. Pur si simplu mi se pare imposibil sa nu risipesti produs la fiecare demachiere. Ba dai pe langa, ba curge prea mult. Ceva nu e bine acolo. Am sperat ca in aceasta privinta, Garnier-ul va fi mai presus, avand in vedere ca are alt tip de orificiu. Dar nici aici nu s-au dezmintit. Se pierde la fel de mult produs, cu mentiunea ca daca sunt foooooarte atenta si ma misc cu grija, am sansa sa nu pierd deloc produs cu Garnier. Dar e greu!


Alt lucru care le diferentiaza ar fi pretul. Micelara L`oreal costa aproximativ 16 lei pentru 200 ml, in timp ce micelara de la Garnier costa aproximativ 23 de lei pentru 400 ml. Concluzia o trageti voi. :) 

Ati incercat vreo apa micelara? Aveti vreo preferata?
  
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...