Showing posts with label L'oreal Elseve Total Repair Extreme Double-Serum. Show all posts
Showing posts with label L'oreal Elseve Total Repair Extreme Double-Serum. Show all posts

Sunday, 2 March 2014

Favoritele lunii februarie

Ce repede a trecut luna februarie... Iubesc luna asta pentru că e luna în care m-am născut şi îmi place să mă gândesc uneori că a fost pusă în calendar special pentru mine, as nasty as it may sound! Ziua mea e pe la mijlocul lunii, aşa că în prima jumătate mă pregătesc pentru marea zi, iar în a doua jumatate, meditez la cât de frumoasă a fost respectiva zi. Apoi vine 1 martie şi  încheie totul, deja ne gândim la primăvară.
Am avut câteva favorite, deşi nu m-am machiat foarte mult, mai ales în a doua jumătate a lunii.

Real Techniques Miracle Sponge Complexion.Nici nu ştiu sigur dacă luna trecută faţa mea s-a întâlnit cu vreo pensulă pentru fond de ten. Am profitat la maxim de bureţelul minune şi pot spune că îl iubesc mai mult ca niciodată. fondul de ten şi anticearcănul se aplică impecabil cu el, lasă un aspect foarte sănătos şi natural şi parcă e mult mai plăcut să îţi "mângâi" faţa cu un burete umed, decât este cu o pensulă. Îl am din toamna anului trecut, parcă, şi îl spăl de fiecare dată înainte de a-l folosi şi nu mi s-a rupt până acum. Sunt foarte mulţumită de acest bureţel şi vi-l recomand cu căldură, nici nu este foarte scump. Vreo 30 de lei. (În Ro îl puteţi comanda de pe www.makeup-shop.ro)

Rimmel London Glam'Eyes Quad Eye Shadow 023 Beauty Spells. Cred că aceasta a fost prima mea trusă de farduri de la Rimmel, nu ştiu dacă am mai încercat vreun fard de la ei până acum, nu cred... Şi trebuie să recunosc că la început am fost foarte dezamăgită de pigmentaţie. Pierdeam foarte mult timp până reuşeam să ajung la o culoare decentă pe pleoape. Şi ştiti ce? Tocmai acesta este farmecul acestui quad. Îmi plac la nebunie nuanţele din stânga şi dreapta, acele lilauri prăfuite. Peste o bază cremoasă se văd imediat pe pleoape şi sunt perfecte pentru machiajul de zi, pentru că pot purta culoare, şi în acelaşi timp să am un machiaj neutru. Love, love!!


A fost o perioadă destul de lungă în care renunţasem la creioanele contur pentru buze, dar luna trecută le-am redescoperit. 
Rimmel London Lasting Finish 1000 Kisses, Cappuccino - mi se pare nuanţa perfectă de nude pe care o pot combina cu absolut orice ruj. Îl folosesc mai ales cu rujuri mai deschise, pentru a mări optic buzele. Îl aplic uşor în afara conturului buzelor, fără să apăs. Efectul e minunat. 
AVON Ultra Glimmerstick, Pink Bouquet. Se potriveşte la aproape orice nuanţă de ruj roz pe care o am, şi îl folosesc în special atunci când vreau să intensific nuanţa rujului. Good stuff.


MAC Show Orchid. L-am primit de ziua mea şi am fost în extaz. Era una dintre nuanţele de la MAC pe care mi-o doream de foarte mult timp. Este exact genul de culoare cu care îmi stă cel mai bine pe buze, ca să nu mai spun ca e un ruj foarte rezistent şi cremos. Am profitat cât am putut de mult de el luna februarie.

Revlon Lip Butter, Lollipop. Mai am din el exact cât se mai vede în poză. e o bunăciune de ruj-balsam şi a fost în permanenţă în geanta mea, mai ales în acea perioadă foarte rece a lunii când buzele mi se uscau foarte repede cu un ruj obişnuit. Trebuie să-mi iau şi alte culori din această gamă, eu nu ştiu de ce tot amân. Ah,da, sunt destul de scumpe. Revlon, Revlon, you naughty brand...

Golden Rose, Jolly Jewells, 103. Am impresia că am mai inclus-o într-o lună la favorite, nu mai ştiu. O iubesc, vine bine peste orice bază şi chiar ca atare şi nici nu are nevoie de top coat, cum au alte glittere care agaţă dacă nu le "sigilezi". Am postat ieri un NOTD în care este vedetă şi am explica acolo cum am purtat-o toată lună. Puteţi vedea şi poze cu ea pe unghii aici.

Charles Worthington Salon at Home, Strength & Repair. Mi-am mai exprimat dragostea pentru produsele acestui tip şi nu insist pentru că nu se găsesc şi în România. Pe scurt, masca asta e bestială, efectul e vizibil şi ce-mi place la nebunie la ea, este faptul că se poate aplica până la rădăcină, spre deosebire de alte măşti pe care e safe să le foloseşti doar pe lungimea părului.

Dove Nourishing Oil Care Leave-in Conditioning & Care Spray. Pe scurt, un balsam leave-in sub formă de spray. Foarte, foarte bun. Îmi lăsasem tubul în România atunci când am venit în Anglia pentru că ştiam că oricum îl pot procura de aici şi aveam destule în bagaj. Vă spun, până am reuşit să-mi cumpăr altul i-am simţit lipsa. Eu îmi spăl părul doar de 2 ori pe săptămână, pentru că roşul iese imediat la spălat, aşa că nevoia de hrănire şi hidratare a acestuia între spălări este mare, deci un balsam leave-in e vital! După cum am mai spus şi cu alte ocazii, acesta de la Dove nu cred că se găseşte în Ro, în schimb găsiţi de la Gliss exact acelaşi tip de produs.

L'oreal Elseve Total Repair Extreme Double-Serum S.O.S. Mititelul ăsta mi-a fost foarte drag, deşi relaţia noastră a fost foarte scurtă. Am un review complet al lui aici, dacă sunteţi interesate.

Sephora Express Dry Shampoo. Nu am ce să-i reproşez, face tot ce ar trebui să facă un şampon uscat, ca la carte. Chiar am rămas plăcut impresionată şi îl recomand tuturor. 

Mi-ar fi plăcut să includ şi o carte, doar că nimic din ce am citit în ultima lună nu m-a dat pe spate şi nu pot să recomand cu căldură, aşa că las pe luna viitoare.
Dar cu siguranţă florile trebuie să intre în topul lunii trecute. Am primit foarte, foarte multe flori, iar dacă mă urmăriţi pe Instagram le-aţi şi văzut de-a lungul lunii. Iubesc florile şi ceilalţi iubesc să mi le ofere, aşa că nu-mi lipsesc niciodată din cel puţin o vază. Hi,hi! Să aveţi o primăvară cu multe flori!


Voi ce favorite aţi avut luna trecută?

Monday, 24 February 2014

L'oreal Elseve Total Repair Extreme Double-Serum S.O.S. - Review

Acum vreo 3 săptămâni mi-am cumpărat serumul reparator vârfuri de la L'oreal pentru că suna tare bine tot ceea ce promitea. Mi-l doream de ceva timp, dar parcă mi se părea prea scump: în jur de 35 de lei. Dar l-am găsit în Carrefour la ofertă, vreo 27 de lei, aşa că al meu a fost. Nu aveam de gând să-i fac deja un review pentru că nu m-am convins 100% de ceea ce poate, dar ieri după ce mi-am spălat părul şi am vrut să aplic produsul în cauză, am rămas surprinsă să constat că deja ieşeau goluri de aer, dovadă că era pe terminate. Am păstrat ultimele picături pentru nişte poze, să vă arăt şi vouă cum se prezintă.


Conţine doar 15 ml şi vine într-un ambalaj tare simpatic. Nu mai am cutia de carton în care l-am cumpărat, dar vă arăt poza de pe Instagram pe care am pus-o în ziua în care mi l-am achiziţionat, ca să ştiti cum se prezintă pe rafturile magazinelor. 


Pompiţa din care iese produsul are două orificii. Printr-un orificiu iese gelul, iar prin celălalt, serul. În momentul în care le aplici pe păr, acestea se combină. Mirosul este discret şi plăcut, uşor fructat şi fresh. Nu mă pricep la descrierile mirosurilor...


Ce pretinde: gelul restructurant pătrunde în nucleul firului de păr şi repară vârfurile din interior şi serul puternic concentrat în silicon care învelește și întinde suprafața firului de păr, sigilând instant vârfurile despicate. 

Datorită faptului că părul meu a fost decolorat la vârfuri în nenumărate rânduri, acestea au devenit cam uscate şi m-am ales şi cu ceva fire despicate, pe care fac tot posibilul să le tai în mod constant. Mi-am dorit de la acest ser să le hrănească, să le ofere viaţă, putându-l folosi oricând, fără teama că îmi va încărca sau îngrăşa părul. NU m-am aşteptat să "sigileze instant vârfurile despicate"! Să fim serioşi!

S-a ridicat la nivelul aşteptărilor? Intr-o oarecare măsură, DA! Era o plăcere să-l folosesc. Instant părul era plin de viaţă, mai bouncy, strălucea de sănătate. Nu-l îngraşă absolut deloc, l-am folosit atât pe păr umed, cât şi pe păr uscat. Diferenţele se vedeau şi se simţeau la atingere, părul fiind mai moale, nu se mai încurca. Problema e că toate aceste efecte sunt de moment. Nu repară nimic permanent, a doua zi părul e la fel ca înainte, ca şi cum nu ai fi aplicat niciun produs reparator pe el. Pentru că asta pretinde a fi, un produs reparator, nu un simplu ulei. Am avut răbdare cu el, m-am gândit că rezultatele se văd în timp, dar din moment ce am terminat deja tot produsul şi nu am văzut nicio îmbunătăţire în calitatea firului de păr, îmi susţin părerile de mai sus.

Dacă ar fi să iau în calcul produsul în sine, da, este un produs foarte bun. Nu m-ar deranja să-l folosesc de câte ori aş simţi că părul are nevoie de hrănire extra, chiar şi zilnic. V-am zis, senzaţia e una tare plăcută, mirosul plăcut, efectul chiar wow, DAR! nu poate fi justificat un preţ atât de ridicat pentru atât de puţin produs care până la urmă nu repară nimic! La fel de bine poate fi folosit şi un alt ulei de păr care e mult mai spornic şi care poate oferi în mare aceleaşi beneficii (singura diferenţă ar fi că în cazul unui ulei de păr riscul ca părul să se îngraşe mai repede e destul de mare, dacă nu e aplicat cum trebuie, în timp ce cu acest ser de la L'oreal nu există această problemă). 

Îl recomand persoanelor care îşi adoră părul şi vor să-l răsfeţe, dar dacă aveţi un buget destul de limitat, sincer, nu cred că merită investiţia.

Aţi încercat acest produs? Vă doriţi să-l încercaţi?



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...